Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Un lucru simplu pe care să-l faci pentru a crește un copil isteț

Un lucru simplu pe care să-l faci pentru a crește un copil isteț

Dacă vrei să ai un copil isteț și empatic nu trebuie să faci decât un lucru simplu, care nu durează mai mult de 10-15 minute pe zi – să-i citești în voce. Poți face acest lucru chiar dacă știe să citească deja. Acesta este rezultatul unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității New York, publicat în revista de specialitate Pediatrics.

Ce se întâmplă atunci când le citim cu voce tare copiilor?

Copilul aude foarte multe cuvinte. Unul dintre cei mai importanți indicatori ai dezvoltării copilului este consistența vocabularului său. Un copil care intră în viața de școlar știind multe cuvinte poate evolua foarte bine din punct de vedere academic. Chiar dacă merge la școală să învețe, cu cât știe mai multe cuvinte, cu atât va înțelege mai bine ceea ce învățătoarea cere și va putea duce sarcinile la bun sfârșit.

Creierul copilului va crește. Cu cât îi citești mai mult copilului, cu atât se vor forma mai multe legături neuronale, iar creierul i se va dezvolta.

Îi vei dezvolta pasiunea pentru citit. Cititul este esențial în procesul de învățare și de cele mai multe ori copiii cărora nu le place să citească se descurcă mai greu la școală. Dacă îi vei citi cu voce tare, îi vei crea obiceiuri sănătoase și îl vei ajuta să descopere lumea cărților.

Comportamentul copilului se va îmbunătăți. Atunci când îi citești cu voce tare, copilul tău își dezvoltă capacitatea de a sta atent și a se concentrat pe o sarcină, iar acest lucru îi va fi de folos la școală. Tendința de a deveni agresivi scade în cazul copiilor cărora părinții le citesc cu voce tare.

Creezi o legătură puternică între voi. Atunci când îi citești copilului cu voce tare ești acolo lângă el, doar pentru el. În felul acesta va deveni și mai cooperant și se va simți special.

Copilul tău va fi mai empatic. Poveștile pe care i le citești copilului îl transpun în lumea personajelor, ceea ce înseamnă că îl expui la tot felul de comportamente și îi dai posibilitatea de a se pune în locul altor oameni.

 

Sursa: totuldespremame.ro; deti.mail.ru

Share:

Articole recomandate