De ce nu e ok să pui poze cu copilul pe net și cum îl afectează această activitate

Să fii părinte în era digitală nu este o sarcină ușoară. Dacă îți place să fii activ și vizibil pe rețelele sociale, dorința de a posta fotografii, înregistrări video, povești ce-l au ca protagonist pe copil este mare. Parentingul în văzul lumii e tentant, mai ales că reacțiile rapide la orice postare care include poze, video, gânduri, sfaturi, revelații despre parenting și copii nu întâzie să apară. Și totuși, cât de corect este să ne expunem online copiii și cât de pregătiți suntem să le dăm explicații atunci când cresc și văd că se bucură de o popularitate pe care nu și-au dorit-o vreodată printre prietenii, vecinii, rudele, colegii de muncă ai părinților?

Sharenting (o combinație a termenilor share (a împărtăși) și parenting) este ceea ce fac părinții când postează conținut despre copiii lor în afara cercului familial: o postare pe rețelele sociale cu o fotografie, un articol de blog despre copil, un video trimis printr-o platformă de mesagerie etc. Pentru a afla cum îi afectează pe unii copii popularitatea pe care le-o asigură online părinții, fără voia și consimțământul lor, am stat de vorbă cu psihoterapeutul Monica Mereuță.

Monica Mereuță, psiholog: Noțiunea de greșeală ține de fiecare persoană în parte. Poate pentru mine e greșit să mă filmezi când eu nu mă simt confortabil cu asta sau când îți spun că nu vreau asta și pentru tine e greșit faptul că nu înțelegi de ce m-ar deranja un filmuleț în care eu arăt bine. Greșelile părinților legate de conținutul pe care îl postează pe rețelele sociale despre copiii lor sunt adesea legate de dreptul la anonimat al copilului, dar și de respectul față de el. Nu știe nimeni dacă un copil de 2, 6, 9 luni sau 2, 6, 9 ani chiar își dorește să fie văzut de atâția oameni când aleargă, când mănâncă, vorbește sau spune o poveste. Eu vă invit să faceți un exercițiu de imaginație: dacă v-ați așeza toți cunoscuții într-o încăpere și ați pune copilul în mijlocul lor cerându-i să facă ceva amuzant/ drăgălaș/ interesant, cum s-ar simți copilul? Cu siguranță, un procent foarte mic de copii s-ar simți ok să facă asta!

Dacă mie, că adult, îmi place să fiu popular, nu înseamnă deloc că și copilul meu are nevoie de asta sau că nevoia lui trebuie să fie împlinită în același mod! Odată ce copilul e expus online, el pierde dreptul la anonimat. Și poate asta nu e o problema pentru cei care nu-și doresc să fie anonimi, dar e important ca și copiii să poată face această alegere.

Ce ar trebui să ia în considerare părinții înainte de a posta o fotografie sau o informație personală despre copil?

Că acea informație, poză, film nu mai e a lui. Că nu mai poate controla unde ajunge și cum poate fi folosită și în ce scop. Apoi, i-aș invita pe cei care postează conținut cu copiii în diferite ipostaze să se întrebe: Pentru cine fac asta? De ce fac asta? Ce îmi aduce asta? Ce vreau să împărtășesc, de fapt? Oare ce-mi va spune copilul peste 10 ani când va vedea ce am postat despre el? Cred că răspunsurile la aceste întrebări devin valori individuale legate de ceea ce consideră fiecare ca fiind corect, potrivit, sănătos. Dar să nu uităm că un copil are nevoie să îl ținem în siguranță și protejat și asta presupune inclusiv protecție online (atât cât reușim).

Cum se poate schimba comportamentul unui copil care e fotografiat și expus constant?

Copiii se simt monitorizați când se întâmplă acest lucru. Această presiune, dată de faptul că tot ceea ce fac poate fi expus, îi poate determina să devină extrem de atenți la acțiunile și atitudinile lor și să încerce să se poarte conform așteptărilor. Un copil care este „vânat” constant cu telefonul pentru poze și postări se mai simte liber și independent? Înțelege cu adevărat ce înseamnă intimitatea? Oare cum se va dezvolta vocea interioară a unui copil care primește aprecieri doar pentru modul în care arată? Pericolele sunt invizibile, dar nu de neglijat, iar ele derivă adesea din nevoia părintelui de a împărtăși sau de a se expune, care, în multe cazuri, nu este și nevoia copilului.

Din punct de vedere psihologic, cum afectează sharenting-ul dezvoltarea autonomiei și a stimei de sine la copii?

În primul rând, aș duce discuția spre întrebarea „ce impact ar avea dacă i-aș cere copilului acordul pentru a-i folosi pozele pe profilul meu de social media?” (este vorba, evident, despre copiii mai mari). Dacă cerem acordul, ajutăm copilul să-și dezvolte identitatea, imaginea de sine, dar și sentimentul că poate decide pentru el, că îi sunt respectate limitele și nevoile. Apoi, vedem cum părinții țin cont de mâncărurile preferate ale copilului, îi cumpără jucăriile preferate, hăinuțele cele mai confortabile și îl duc în locurile în care știu că celui mic îi place. De ce oare nu îl întreabă pe copil: „ești ok să te pozez așa, aici, acum și să arăt poza asta multor oameni? Mai mulți decât atunci când am fost la petrecerea x?”

 Da, poate părea o întrebare neimportantă, dar e esențială pentru copil, pentru că mesajul care i se transmite este: „Eu, copil, contez, corpul meu contează, dar și imaginea mea contează. Eu, copil, pot avea încredere în părinți, ei mă țin în siguranță și cred în mine.”

Există anumite vârste sau etape ale dezvoltării când acest sharenting este și mai dăunător?

Să postăm ceva despre cineva, indiferent dacă e sau nu copilul nostru, poate fi dăunător într-un fel sau altul. Dacă pre-adolescenții și adolescenții spun clar și răspicat că nu vor să le fie postate fotografiile, copiii mai mici nu fac asta și, adesea, nici nu știu, de fapt, ce presupune să se posteze poze cu ei pe internet. Sau li se prezintă doar un aspect – acela în care primesc inimioare de la prietenii lui mami!

Așa cum o parte din adolescenți postează excesiv imagini cu ei, o altă parte refuză vehement să apară online. Unii înțeleg impactul, alții mai puțin. Cred că dăunător devine când un copil, indiferent de vârsta lui, nu înțelege, nu știe, nu îi este explicat ce înseamnă internetul și de ce ne postăm sau nu pe internet. Și câte efecte pot exista când se încarcă pe internet o fotografie sau un video.

În 2023, Franța a propus un proiect de lege care le interzicea părinților, dar și școlilor, să posteze poze cu copiii după ce autoritățile au constatat că multe dintre aceste poze ajungeau pe site-uri de pornografie infantilă. În condițiile acestea, mai putem alege o anumită vârstă la care expunerea online se dovedește dăunătoare pentru copil?

Cred că așa cum avem dezbateri în sfera educației financiare sau a educației sexuale, e nevoie să avem dezbateri despre educația cibernetică și să le explicăm copiilor de ce nu e în regulă ca fotografiile lor să ajungă pe internet oricând, oriunde. Și, pe lângă asta, e important să nu uităm ce facem noi, părinții, pe internet.

Cum credeți că impactează sharenting-ul relațiile dintre copii și colegii lor?

De cele mai multe ori, negativ. Eu am în cabinet copii care sunt excesiv puși de părinții lor pe internet și colegii lor fac glume despre asta, știu detalii despre viața lor privată. Dacă eu, ca adult, îmi expun viața de familie online, cu toate detaliile, îmi asum că 20 de colegi ai copilului meu știu lucruri despre el pe care, în mod normal, oamenii nu le-ar ști. Și că nu pot controla ce fac colegii copilului meu cu acele informații despre viața privată a copilului.

Un alt aspect important este cel legat de încredere – copiii își pot pierde încrederea în părinții lor. Copiii se pot simți singuri în relația cu adulții cei mai importanți pentru ei, iar din acest sentiment de singurătate, dar și din supraexpunerea pe care nu și-o doresc, copiii pot dezvolta tulburări afective: depresie, anxietate, etc.

În ce mod se poate modela ideea de consimțământ, astfel încât copiii să înțeleagă ce presupune controlul propriei imagini online?

Copiii care sunt mereu filmați, fotografiați, capturați în imagini și momente pot dezvolta diverse tulburări din sfera celor anxioase sau sociale. Cred că subiectul intimității e unul extrem de important și e necesar să le explicăm copiilor ce înseamnă, cum apare, cum se menține și în câte feluri arată. În nici un caz, ceea ce noi postăm pe internet nu mai intră la capitolul intimitate. E despre orice altceva, dar nu despre intimitate, indiferent câte setări de confidențialitate aplicăm. Indiferent că e despre copil sau despre orice altceva. Doar că noi, ca adulți, putem decide asta cântărind riscuri și beneficii. Sau împărtășim aspecte din viața noastră cu care suntem sau nu confortabili. Pe când copiii nu au acest drept.

Mai cred că un copil filmat și expus pe internet poate întâmpina dificultăți în a se bucura de momente cu cei dragi și atât. „Mă bucur cu adevărat dacă postez pe internet ceea ce fac, trăiesc, simt exact în acel moment?” În același timp, e posibil ca un copil să nu poată pune limite mai târziu în relațiile lui. Dar nici să nu reușească să fie conectat în relație în mod autentic, fiind preocupat să filmeze un anumit moment, așa cum a văzut în copilărie. I-aș provoca pe părinți la câteva teme de reflecție:

• Cât din ceea ce împărtășesc în online e viață mea reală?
• Ce nevoie am atunci când postez online?
• De ce nu îmi este de ajuns să postez despre mine, nu și despre copil?
• Cum arătă pentru mine intimitatea?
• Ce îmi iau din tot ce las în online?

Cum ar trebui să procedeze părinții care au practicat sharenting-ul excesiv și acum vor să îndrepte acest lucru?

Eu cred că nu există ceva ce nu poate fi reparat. Părinții trebuie să urmărească în ce fel e afectat copilul, iar dacă nu reușesc singuri să gestioneze lucrurile, să ceară ajutorul unui psiholog care lucrează cu familii și copii.

Tototdată, e important să ținem cont de faptul că orice lăsăm în online spune ceva despre noi și ceva ce ne-am dori să se știe despre noi. Sau ceva despre ce am vrea noi să devenim. Cred că, de fapt, în online ne sunt împlinite niște nevoi bazale: să fim văzuți, auziți, luați în calcul, ascultați. Cât de reale ne sunt împlinite aceste nevoi cred că depinde de fiecare în parte. Mai cred că expunerea părintelui în online e de multe feluri. Și, cumva, e și firesc să arăți și partea aceasta a vieții tale. Dacă arăți ce mănânci, ce citești, ce porți, unde mergi, arăți și că eșți părinte. Dar pot să arăt partea mea de părinte respectând dreptul la anonimat al copilului meu?