Medic pediatru: Infecția urinară este una dintre cele mai frecvente infecții apărute în copilărie

Primul episod de infecție urinară febrilă apare atât la băieței, cât și la fetițe, mai ales în primul an de viață. Sugarii cu vârsta sub 3 luni reprezintă un grup important al copiilor care se pot prezenta în camera de urgență cu febră > 38 grade Celsius, fără ca evaluarea pediatrică să evidențieze o cauză evidentă a acesteia. În cazul acestora, este obligatorie efectuarea unei analize de urină.

În primele 6 luni de viață, infecția urinară este însă mai frecventă la băieți. După vârsta de 1 an însă, riscul pentru primul episod de infecție a tractului urinar, dar și al recidivelor este mai mare la fete, menționează Dr. Codruța Iliescu, medic pediatru.

De obicei, atunci când se dezvoltă o infecție a tractului urinar, bacteriile care au colonizat zona periuretrală urcă la vezica urinară prin uretră. Din vezică, agenții patogeni se pot răspândi prin căile urinare la rinichi, producând pielonefrita (infecția rinichiului) sau cistita (infecția vezicii) și eventual în fluxul sanguin (bacteriemie).

Simptomele infecțiilor urinare

Manifestările și evoluția clinică a unei infecții urinare variază în funcție de vârsta pacientului.

0 - 2 luni

icter; febră; stagnare ponderală; inapetență (lipsa poftei de mâncare); vărsături; irascibilitate.

2 luni - 2 ani

apetit diminuat; febră; vărsături; miros modificat al urinei; dureri abdominale; irascibilitate.

2 - 6 ani

vărsături; dureri abdominale; febră; miros modificat al urinei; enurezisul nou apărut (scăpări de urină în timpul somnului); simptome urinare (dificultate la urinare, nevoia imperioasă de a urina care nu poate fi amânată,  polakiurie  -  nevoia de a urina în mod frecvent).

> 6 ani

febră; vărsături; dureri abdominale sau dureri de spate; miros modificat al urinii; simptome urinare (dificultate la urinare, nevoia imperioasă de a urina care nu poate fi amânată și/sau polakiurie -  nevoia de a urina în mod frecvent); enurezis (scăpări involuntare de urină in timpul somnului); incontinența (scăpări involuntare de urină ziua, adeseori neresimțite de către copil)

Cauze și diagnostic

Urina din vezica urinară este în mod normal sterilă, adică lipsită de bacterii. Intrarea bacteriilor în vezica urinară poate rezulta fie din curgerea turbulentă a urinei în timpul micțiunii (la băiețeii cu fimoză sau la fetițele cu coalescența labiilor mici - cu fuzionarea acestora ca o „cortină” care împiedică vizualizarea intrării în vagin) sau în urma cateterizării vezicii cu sonda urinară. Bacteriile uropatogene pot infecta tractul urinar și prin împrăștiere directă a germenilor pe cale fecal-perineală-uretrală la sugarii care poartă scutec.

La adolescenți, intrarea bacteriilor în vezica urinară poate fi favorizată de actul sexual sau de pruritul (scărpinatul) penian sau vulvar.

Există de asemenea și o predispoziție genetică pentru repetarea infecțiilor tractului urinar, existând anumite gene care cresc susceptibilitatea la recurențe.

Factorii de risc pentru apariția infecției urinară la copil sunt:

• alterarea florei periuretrale prin terapia cu antibiotic (amoxicilina, cefalexin);
• anomaliile anatomice (malformațiile rinichiului și ale căilor urinare);
• disfuncțiile vezicii urinare;
• constipația;
• retenția prelungită a urinii în vezică prin amânarea micțiunii.

La sugarii de sex masculin, circumcizia efectuată în perioada de nou-născut scade în mod substanțial riscul de infecții ale tractului urinar. 

Criteriile care trebuie îndeplinite pentru diagnosticul infecțiilor tractului urinar la copiii cu vârsta cuprinsă între  2 - 24 luni sunt:
- prezența piuriei (peste 10 leucocite/mm ³   în urina recoltată);
- prezența bacteriuriei  (> 10 ⁵UFC /ml, cultura pură a unei singure bacterii);

E. Coli reprezintă cea mai frecventă cauză a infecțiilor urinare , stând la baza a peste 75 - 90% dintre infecțiile urinare. Alte bacterii implicate în producerea infecțiilor urinare pot fi:

• specii de Klebsiella;
• specii de Proteus;
• specii de Enterococcus:
• Staphylococcus saprophyticus (în special în rândul adolescentelor active sexual);
• Streptococcus grupa B (în special în rândul nou-născuților);
• Pseudomonas aeruginosa.

Fungii (speciile de Candida) pot provoca de asemenea infecții urinare, mai ales după instrumentarea tractului urinar (endoscopia vezicală, sondajul vezical).
Adenovirusul este o cauză mai rară de infecție urinară; acesta poate provoca cistite hemoragice (adică prezența sângelui în urină, care sperie adesea părinții).

Recoltarea urinii pentru analiza de laborator va fi diferită în funcție de vârsta copilului:

- la nou-născuți, băieței necircumciși cu fimoză strânsă, fetițele cu coalescență de labii mici, copiii cu eritem periuretral important, indiferent de sexul acestuia se realizează puncția suprapubiană sau catetetrismul vezical.

- la copiii care au instalat controlul micțional voluntar (fac pipi singuri la toaletă sau la oliță): urina se recoltează dimineața la trezire din jetul mijlociu, după toaleta corectă cu apă și săpun a organelor genitale externe.

- la copiii care nu au instalat controlul micțional voluntar, se realizează recoltarea cu ajutorul pungilor sterile adezive, dar aceasta metoda prezintă o rată mare de rezultate fals - pozitive pentru diagnosticul de infecție a tractului urinar.

Indicațiile ecografiei rinichiului și a vezicii urinare sunt:

• infecții urinare febrile la copiii cu vârsta de 2 - 24 luni;
• răspunsul întârziat sau nesatisfăcător la tratamentul unei prime infecții urinare febrile;
• masă abdominală palpabilă;
• micțiuni anormale;
• recidiva unei infecții urinare febrile după un răspuns inițial satisfăcător la tratament.

Spitalizarea este necesară în următoarele situații:

• pacienții cu urosepsis (infecție sistemică a organismului cu punct de plecare în aparatul uro-genital);
• pacienții cu semne de obstrucție urinară (hidronefroză sau ureterohidronefroză evidențiată ecografic);
• pacienții care nu pot tolera lichidele sau medicamentele orale;
• copiii mai mici de 2 luni cu infecție urinară febrilă presupusă;
• toți copiii mai mici de o lună la care se suspectează infecții urinare, chiar dacă nu este prezentă febra.

Mortalitatea legată de infecțiile tractului urinar este extrem de rară la copiii sănătoși, fără malformații asociate.

Copiii cu pielonefrită (infecția rinichiului) pot dezvolta inflamația focală a rinichiului (pielonefrita focală, cu mici abcese dispuse în țesutul renal) sau chiar colecții sub forma unui abces renal. Orice infecție localizată la nivelul rinichiului poate duce la formarea de cicatrici renale, aproximativ 10 - 30% dintre copiii cu pielonefrita prezentând acest risc.

Complicațiile pe termen lung ale pielonefritei sunt hipertensiunea arterială sau insuficiența renală care poate evolua până la stadiul terminal, cel mai frecvent întâlnite la copiii cu leziuni renale congenitale.

Recomandări

Diagnosticul rapid și tratamentul corect și complet al unei infecții urinare poate împiedica reapariția unui nou episod și îmbunătăți astfel prognosticul pe termen lung.

Evidențierea ecografică prenatală la făt a unei dilatații a căilor urinare trebuie neapărat investigată după nașterea copilului, pentru a putea diagnostica cât mai rapid o malformație a rinichiului sau a căilor urinare, înainte ca aceasta să se complice cu o infecție.

Sursa: arcadiamedical.ro, foto simbol: media.idkids.fr