Un băieţel de 11 ani din Ucraina a mers până la o bază militară şi le-a cerut soldaţilor să-l înroleze în armată: „Vrea să lupte pentru ţară!"
- 2022-03-22
- 1053
Maxim, în vârstă de 11 ani, a mers pe jos, în timpul nopţii, până la o bază militară teritorială locală din Boryspil, regiunea Kiev și și-a oferit serviciile celor care apărau Ucraina de invadatorii ruși. Copilul voia să se înroleze în armată pentru a-şi apăra ţara, scrie observatornews.ro
Maxim, a mers toată noaptea prin oraş până a ajuns în final la o bază militară teritorială locală din Boryspil, regiunea Kiev. Ajuns la faţa locului, le-a spus soldaților de acolo că este gata să lupte și că vrea să ia armele în mână.
Reacţia soldaţilor când au auzit dorinţa băiatului
În ciuda faptului că Ucraina este dispusă să accepte ajutor din partea oricui vrea să apere țara, iar soldaţii fac tot ce le stă în putinţă pentru a rezista în faţa armatei lui Puțin, oferta lui Maxim a fost respinsă cu politeţe din cauza vârstei sale mult prea fragede.
Soldații de la bază, impresionați de spiritul lui, l-au întrebat pe Maxim însă dacă pot face câteva fotografii împreună, pentru a împărtăşi mai apoi povestea acestuia. Voluntarul Oleksiy Kovtun a postat în mediul online pozele şi o scurtă relatare a întâmplării.
„Un băiețel de 11 ani a venit la noi noaptea. Elev în clasa a V-a. Şcoala nr. 7... A venit la staţia de acces. Singur. Pe jos. La militari... A venit pentru că vrea să lupte! Vrea să-şi protejeze rudele, pământul, oraşul! Este deja un erou! Băiatul are 11 ani! Băiatul ne-a hrănit cu speranţă şi ne-a pompat putere pentru mai departe. A făcut o poză cu soldaţii. Pentru a-l calma am schimbat numerele de telefon şi am făcut poza. A fost puţin supărat la început pentru că nu l-am înrolat, dar cu siguranţă s-a calmat. A ajuns acum în braţele unei mame îngrijorate care l-a găsit însă repede la noi”, a povestit Oleskiy, care a îndemnat-o pe mama băiatului să nu „certe eroul”, referindu-se la copil.
„Mama - te rog - nu-l certa pe Erou! Pentru părăsirea voluntară de acasă. Din partea voastră am primit o dispoziţie bună. Aşteptaţi. Apoi, când toate acestea se vor termina, suntem siguri că vom veni cu inima mare la micul nostru apărător. Mulţumim Maxim!", a adăugat el.