Un bărbat a abuzat sexual o minoră într-o mașină de taxi
- 2023-01-09
- 567
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 12 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru că ar fi violat o minoră care nu a împlinit vârsta de 14 ani.
Procurorii au înaintat învinuirea pe faptul că, la 04.03.2022, aproximativ ora 15:00, inculpatul, aflându-se în automobilul unei companii de taxi, i-a propus unei minore, care nu a atins vârsta de 14 ani, care ieșise de la o școală situată în sectorul Ciocana al capitalei, să o conducă în sectorul Centru, unde aceasta avea nevoie să se deplaseze.
Minora a acceptat și a urcat în automobile, însă, în timp ce conducea automobilul, acesta a deviat de la traseul cuvenit, a mers într-un câmp la periferia mun. Chişinău și a staţionat. Imediat după, a ieșit din automobil și a urcat pe bancheta din spate lângă minoră, unde, acţionând cu intenţie, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, datorate vârstei fragede, şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă, cauzându-i minorei suferinţe psihice. Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare. Inculpatul a pledat nevinovat.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Sursa foto: procuratura.md