Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

FOTO: Cum vede un nou-născut lumea. Evoluția vederii la copii

FOTO: Cum vede un nou-născut lumea. Evoluția vederii la copii

Mulți părinți cred că copiii lor văd foarte clar chiar din prima zi de viață, însă de departe nu este așa. Vederea micuților se dezvoltă de la o lună la alta și este un fenomen extrem de interesant. Vedeți mai jos la ce vârstă vederea este dezvoltată complet.  

Înainte de a se naște fătul poate diferenția doar între lumină și întuneric. Adevărul este că imediat cum vin pe lume, bebelușii nu disting forme, contururi sau culori, ei văd totul în alb-negru. Aproximativ la vârsta de două luni micuții văd prima culoare – roșu.

Bebelușilor le ia câteva luni pentru a-și dezvolta vederea, pentru a putea distinge cât de cât chipul părinților, pentru a observa culorile jucăriilor sau pentru a-și putea concentra privirea pe obiecte care stau la o anumită distanță de la el.

Ca maturii să înțeleagă cum văd copiii de la naștere până la 12 luni, chirurgul oftalmolog Romesh Angunawela a realizat mai multe imagini în care demonstrează lumea pe care o percep copiii.

Doctorul explică faptul că vederea la copii se dezvoltă odată cu nervii, atunci când receptorii creierului încep să fuzioneze. „Inițial, ochii unui copil par să se plimbe din cauza lipsei de coordonare, dar acest lucru se stabilește rapid, iar până ajunge la trei luni, ar trebui să distingă chipurile mamei și tatei mai clar și să se fixeze asupra lor. Asta ar putea coincide cu primele lor zâmbete, fiindcă se dezvoltă și coordonarea mușchilor faciali, precizează specialistul.

Până să ajungă la patru luni, bebelușii abia văd la o distanță de 25 de centimetri. Tot atunci se dezvoltă și coordonarea mână-ochi. Pe parcursul următoarelor luni, copiii încep să perceapă din ce în ce mai clar culorile și obiectele îndepărtate. Cu toate acestea, doctorul spune că vederea unui copil este aproape complet dezvoltată la vârsta de doi ani. „Acest lucru coincide cu un interes crescut pentru explorarea lumii din jurul lor”, explică doctorul.

Foto: dailymail.co.uk; freehqimages.com

Share:

Articole recomandate