Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Nutriționiștii au analizat meniurile grădinițelor din Chișinău. Ce greșeli au depistat!

Nutriționiștii au analizat meniurile grădinițelor din Chișinău. Ce greșeli au depistat!

Meniurile grădinițelor din Chișinău sunt un subiect dureros pentru fiecare părinte. Și frica lor nu este neîntemeiată: meniul sărăcăcios, cantitatea uriașă de glucide rapide, cantitatea insuficientă a fructelor, combinațiile alimentare „destructive”, dar mai ales calitatea nesatisfăcătoare a alimentelor furnizate - sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă părinții atunci când încep analiza meniul grădinițelor. Am colecționat (aleatoriu) mai multe poze ale câtorva grădinițe din capitală și le-am oferit nutriționiștilor Fundației Bitonic, Maria-Victoria Racu și Sergiu Munteanu, pentru a le studia și a-și expune părerea vizavi de ele. Și iată ce ne-au spus ei. 

- Există produse cu indice glicemic înalt și încărcătură glicemică mare. Este vorba de orez, griș, franzelă, zahărul cristalin rapid din băuturile matinale și terciul preparat sunt doar câteva exemple de produse vizualizate de către noi. Consumul acestora asigură fluctuația mare a glucozei în sângele copilului, asigurându-i foame, pofte și epuizare în timp de 1-2 ore după luarea micului dejun. În plus, picul glucozei în singe imediat după masă, asigurat pe o durată mare de timp, este premergătoare sindromului metabolic, a rezistenței la insulină și a obezității într-un final. 

- Abundența făinoaselor în meniu ca sursă de calorii. Acestea pot fi înlocuite cu succes cu surse sănătoase de calorii (uleiuri vegetale nerafinate, semințe, nuci, stafide, fructe uscate proaspete). 

- Zahărul este luat drept sursă primordială de energie. Realizând câteva calcule matematice elementare am ajuns la cifra de 50 g zahăr cristalin pe zi pentru meniurile analizate. Și toate acestea în pofida recomandărilor OMS de maxim 25 g/zi pentru un copil, adică maximum 10% din totalul de necesar de glucide pe zi care trebuie să fie glucide rapide. De menționat că în aceste calcule nu a fost inclus și zahărul din sucurile furnizate din comerț, nici dulciurile, pe care copiii le consumă în timpul liber. Deci, această cantitate de 50 g poate fi, în unele cazuri, chiar și dublată. Cu siguranță, zahărul compensează neajunsul caloriilor și este o metodă comodă, ieftină, dar oare distrugerea organismului copiilor nu este mai înfricoșătoare și mai costisitoare? 

- Calitatea produselor furnizate lasă de dorit. Numeroasele scandaluri din presă referitoare la calitatea produselor furnizate în grădinițe nu sunt realizate pe teren neargumentat. Produsele lactate cu grăsimi vegetale, carnea de calitate inferioară și toate acestea în cel mai bun caz, pentru că produsele alterate, păstrate în condiții inadmisibile, sunt rezultatul verificărilor efectuate de către specialiștii din domeniul sănătății publice. Necesitatea controalelor riguroase nu trebuie să scadă nici în dependență de timp, nici de vârsta copiilor. Iar tragerea la răspundere a celor vinovați trebuie să existe oricând, indiferent de circumstanțe. Astfel, la momentul actual starea meniurilor din grădinițele capitalei sunt nesatisfăcătoare, fiind necesară efectuarea rectificărilor atât în compoziția acestora, cât și în cantitatea zilnică oferită copiilor.

 

Nutriționiștii au specificat că sunt deschiși către colaborarea cu autoritățile responsabile, dar și alți părinți conștienți, care își doresc schimbări în alimentația propriilor copii.

Recomandările nutriționiștilor. În schimbul produselor enumerate mai sus, recomandabil să se folosească făina integrală sau amestecul de faină și tărâțe pentru micșorarea indicelui glicemic înalt al produselor finite și să se mărească cantitatea de vitamine (mai ales din grupa B). Chiar și variantele sănătoase de dejun, în care era prezent terciul de ovăz, hrișca sau omleta erau mereu umbrite de franzelă. Este îngrijorător mitul, că această pâine cu indice glicemic înalt, preparată prin metoda expres, prin utilizarea diverșilor agenți de afânare și untul cu conținut sporit de grăsimi vegetale, va oferi copilului sațietate. Ce oferă? Cu siguranță discomfort abdominal și patologii inflamatorii, mai puțin energie și, respectiv, sănătate. 

 

Sursa foto: moldNova.eu, kafanews.com, facebook.com

Share:

Articole recomandate