Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Peste 1675 de elevi studiază în școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană și mun. Bender / Tighina

Peste 1675 de elevi studiază în școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană și mun. Bender / Tighina

Situația din cele 8 instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană și municipiul Bender / Tighina se află la un control permanent atât din partea Ministerului Educației și Cercetării, cât și a Biroului politici de reintegrare, scrie news.ungheni.org

Desfășurarea procesului educațional într-un mediu atractiv și sigur pentru copii, securitatea corpulului didactic și administrația în cele 8 instituții de învățământ preuniversitar cu predare în limba română sunt o prioritate absolută a instituțiilor constituționale

Potrivit Biroului politici de reintegrare, grație eforturilor constant depuse de către autoritățile de la Chișinău și administrația instituțiilor de învățământ, inclusiv prin îmbunătățirea condițiilor de activitate a cadrelor didactice și a elevilor, în anul 2022 se atestă continuarea unei tendințe pozitive de ușoară creștere a numărului de elevi.

Astfel, în cele 8 instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană și mun. Bender / Tighina, studiază în prezent 1677 de elevi.

În anii precedenți, în cele opt instituții își făceau studiile 1650 elevi în anul 2021, 1573 în 2020 și 1547 în anul 2019.

 

 

 

 

 

Sursa foto: Superbebe

Share:

Articole recomandate