Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Copiii care au câștigat prima ediție a concursului „Fii modelul Odoraș”

Copiii care au câștigat prima ediție a concursului „Fii modelul Odoraș”

Recent, revista online pentru părinți „Odoraș” a lansat pe profilul său de Instagram un concurs inedit în care le propunea părinților să-și înainteze copiii în calitate de modele Odoraș care vor reprezenta revista timp de 2 luni. Deși inițial ne-am propus să selectăm doar 7 copii, urmăritorii noștri s-au adeverit a fi foarte activi și am ales tocmai 11 modele.

Am fost impresionați să descoperim profilele pe Instagram ale multor mame foarte active. Noi am examinat fiecare pagină dacă a respectat regulile concursului, am verificat activitatea ei și am optat pentru buna calitate a fotografiilor, dar și pe creativitatea acestora.  Cei care nu au fost selectați la prima ediție, nu vă întristați, căci următorul casting va avea loc la 20 noiembrie.

Menționăm că participarea la concursul Odoraș vă permite să vă faceți cunoscut prichindelul și contul de Instagram, dar și reușitele sale, cum ar fi piesele înregistrate, participarea la concerte, cursurile de modeling și dansuri etc. etc.

Iar în continuare vă propunem să vedeți câștigătorii și să vedeți cum îi caracterizează mămicile lor:

Almira este o fetiță pozitivă, foarte ageră și curioasă. A început devreme să vorbească și să manifeste interes pentru tot ce o înconjoară. Îi place muzica, dar mai poate petrece mult timp cu creioanele în mână. Îi plac locurile noi și timpul prețios petrecut în aer liber în special cu mami și tati.

 

Alex are 7 ani, este elev în clasa a doua la Liceul „Orizont”, este pasionat de fotografie, practică înotul, este un copil curios, creativ și prietenos.

 

Erika curând face 7 ani . Anul acesta a pășit pragul clasei 1. Frecventează studioul de dans Black and White cu care a participat și la un grandios concert. A finalizat cu succes 2 cursuri de modeling. Face și lecții de canto . Vara a înregistrat o piesă și un videoclip care a fost difuzat la tv – „Toată lumea se distrează”. Acum pregătește încă un cântec - cu tematica iernii.

 

Bianca, 2 ani și 2 luni, este echilibrată și mereu veselă, zâmbește oricui se uită în ochii ei de culoarea zahărului brun. E curioasă și plină de energie, pe care o folosește ca să exploreze totul. Iubește muzica și îi place să danseze. Cei care o cunosc, o îndrăgesc iremediabil!

 

Amira e un copil dulce, care te cucerește din prima. Vorbăreață de fire, a început a recita primele poezii și fredona primele cântecele încă de la vârsta de 1 an și 5 luni. Cochetă și ambițioasă, știe să-și îndeplinească toate dorințele. E veselă, deșteaptă darnică și foarte grijulie.

 

Mirela este o fetiță creativă gingașă și prietenoasă. Este pasionată de muzică, dans și modeling. Cântă în colectivul „Picături muzicale”. Are și o piesă personală „Super model”.

 

Kara este o fetiță foarte energică, mereu dornică de a cunoaște ceva nou, cu toate că are abia 2 anișori îi place mult muzica și dansul.

 

Dana, 2 ani și 3 luni, este un copil frumos, inteligent și matur. Este foarte curioasă și îi place mult să învețe lucruri noi, i se spune mereu că o fetiță trebuie să fie deșteaptă și educată, nu doar frumoasă.
Știe să numere până la 10 în 3 limbi și cam jumătate de alfabet.

 

Erika, 3 luni, este un copil pozitiv, care înțelege mai multe decât s-ar cuveni la vârsta ei. Parcă simte că părinții ei au nevoie de puțin ajutor, pentru că este primul lor copil, și unele lucruri nu le reușesc perfect chiar din prima, și este foarte răbdătoare cu ei.

 

Dumitrița, 2 ani și 3 luni, e un copil mega pozitiv și plin de voie bună. Este un soare care luminează tot ce vede în cale și te topești îndată ce o vezi.

 

Polina, un copil drăgălaș, deștept și foarte activ. Îi place totul ce e nou și tinde spre a cunoaște din ce în ce mai multe. Adoră să meargă cu mami peste tot, mai ales la shopping. Spre exemplu haine nu le privește superficial, ci încearcă să le măsoare. La un an și 5 luni deja își manifestă gusturile și dorințele foarte ferm. E mai mereu bine dispusă, ceea ce face ca mulți trecătorii s-o petreacă cu zâmbete pe față.

 

Share:

Articole recomandate