Odoraș.

Odoraș.

Zincimun

Medic sexolog despre cum poate fi tratat vaginismul, cea mai dureroasă afecţiune sexuală feminină

Medic sexolog despre cum poate fi tratat vaginismul, cea mai dureroasă afecţiune sexuală feminină

Considerată de unii sexologi ca fiind cea mai dureroasă şi implicit cea mai invalidantă afecţiune sexuală feminină, vaginismul este o disfuncţie sexuală caracterizată prin contracţia involuntară a treimii inferioare a muşchilor vaginali şi a muşchilor din jurul vaginului.

Din cauza spasmelor involuntare ale musculaturii vaginale, apare senzaţia de usturime şi o durere foarte intensă în timpul încercărilor de a avea contact sexual, ceea ce determină dificultatea sau chiar imposibilitatea penetrării.

De cele mai multe ori actul sexual este compromis. În acelaşi timp, potrivit sexologului Gabriela Marin, apare anticiparea durerii şi implicit aversiunea faţă de actul sexual.

„Este extrem de frustrant că din punct de vedere fizic să nu fii capabil să poţi avea un act sexual împlinitor”, afirmă specialistul.

„În cazul acestor contracţii care apar involuntar, femeia nu are niciun control asupra mecanismului care-l declanşează şi nici nu este conştientă de ceea ce se întâmplă. Este important să spunem acest lucru, deoarece multe femei se simt vinovate şi ruşinate de aceste probleme sexuale”, consideră specialistul.  

Cauzele acestei afecţiuni nu sunt pe deplin cunoscute. De obicei, este cauzată de un complex de factori fizici şi emoţionali şi este agravată de reacţia firească a corpului care încearcă să evite durerea.

Printre cauzele psihologice sunt: frica, anticiparea durerii din timpului actului sexual, frica de a nu rămâne însărcinată, anxietatea sau stresul, vinovăţia, traumele emoţionale legate de viaţa sexuală, problemele care au legătură cu partenerul (abuz, indisponibilitate emoţională, teama de a fi vulnerabil etc), evenimente traumatice (abuzul sexual sau emoţional, amintiri reprimate etc) şi experienţe neplăcute din copilărie (părinţi foarte rigizi, constrângeri religioase, expunerea la experienţe sexuale şocante etc.) sau chiar o educaţie sexuală inadecvată, prea rigidă sau frica femeii de a-şi pierde virginitatea înainte de căsătorie. 

Dintre cauzele medicale, sexologul Gabriela Marin reaminteşte boli ale aparatului genital - infecţii, boli cu transmitere sexuală, boli inflamatorii ale zonei pelviene, probleme după naştere (dureri vaginale cauzate de o naştere naturală dificilă), vârsta (menopauza şi schimbările hormonale, lubrefierea vaginală redusă, atrofia vaginală), disconfortul temporar, traume la nivel pelvian, abuzul fizic şi sexual şi efectele adverse ale medicaţiei.

Corpul anticipează durerea şi, pentru a o evita, se declanşează contracţia spontană a muşchilor vaginali. Astfel, sexul devine inconfortabil şi dureros, iar penetrarea poate deveni foarte dificilă sau chiar imposibilă în funcţie de severitatea contracţiei musculaturii pelviene şi a muşchilor vaginali.

 „Orice tentativă de penetrare determină o senzaţie dureroasă la nivel vaginal iar această durere întăreşte răspunsul reflex, ceea ce are ca efect contracţia reflexă şi mai puternică a muşchilor vaginali.

Corpul experimentează o durere şi mai mare şi reacţionează spontan contractând şi mai puternic muşchii vaginali sau pubococcigieni. Se generează astfel ciclul durerii din vaginism. Totodată, vaginismul poate fi uneori declanşat chiar de lucruri simple cum ar fi un preludiu insuficient, lipsa lubrefierii sau anxietate, şi este important să se înţeleagă că femeia nu este vinovată de ceea ce se întâmplă. Odată apărută această problemă, femeia nu are niciun control asupra ei, nu o poate provoca şi nici nu o poate opri”, declară sexologul.  

Din păcate, medicii ginecologici nu diagnostichează această afecţiune, femeile ajungând la psiholog ca o soluţie disperată pentru problema lor. Femeile ajung la psihoterapie după numeroase vizite la ginecolog, ne spune dr. Gabriela Marin.

Tratamentul vaginismului are o rată de succes foarte ridicată, între 80 şi 100% dintre cazurile care apelează la psihoterapia cognitiv-comportamentală se vindecă complet după câteva săptămâni de tratament şi nu necesită o intervenţie invazivă.

Femeile motivate, fără complicaţii, au nevoie de obicei de 6-8 săptămâni pentru a-şi rezolva durerile sexuale şi problemele legate de realizarea unui act sexual.

Cercetările efectuate de psihologi indică eficientă următoarelor metode pentru tratarea vaginismului:

Tehnici de relaxare, tehnici pentru reducerea anxietăţii;

Dilatarea vaginală;

Desensibilizare progresivă, Hipnoza;

Terapia sexuală orientată pe tratamentul vaginismului.

Sursa: adevarul.ro

Share:

Articole recomandate