Grădinițele nu vor mai fi închise pe timp de vară
- 2017-07-06
- 10148
Instituțiile de educație timpurie vor funcționa continuu pe durata întregului an. Regulamentul-tip de organizare și funcționare a instituției de educație timpurie a fost modificat în privința vacanței grădinițelor în sezonul estival, ca rezultat al consultărilor extinse cu părinții, autoritățile publice și membrii societății civile. Un Ordin în acest sens a fost semnat astăzi de către viceministrul educației Lilia Pogolșa.
Noile modificări în Regulament stipulează că instituțiile de educație timpurie vor funcționa continuu, pe durata întregului an, cu o vacanță pentru realizarea lucrărilor de igienizare, dezinsecție, reparațiilor curente și/sau capitale, acordarea concediilor personalului instituției conform Codului Muncii.
Perioada vacanței se va stabili de către autoritatea publică locală, cu consultarea prealabilă a administrației instituției, părinților/reprezentanților legali ai copiilor sau a comitetului de părinți, după caz, până la 1 decembrie a anului în curs și se va aduce la cunoștința tuturor părinților cu afișarea la loc vizibil, cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii acesteia.
În perioada vacanței, autoritatea publică locală şi conducerea instituției, la necesitate, vor întreprinde acțiuni de instituționalizare a copiilor prin contactarea instituțiilor apropiate, din raza unității administrativ-teritoriale, care funcţionează în perioada respectivă şi au posibilitatea de a prelua copiii sau vor oferi părinților alte alternative (de exemplu: centre comunitare, tabere cu sejur de zi, grupe de serviciu etc.).
Ordinul cu privire la modificarea Regulamentului-tip va fi adus la cunoștința șefilor organelor locale de specialitate în domeniul învățământului.
Menționăm că Regulamentul-tip de organizare și funcționare a instituției de educație timpurie a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Educației nr. 243 din 22 aprilie 2016. După ce mai mulți părinți și-au expus nemulțumirea pe marginea documentului, Ministerul Educației a anunțat consultări publice extinse, până la sfârșitul lunii mai. Consultările au fost organizate în 6 regiuni ale țării, la discuții participând circa 500 de persoane – părinți, directori de grădinițe, cadre didactice, autorități publice, reprezentanți ai societății civile.
Foto: gradinitedinromania.ro