Odoraș.

Odoraș.

Estonia – țara în care copiii sunt cei mai favorizați. E posibil și în Moldova așa ceva?

Estonia – țara în care copiii sunt cei mai favorizați. E posibil și în Moldova așa ceva?

Recent am fost într-o vacanță în Estonia. Țara aceasta m-a impresionat și mi-a depășit cu mult așteptările. În primul rând estonienii își respectă foarte mult istoria și limba, iar condițiile în care cresc acolo copiii sunt de invidiat.

Deoarece sunt redactoare la o revistă pentru părinți, m-a frapat foarte mult cum sunt tratați copiii în Estonia. Chiar recunosc cu mâna pe inimă că pe alocuri ajungeam într-o minte cu ei și mă jucam de zor prin parcurile amenajate special pentru pici (în ciuda faptului că am 30 de ani).

Deci, să încep cu faptul că în primul rând în Estonia copiii nu sunt expuși poluării. Aerul este curat deoarece în această țară nu se importă mașini vechi așa ca la noi. E foarte curat pe stradă, în parcuri, pe litoral etc. Și nu e vorba doar despre faptul că serviciile publice își fac munca bine, dar și despre mentalitate – oamenii nu aruncă nimic pe jos sau în locuri neautorizate. Respectiv și copiii învață un comportament corect.

 

Apoi, în capitala Estoniei găsești multe muzee foarte interesante și minunat amenajate. Copiii fie intră gratuit, fie primesc bilet la preț redus (la fel și studenții). Dar în afară de faptul că muzeele sunt interesante în sine, acestea au în interior locuri pentru joacă, măsuțe pentru colorat, diferite jocuri și competiții organizate. Aceste activități sunt atât de interesante încât nici eu nu le rezistam și deseori puteam fi găsită la nisipieră unde o făceam pe arheologul descoperind comori străvechi, sau la măsuța de colorat, sau pe o trambulină în formă de valuri etc.

 

În magazinele mari alimentare, la intrare stă un coș plin cu mere și banane de unde picii își pot lua gratuit fructe. De asemenea, la case sunt puse scări pentru ca micuții să poată participa la punerea cumpărăturilor pe bandă. Respectiv copiii sunt implicați în egală măsură cu maturii la efectuarea cumpărăturilor.

Copiii de la grădiniță ies în oraș pentru anumite activități. Mergeam prin orașul vechi și văd în fața unei clădiri frumoase un grupușor de copii de vreo 5 anișori, îmbrăcați în veste reflectorizante, care desenau. Inițial am crezut că sunt de la vreo instituție specializată de arte, căci așa văd prin Chișinău. Dar după ce m-am apropiat am văzut că picii desenau ca toți copiii de vârsta lor, nimic deosebit. Dar erau afară, în fața unui monument istoric și încercau să transpună aceasta în desenul lor. Apoi, peste vreo 40 de minute, i-am văzut că și-au strâns sculele și scăunelele și le duceau singurei spre grădiniță fiind însoțiți de doi maturi.

În Estonia sunt amenajate chiar și mlaștinile în asemenea mod ca părinții să aibă acces cu căruciorul. Mlaștinile estoniene sunt o sursă de aer curat, se află în pădure și deseori școlarii au diferite excursii încolo unde studiază natura.

 

La fel de mult m-a impresionat și atitudinea părinților. Orașul Tallinn, capitala Estoniei, este amplasat pe litoralul Mării Baltice. Această mare este una destul de rece pentru noi, ăștia născuți și crescuți mai la sud. Însă de cum s-a ridicat un pic temperatura și erau în jur de 20 de grade, localnicii au trecut la haine de vară și au început a face plaja. Personal am mers pe litoral și am băgat picioarele în apă. Era foarte rece din punctul meu de vedere. Însă copiii estonieni se scăldau de zor, și am observat chiar o mamă care își băga piciul de vreo 8-9 luni cu piciorușele în apa mării. Din această cauză presupun că micuții din Estonia sunt mai căliți și mai rezistenți la viroze.

Din cele văzute am constatat că Estonia este una dintre țările în care este o plăcere să-ți crești copiii deoarece părinții sunt ajutați de autorități să le asigure acestora o viață sănătoasă și o educație bună.

 

Opinie și foto de Mariana Galben, redactoare Odoraș.

Share:

Articole recomandate