Un bebeluș a ajuns în stare critică la spital după ce a fost botezat
- 2021-02-01
- 8295
Un bebeluș de șase săptămâni din Suceava a ajuns în stare extrem de gravă la spital după ce a fost botezat. Din informațiile publicate de presa din România, copilului i s-a făcut rău în momentul în care preotul l-a scos din cristelniță.
Copilul ar fi înghițit foarte multă apă și a fost resuscitat de medicii de pe ambulanța SMURD ajunsă de urgență la fața locului.
„Un copil de o lună și jumătate a fost găsit în stop cardio-respirator la biserică după botez. Acesta a fost resuscitat de echipajul SMURD. La acest moment se află în stare gravă pe secția ATI, intubat și ventilat mecanic”, a declarat doctorul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava.
Polițiștii au deschis un dosar penal in rem și fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, iar în funcție de starea de sănătate a bebelușului urmează să facă și încadrarea juridică a faptei.
Incidentul a avut loc la biserica „Sfinții Constantin și Elena”, iar protopopul Doru Budeanu a confirmat că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că „botezul se face prin întreita cufundare, după rânduielile Bisericii”.
Protopopul a declarat că a vorbit cu preotul care a oficiat botezul și acesta i-a spus că bebelușul a plâns atât în timpul botezului, cât și după ce a fost scos din apă, ceea ce ar însemna că semnele vitale ar fi fost bune.
„După câteva minute preotul a sesizat că s-a moleșit, a anunțat imediat la 112 și a venit un echipaj SMURD”, a afirmat protopopul Budeanu. Acesta a mai spus că încă nu a discutat cu familia, dar este în contact cu spitalul pentru a fi permanent la curent cu starea de sănătate a copilului.
Sursa: digi24.ro