Odoraș.

Odoraș.

Tedi

10 moduri creative de folosire a ziarelor şi revistelor

10 moduri creative de folosire a ziarelor şi revistelor

 

Dacă cutia poştală este invadată cu ziare şi pliante publicitare sau electorale, nu vă grăbiţi să aruncaţi hârţoagele. Le puteţi reutiliza într-un mod creativ. Reciclarea ar trebui să facă parte din viaţa noastră ca o obişnuinţă primară. Plasticul îl aruncăm la plastic, sticla în compartimentul de sticlă, iar gunoiul menajer, la tomberonul respectiv. În acest mod reutlizăm materialele, economisim energie, dar şi contribuim la îmbunătăţirea factorului ecologic.

Hârtia este printre cele mai utilizate materiale în întreaga lume. Poate dacă nu s-ar fi inventat acest material, era complementat de altul, dar pare imposibil să ne imaginăm viaţa fără utilizarea acestui material. Ar fi păcat să nu profităm din plin de timpul liber (atunci când îl avem) şi să nu realizăm lucruri creative, mai ales că există atâtea idei frumoase. 

Rame pentru fotografii

Pozele frumoase cu încărcătură emoţională deosebită  merită înrămate, dar şi un loc special în casă. Puteţi crea propriile articole decorative folosind hârtia, cartonul şi cleiul. Rulaţi bucăţile din hârtie în formă de tuburi sau „melcușori” și încleiați-le pe o ramă din carton. Puteţi crea adevărate opere de artă.

 

Suporturi pentru obiectele din casă

Nu puneţi la îndoială trăinicia şi duritatea hârtiei. Materialul ţine în timp şi vă poate servi ani buni. Bunăoară din ziarele mai mari puteţi crea suporturi de diferite dimensiuni. Dacă culorile pestriţe nu vă bucură ochiul, atunci vopsiţi lucrările în nuanţele preferate.

 

Bijuterii originale

Orice femeie apreciază lucrurile atipice, iar dacă mai are şi îndrăzneala să le poarte, atunci în mod cert o să capteze toate privirile celor din jur. Din reviste, ziare, sau broşuri a producătorilor de cosmetice vă puteţi pricopsi cu o pereche de cercei, sau un colier de mai mare dragul. Tehnica de lucru nu e complexă, important e să vă înarmaţi cu răbdare. Rulați cât mai strâns hârtia și folosiți adeziv pentru a lipi straturile mai bine; țineți piesele presate până se prind. 

 

Jucării pentru pomul de Crăciun şi nu doar

Pare de-a dreptul impresionant cum imaginiaţia unor oameni poate inspira. Jucăriile din hârtie nu costă mult, în schimb o să vă bucure privirea. Le puteţi confecţiona împreună cu picii. La sigur o să le placă procesul şi o să vină cu idei noi.

 

Jaluzele din ziare

Probabil cea mai practică şi ecologică modalitate de utilizare a ziarelor de care nu mai aveți nevoie este să creaţi o jaluzea. Dacă sunteţi adeptul lucrurilor neordinare, atunci în casa voastră o astfel de piesă o să vă fie cât se poate de potrivită.

 

 

Genţi originale create din reviste

O fashionistă veritabilă o să aprecieze accesoriile şi genţile de tip eco. Creaţi propria lucrare originală cu care puteţi ieşi în oraş, sau de ce nu, chiar şi la cumpărături. Folosind aceeaşi modalitatea de rulare a tuburilor de hârtie şi pliere a acestora în rotiţe mici, creaţi materia primă necesară pentru gentuţa neordinară.

 

Jocuri pentru copii

Copiii sunt cei mai mari inventatori. Din nisip aceştia crează castele şi personaje, iar dacă merg la ţară, apoi din pământ prepară mâncare. Oferiţi-le posibilitatea să se bucure de imaginaţie şi daţi-le libertatea de a experimenta. Tăiaţi hârtia în fâşii şi depozitaţi-o în caserole, sau boxe. Daţi-le câteva accesorii din bucătărie, iara ceştia o să deschidă un restaurant unde se serveşte pasta şi salată.

 

Măsuţe pentru reviste

Puteţi crea şi piese de mobilier. O idee este să decorați o masă cu suprafața din sticlă cu reviste mai vechi și colorate. Rulaţi revistele una lângă alta şi asiguraţi-le să nu se împrăştie cu un elastic. 

 

Suport pentru flori

Dacă aveţi flori de cameră, puteţi realiza un colţişor modern folosind aceeaşi tehnică de rulare a tuburilor de hârtie. Simplu şi cu gust. Spaţiul de lucru va fi așa mult mai vesel şi colorat.

 

Vază decorativă din hârtie

Spaţiul din casă poate fi împrospătat şi estetic îmbunătăţit creând articole decorative din hârtie reciclabilă. Orice obiect hand made are un plus de valoare nu doar pentru că este creat migălos şi cu răbdare, dar şi pentru că este realizat chiar de dvs. O vază decorativă poate fi şi practică dacă din start, îi incorporaţi un vas, sau borcan din sticlă.

 

Acestea nu sunt toate obiectele pe care le puteţi realiza folosind hârtia menită spre reciclare. Rămâne la discreaţia voastră să alegeţi în ce mod întrebuinţaţi ziarele şi revistele vechi - înveliţi borcane, sau creaţi obiecte de artă.

 

Foto: Pinterest.com

 

Share:

Articole recomandate