Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Prețuri reduse la peste 1400 de medicamente

Prețuri reduse la peste 1400 de medicamente

Preţurile actuale de producător la 1440 de preparate farmaceutice din Catalogul naţional de preţuri au fost revizuite în scădere de către Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. Decizia a fost luată ca urmare a aprecierii monedei naţionale în raport cu valutele indicate în Catalog (USD/EUR). Astfel, în lei moldoveneşti, medicamentele s-au ieftinit, în medie, cu 9,32%.

Printre preparate se numără antibiotice (242 de poziţii), preparate cu acțiune asupra sistemului nervos (75 de poziții), preparate dermatologice (72 de poziții), vitamine, multivitamine (68 de poziții), preparate cu acțiune asupra sistemului cardiovascular (67 de poziții), antiinflamatoare şi antireumatice (67 de poziții), antidiabetice (43 de poziții), antitusive și expectorante (40 de poziții), antineoplazice și imunomodulatoare (39 de poziții), antiasmatice (37 de poziții), antihistaminice (37 de poziții), analgezice-antipiretice (36 de poziții) şi antitrombotice (34 de poziții).

215 dintre cele 1440 de poziții sunt indicate în Lista medicamentelor compensate, iar pentru acestea reducerea prețului este de 9,7%. Noile preţuri vor fi luate în calcul la formarea costurilor finale a produselor   farmaceutice, după epuizarea stocurilor de medicamente existente.

 

Foto simbol: uchicagomedicine.org

Share:

Articole recomandate