China interzice examenele scrise în ciclul primar, pentru a mai reduce din presiunea asupra elevilor
- 2021-09-06
- 2933
Autoritățile chineze au anunțat luni că interzic examenele scrise pentru copiii de şase şi şapte ani din ciclul primar, în încercarea de a mai reduce presiunea asupra elevilor, percepută ca o frână în calea natalităţii. Povara financiară pe care o implică o educaţie de calitate în China este deseori cauza pentru care cuplurile aleg să nu aibă un copil, în contextul în care autorităţile încearcă să stimuleze natalitatea pe fondul încetinirii creşterii economice.
Beijingul a început luna trecută o amplă reformă în sistemul educaţional, unde volumul excesiv de muncă al elevilor şi costurile prohibitive ale cursurilor de sprijin sunt tot mai criticate.
Învăţământul din China este deosebit de competitiv şi elitist, pentru a reuşi la examenul de maturitate, numit ''gaokao'', care stabileşte la sfârşitul liceului accederea sau nu în învăţământul superior.
Conform noilor directive publicate luni de Ministerul Educaţiei, nu va mai fi posibil să se organizeze examene scrise în primul şi în al doilea an de şcoală primară.
„Examenele prea dese îi încarcă foarte mult pe elevi şi îi supun unei presiuni enorme”, susţine ministerul. Acest lucru „le afectează sănătatea mintală şi psihică”, a adăugat ministerul.
Autorităţile au început reforma de luna trecută, când au interzis cursurile de sprijin private în weekend şi în timpul vacanţelor şcolare.
Măsura a produs un cutremur în sectorul educaţional comercial, extrem de profitabil, şi pune sub semnul întrebării locul de muncă pentru milioane de profesori.
Povară financiară pentru părinții care vor o educație de calitate pentru copiii lor
Obsedaţi de reuşita copiilor, părinţii chinezi obişnuiesc să îi înscrie pe aceştia la o multitudine de cursuri extraşcolare, deseori extrem de scumpe.
Cei care îşi permit cumpără de asemenea locuinţe în apropierea celor mai bune şcoli pentru a-şi putea trimite copiii la ele. Acest fenomen a dus la creşterea preţurilor în sectorul imobiliar.
Însă, mai scriu sursele citate, povara financiară pe care o implică o educaţie de calitate este deseori cauza pentru care cuplurile aleg să nu aibă un copil, în contextul în care autorităţile încearcă să stimuleze natalitatea pe fondul încetinirii creşterii economice.
Sursa: digi24.ro