Jucăriile nu au gen: băieții se pot juca cu păpuși, iar fetele cu mașinuțe

Mama a doi băieței, care a dorit să-și păstreze anonimatul, i-a scris cunoscutei bloggerițe și scriitoare Prințesa Urbană experiența sa de a crește mai băiețoasă și ca ulterior să aleagă să-și educe cele două fiice tot într-un spirit de libertate, într-un mediu care nu promovează sexismul și nu impune anumite jucării sau jocuri fetelor și băieților.

În articol am decis să vă redăm textul acestei mame ca să aveți ca argumente în caz că cineva vă critică fetița care se joacă cu mașinuțe sau băiețelul care manifestă interes pentru păpuși și fustițe.

*******************************************

De la vârsta grădiniței, de când am amintiri, știu că mă jucam aproape exclusiv cu băieții. Fetele din grupă mi se păreau simandicoase și cam egoiste, iar păpușile, plictisitoare (cel puțin cele din anii ’80 pe care le aveam la grădiniță). Așa că mașinuțele erau viața mea. Mă înțelegeam de minune cu băieții și țin minte că odată eram la masă în șirul băieților când a intrat o inspectoare care, după ce a dat roată cu privirea prin clasă, a întrebat: „Dar copilul de acolo, arătând spre mine, tot băiat e?” Educatoarea, fâstâcită, a răspuns că nu „dar îi place să se joace cu ei”.

Pe la 6 ani mi-am dorit enorm o mitralieră pe care am primit-o de ziua mea. A fost unul din cele mai frumoase cadouri, eram în delir. Ne cățăram prin toți copacii, ne urmăream și trăgeam trtrtrtrtrrrrrrr. Tata m-a învățat să trag cu arcul, mi-a făcut el unul superb. Nu-mi amintesc să-mi fi spus părinții vreodată că „tu nu poți sau nu e frumos să faci asta pentru că ești fată”. Nici nu m-au umilit pe motiv că eram „băiețoasă”. Până târziu cei mai buni prieteni au fost băieții și în continuare mașinile mi se par mai interesante decât moda. Pe la 10 ani am scăpat din mâinile unor nenorociți, pe când mă întorceam seara de la săniuș, pentru că eram tunsă băiețeşte și m-au întrebat dacă sunt băiat sau fată iar eu am răspuns „băiat” fără ezitare.

În visele mele de mamă, mă vedeam având doi băieți și o fată. Acum am două fete care mi-au împlinit toate visele nesperate și care fac, cum zice lumea, cât „trei băieți”. Avem jucării de toate felurile, așa cum aș fi avut dacă aveam și băieți. Dinozauri lângă ponei, mașini și păpuși, bucătărie și garaj. Fetele mele se joacă deopotrivă cu bețe, zâne, noroi și șopârle adevărate.

Îmi amintesc și acum cu tristețe o întâmplare petrecută în parc, când a ieșit fiică-mea cu un cărucior de păpuși la plimbare. Un băiețel de 3 ani a fost foarte interesat, voia și el să îl plimbe și să vadă bebelușul dinăuntru. Dar nu a putut. Pentru că tatăl lui a decretat că e „jucărie de fete”, ceva umilitor de-a dreptul pentru un băiat, nu? Iar bietul copil a plâns rău de tot pentru că pur și simplu era curios și voia să se joace. Cât de mult urăsc aceste stereotipii, sexismul care nu lasă lumea să se bucure de o dorință firească de explorare. Zeci de întrebări pe aceleași teme și concluzia automată că e băiat dacă are pantaloni albaștri și nu poartă cercei. Iar dacă se joacă cu un camion sau dinozaur și e îmbrăcată în galben, „vai, ești fetiță și te joci ca băieții?”

Mă tot întreb când se va renunța la această gândire, la producerea de jucării exclusiv roz și pe când vor cumpăra mamele o păpușă unui băiat fără să se gândească ce va zice lumea. Când se vor juca băieții cu bucătăria și fetele la masa de șuruburi și piulițe fără să le atragă nimeni atenția că jucăriile „aparțin” celuilalt sex?

E adevărat că nu sunt mamă de băiat, nu știu cum se simte una. Dar știu că inimile tuturor mamelor bune fac mini infarcturi de dragoste pe zi doar pentru că sunt mame. Mai cred că jucăriile nu au sex, că băieții pot fi îmbrăcați în roșu și fetele în verde. Că băieții pot avea părul lung și fetele scurt, că băieții care se joacă cu bebelușii și dau cu aspiratorul pot deveni tați și soți faini, iar fetele care se joacă cu mitraliera nu-și vor lăsa pruncii să plângă neconsolați…

Sursa: printesaurbana.ro

Foto simbol: mamasnotes.ru; vseodetetyah.com