Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Un savant american susține că temele pe acasă nu sunt eficiente pentru elevi

Un savant american susține că temele pe acasă nu sunt eficiente pentru elevi

 „Încă în sec. XIX, temele pe acasă erau o pedeapsă pentru copil, acesta fiind lipsit de timp pentru distracții. De ce astăzi copiii nu pot învăța fără a avea teme pe acasă?”, se întreabă Gerald K. LeTendre, profesor la Universitatea Pennsylvania.

Potrivit mai multor cercetări pe care savantul le-a efectuat timp de 10 ani, doar 7 la sută din elevii claselor a 4-a din 59 de țări ale lumii nu primesc teme pe acasă, iar rezultatele lor la învățătură nu au de suferit din această cauză. Elevii din Algeria, Kuweit și Maroc, de exemplu, își petrec foarte mult timp făcându-și temele pe acasă, însă ei ocupă ultimele poziții în ratingul TIMSS (Tendințe în Studiul Internațional al Matematicii și Științelor). În Hongkong, Taiwan și Japonia, copiii au mai puține teme pentru acasă decât semenii lor din alte țări, dar sunt mereu pe primele poziții ale diverselor clasamente și câștigă toate medaliile la diferite olimpiade. În Olanda, fiecare al 5-lea elev nu are nimic de învățat pe acasă, însă această țară ocupă locul 12 în ratingul TIMSS. În Franța sunt anulate toate temele pe acasă pentru toți copiii de până la 11 ani. Mai exact, acești copii își fac temele nu acasă, ci la școală. Pentru aceasta ei au la dispoziție câte o jumătate de oră pe zi. Această decizie este motivată prin faptul că elevii din familiile sărace nu au timp pentru a-și pregăti temele pe acasă, având mai multe griji acasă. În plus, adesea, părinții nu acordă copiilor suficient timp pentru această pregătire, iar la școală copiii pot miza pe ajutorul profesorilor.

Gerald K. LeTendre susține că, doar la matematică fiecare al 5-lea elev se pregătește câte 30 de minute de 3-4 ori pe săptămână. Ce să mai facă și cu celelalte discipline de studiu?

Timpul îndelungat petrecut deasupra manualelor și caietelor nu trece fără consecințe. Părinții constată că cei mici dorm rău și se îmbolnăvesc des. O jumătate de oră pe zi pentru pregătirea temelor pe acasă este deja un stres pentru un copil, consideră savantul. Cel mai rău e că sunt afectați în special elevii claselor primare. Organismul lor încă nu este pregătit pentru o asemenea încărcătură. Elevilor mai mari le este mult mai ușor în acest sens. Gerald K. LeTendre face referire și la opiniile colegilor săi din China, care susțin: pentru a nu avea stres, adolescenții trebuie să acorde temelor pe acasă cel mult două ore pe zi. Oare cum ar reacționa la această „noutate” elevii noștri?

Savantul mai menționează că nu există dovezi privind utilitatea reală a temelor pe acasă și influența acestora asupra reușitei școlare. Deși mulți părinți susțin contrariul. Aceștia consideră că temele pe acasă îi disciplinează pe copii și îi fac mai responsabili. Volumul mare al acestor teme însă provoacă doar emoții negative. De unde să se ia dragoste pentru învățătură, în așa caz? Ce facem cu certurile și scandalurile însoțesc pregătirea temelor pe acasă?

De ce totuși sunt necesare temele pe acasă, dacă oricum nu au nici un folos? Iată explicația savantului: „Bănuiesc că atunci când și profesorii sunt presați, ca discipolii lor să obțină anumite succese, iar timpul este insuficient și elevii nu sunt independenți, temele pe acasă devin o „simplă” învățare a ceea ce nu s-a reușit în clasă”.

Gerald K. LeTendre propune profesorilor să elaboreze teme pe acasă în mod individual, pentru fiecare elev, ținând cont de capacitățile, vârsta și situația din familia acestuia. Apare însă întrebarea: de unde să ia profesorii timp pentru a reuși să elaboreze astfel de teme pentru 25-30 de elevi sau chiar și mai mulți, iar anularea temelor pe acasă nu este posibilă? O soluție ar fi ca părinții să nu mai facă scandal atunci când își ajută copiii la pregătirea temelor pe acasă și să încerce să-i învețe pe copii să repartizeze cât mai eficient volumul de lucru: ce trebuie de făcut în primul rând și ce poate fi lăsat pentru mai târziu.

Savantul propune și cifre concrete pentru pregătirea temelor pe acasă, la toate disciplinele de studiu: 1,5 ore – în clasele II-III, 2 ore – în clasele IV-V, 2,5 ore – în clasele VI-VIII, până la 3,5 ore – în clasele IX-XII.

Unii experți susțin că temele pentru acasă măresc inegalitatea socială a copiilor. În timp ce unii copii sunt ajutați de către părinți sau persoane special plătite pentru aceasta, alții nu sunt ajutați de nimeni.

 

Informații: golbis.com 

Foto: totuldespremame.ro

Share:

Articole recomandate