5 greșeli pe care le fac părinții și care le permit copiilor să se urce în cap
- 2018-01-08
- 29618
Emma Jenner este o bonă celebră care a ajuns să conducă o emisiune televizată în care aducea diferite mărturii, cazuri și exemple din educarea corectă a copiilor. Aceasta a făcut o listă din 5 greșeli de educație, din cauza cărora copiii ajung să se urce în capul părinților.
1. Prea repede îi îndeplinim mofturile. Cel mai prim moft împlinit al piciului este așa numita ”Cana cu lapte”. Vi s-a întâmplat vreodată ca piciul vostru să refuze a consuma laptele pe motiv că nu este din cănuța lui preferată? Atunci la sigur ați sărit ca pompierul și imediat i-ați schimbat laptele în cănuța lui preferată, ca nu cumva să rămână flămând și nefericit. Dacă da, atunci ați făcut prima greșeală în educarea copilului.
Copilul trebuie învățat să fie adaptabil și flexibil, nu e nevoie să cărați din urma lui toate jucăriile și obiectele preferate, căci asta o fac majoritatea din noi, când mergem la mare, la țară, în simple călătorii și/sau plimbări. Învățați-vă copilul să fie recunoscător pentru ce are în față, nu îl atașați de lucruri și nu-i permiteți să vă manipuleze.
2. Îi găsim scuza „este doar un copil”. Cea mai uzuală scuză atunci când copilul nostru se poartă rebel în public, chiar și acasă cu cei apropiați, este „e doar un copil are voie să-și facă de cap”, „dacă nu-și face de cap acum, atunci când?”.
Riscați astfel să creșteți un necioplit, care știe că i se permite totul și orice greșeală ar face nu-i este luată în vedere, ba mai mult ca atât - pare amuzant. Dați-i de înțeles din start că a făcut o greșeală și pedepsiți-l dacă e cazul, ca să țină minte pe viitor.
3. Nu le permiți altora să-i facă observație. Ne simțim deranjați și chiar am putea să ajungem la certuri mari cu apropiații dacă încearcă oarecum să-ți educe copilul. Adeseori auzim replica „nu l-ai născut tu, nu te implica” sau „când o să ai copiii tăi, atunci să le dai indicații”.
Sunt observații absolut nenormale în adresa celor care chiar ne vor binele și ar trebui să le fim recunoscători pentru ajutor și implicare la educarea și formarea copilului nostru.
4. În loc de atenția parentală le oferim un gadget pentru a-i ocupa timpul. Aceasta este boala părinților secolului XXI. Dezvoltarea tehnologică nu este tocmai cea mai prielnică în cazul în care oamenii nu cunosc o măsură de administrare a gadgeturilor. Bucuroși, părinții, ca să-i ocupe timpul micuțului, îi oferă plăcerea de a naviga pe tableta sau telefonul lor, bucurându-se că piciul este atât de priceput în ale tehnicii.
Este demonstrat științific, gadgeturile degradează mental copiii, îi dezvață să deprindă anumite lucruri și îi face mult mai agresivi.
5. Puneți copilul pe primul loc. Când e vorba de ordinea priorităților, nu există nimeni mai presus decât copilul. Soțul, soția, părinții, mai așteaptă. Aici și acum prioritar este copilul. El devine un fel de „boss” al casei care nu poate fi înlocuit cu nimeni până când împlinește vârsta de majorat. Iar apoi din deprindere îl tot dădăcim toată viața și ferească Domnul cumva să nu-l mai putem ajuta, devenim dușmani sau în cel mai bun caz, suntem apreciați pentru câte le-am făcut pentru el, dar acesta suferă că nu se mai poate adapta societății fără ajutorul părinților.
Lăsați-vă copilul să se descurce și singur, aveți grijă și de voi, astfel o să vadă un exemplu pozitiv în atitudinea voastră ca pereche și o să abordeze un stil individualist de viață, în care o să se învețe a munci singur, voi doar încurajându-l la necesitate.
Informații: prostiri.info
Foto simbol: descopera.ro