Odoraș.

Odoraș.

Akadika 1+1 cadou

Top 3 povestioare cu tâlc pe care trebuie să i le spui copilului

Top 3 povestioare cu tâlc pe care trebuie să i le spui copilului

Copiii absorb mult mai ușor informațiile din povești. Respectiv vă propunem câteva povestioare care finalizează cu câte o morală pe înțelesul tuturor.

1. Șoimii

Un împărat a primit doi șoimi. Unul a fost antrenat, iar despre celălalt i s-a spus că refuză să se dezlipească de creanga pe care stătea. Unul dintre slujitori trebuia să se cațere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare. 
După ce a încercat în fel și chip să facă șoimul să zboare de pe creangă, împăratul și-a rugat supușii să-l ajute. Un bătrân înțelept s-a oferit să facă el asta și a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut șoimul zburând de colo-colo. 
- Cum ai făcut? - și-a întrebat el supusul. 
- A fost foarte simplu: nu a trebuit decât să-i tai craca de sub picioare.

Morală: Uneori trebuie să ni se taie craca de sub picioare ca să ne aducem aminte că putem zbura.

2. Adevărata bogăție

Într-o bună zi, tatăl unei familii înstărite hotărî să-și ducă fiul într-o călătorie pentru a-i arăta cât de bogați sunt ei și felul în care trăiesc oamenii simpli. Tatăl și fiul petrecură mai multe zile și nopți la ferma unei familii sărace.
Întorși acasă, tatăl își întrebă fiul:
- Ei bine, fiule, cum ți s-a părut călătoria?
- Ooo, a fost extraordinar, tată!
- Ai văzut cât de săraci sunt unii oameni?, întrebă tatăl.
Fiul îi răspunse: 
- Am văzut că noi avem un câine și ei au patru. Noi avem o piscină, iar ei au un iaz uriaș. Noi avem becuri în grădină, ei au stelele nopții. Noi avem o bucată de pământ, ei au câmpuri largi ce se întind până dincolo de orizont. Noi avem servitori, iar ei îi servesc pe alții. Noi ne cumpărăm mâncarea, ei o cultivă. Noi avem ziduri care ne apără proprietatea, ei au prieteni care îi ocrotesc.
La auzul vorbelor fiului sau, tatăl rămase încremenit, iar fiul adăugă:
- Tată, îți multumesc că mi-ai arătat cât de săraci suntem!

Morală: Adevărata bogăție nu este dată de lucrurile materiale pe care le ai, ci de ceea ce sălășluiește în sufletul tău. Prietenii, bunătatea și libertatea sunt adevăratele comori ale vieții.

3. Bătrâna și vasul

O femeie bătrână din China avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băț, și le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect și tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârșitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea cu apă doar pe jumătate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas și jumătate de apă. Bineînțeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de rușine cu imperfecțiunea și se simțea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit.

Dupa 2 ani de așa-zisa nereușită, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor: 
- Mă simt atât de rușinat pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!
Bătrâna a zâmbit: 
- Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că am știut defectul tău și am plantat semințe de flori pe partea ta a potecii și, în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori și decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost așa, n-ar mai exista aceste frumuseți care împrospătează casa.

Morală: Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însă crăpăturile și defectele ne fac viața împreună atât de interesantă și ne răsplătesc atât de mult! Trebuie să luăm fiecare persoană așa cum este și să căutăm ce este bun în ea. Deci, nu uitați să mirosiți florile de pe partea voastră a drumului.

 

Informații: qbebe.ro Foto simbol: clipartfest.com

Share:

Articole recomandate