4 trăsături de personalitate din copilărie prezic comportamentul ca adult, conform unui studiu recent

Copilul tău e guraliv, adaptabil, impulsiv sau prea cuminte? Ne naștem cu anumite trăsături de personalitate, însușiri care se regăsesc în firea noastră și când devenim adulți. Unele, foarte potrivite în copilărie, pot deveni negative în viața de adult. Sau invers – considerate negative în copilărie, pot fi de mare ajutor ulterior, în viață. Ca părinți, avem o influență directă asupra personalității copiilor noștri. Cu sprijinul și îndrumarea potrivită, orice copil poate deveni acel adult care va face față provocărilor vieții, transmite totuldespremame.ro 

Potrivit unui studiu recent, trăsăturile noastre de personalitate nu diferă foarte mult în copilărie față de vârsta adultă. Folosind date dintr-un studiu realizat în anul 1960 pe aproape 2.400 de elevi din Hawaii, cercetătorii de la Universitatea din California (UC) Riverside, Institutul de Cercetare din Oregon și Universitatea din Oregon au comparat evaluările făcute de profesori pe 144 de studenți cu aceiași indivizi, 40 de ani mai târziu.

Studiul a scos în evidență 4 trăsături de personalitate care se manifestă la vârsta copilăriei, dar și mai târziu, în viața de adult. Unele nu sunt pozitive, însă prin educație ele ar putea fi transformate în puncte forte ale personalității adultului. Altele, potrivite în copilărie, ne pot pune bețe în roate când devenim adulți. Cum le șlefuim pentru a le transforma în calități care îl vor ajuta pe copilul de acum în viața de adult? Iată câteva sfaturi:

1. Copilul guraliv

Cei fluenți din punct de vedere verbal – guralivii – au devenit adulți care pot controla orice situație și care au un grad ridicat de inteligență. Ceilalți, situați la polul opus, caută încă sfaturi, renunță când dau de greu și nu reușesc să întrețină relațiile cu ceilalți.

Ce poți face tu: copilăria este crucială pentru dezvoltarea limbajului și a comunicării. Vorbește mult cu copilul când încă e mic. Indiferent când de simplă e conversația, folosește-o ca pe o oportunitate de a-l învăța cât mai multe cuvinte și detalii despre lucrurile din jurul său. Pune-i multe întrebări simple și răspunde-i cu răbdare la toate întrebările pe care le are. În felul acesta, îi dezvolți abilitățile de comunicare.

Încurajează-l să-și exprime sentimentele. Nu-l certa când e supărat ori frustrat, pentru că cearta nu face decât să-l oprească să-și dezvăluie sentimentele în fața ta. Îl va lăsă singur în fața sentimentelor negative pe care le simte. Lasă-l să vorbească, să spună ce simte și arată-i că-l înțelegi. Apoi găsiți împreună soluții.

Un copil adaptabil este un copil care se acomodează cu ușurință și care face față oricăror situații. Este acel copil care reușește să întoarcă în avantajul său orice provocare și care se adaptează repede.

Conform studiului, copiii cu această capacitate au devenit adulți veseli, fluenți în limbaj și atrași de aspecte intelectuale. Ceilalți au devenit adulți cu încredere scăzută în ei, mereu în căutare de sfaturi, cu relații interpersonale ciudate.

Ce poți face tu: nu strica ceea ce natura a pus în copilul tău! Asta înseamnă să-l lași să găsească singur soluții, în loc să-i rezolvi tu problemele. În felul acesta, va crește motivat să acționeze și să depășească problemele din viață, în loc să se bazeze pe alții pentru a găsi o rezolvare.

Impulsivitatea este văzută adesea ca o trăsătură negativă. Însă această trăsătură arată, în același timp, și abilitatea de a avea încredere în instinctul tău și de a lua decizii rapide.

Conform studiului, copiii impulsivi în copilărie s-au arătat interesați de multe activități în viața de adult; și-au susținut ideile cu voce tare, afișând încredere în ei. Cei cu o impulsivitate scăzută au devenit adulți fricoși sau timizi, care își exprimă nesiguranța și nu reușesc să lege relații trainice.

Ce poți face tu: când îl lași să decidă singur, chiar și la o vârstă fragedă, îi oferi șansa de a învăța cum să fie independent și cum să își asume riscurile. S-ar putea să-ți fie teamă la început să-i oferi atâta libertate în acțiune, dar încurajarea copiilor în a-și asuma riscuri le va spori încrederea în ei. Dacă au încredere în ei, vor realiza că sunt capabili de multe lucruri.

Cumințenia copilului, care poate fi văzută și ca atitudine supusă, ascultătoare, smerită, este în strânsă legătură cu acceptarea de sine. Copilul prea cuminte se simte bine în propria piele. Este acel copil care nu se compară niciodată cu ceilalți. Ei știu că, uneori, pot fi mai buni sau mai deștepți decât ceilalți, dar nu simt nevoia să se laude.

Din păcate, cei care au avut o atitudine rezervată în copilărie, acei copii care nu au manifestat niciodată spirit competitiv, au devenit adulți nesiguri, care au avut păreri negativi despre ei; ceilalți însă, mai puțin ascultători, trăsătură enervantă în copilărie, s-au dovedit adulți amabili, respectuoși, manifestând interes în probleme intelectuale.

Ce poți face tu: învață-l să se cunoască bine pe el însuși. Arată-i că fiecare om este unic și are atât puncte forte, cât și slăbiciuni. Apoi ajută-l să lucreze cu punctele lui forte, pentru a-și găsi echilibrul în viața de adult.