În Moldova a fost deschisă o creșă gratuită pentru copiii din familiile sărace
- 2017-06-15
- 7470
Veste bună pentru mamele cu venituri mici din orașul Glodeni. În localitate a fost inaugurată creșa socială „Buburuza”, unde copiii de la patru luni şi până la trei ani din familiile sărace vor fi îngrijiţi și întreținuți gratuit pe parcursul zilei, atât timp cât părinţii lor vor fi la muncă.
Creşa va putea găzdui 12 copii care provin din familii defavorizate şi riscă să fie separaţi de părinţi din cauza sărăciei sau a altor dificultăţi de ordin social. Acest serviciu le va permite copiilor să se afle toată ziua în grija educatorilor, în timp ce părinţii lor, în special mamele sau taţii singuri, se pot angaja. Instituţia este dotată conform standardelor europene şi va activa în regim de grădiniţă obişnuită, informează moldpres.md.
Creşa de la Glodeni face parte din programul „Copiii de vârstă mică – înțelegem necesitățile, dezvoltăm serviciile, reformăm sistemul”, realizat de CCF/HHC Moldova în comun cu UNICEF. Costul lucrărilor de reparaţie şi amenajare a sediului este de circa 21 mii de euro. După inaugurare creşa a fost preluată în gestiune de către Primăria Glodeni.
Timp de 13 ani de activitate în domeniul protecţiei copiilor, CCF/HHC Moldova a deschis 5 creşe sociale în diferite localităţi ale ţarii. Până la sfârşitul anului vor mai fi deschise două creșe, în Criuleni şi Bălţi.
Foto: publika.md