Cum să protejezi dinţii copilului în funcţie de sportul pe care-l practică
- 2018-11-21
- 1892
Incontestabil, sportul trebuie să facă parte din viaţa oricărui copil sau adult. Dar, ca părinte, nu poţi să nu iei în calcul şi riscurile de rănire asociate sportului şi să cauţi metode de prevenire a posibilelor accidente, cât şi de protejare a dinţilor şi gingiei copilului.
1. Înotul
Expunerea îndelungată a dinţilor la apa clorată din piscină şi la un pH scăzut duce la erodarea smalţului dentar, îngălbenirea dinţilor, apariţia sensibilităţii dentare şi creşterea riscului de carie.
2. Sporturi de viteză
În cazul sporturilor cum ar fi patinaj, schi, ciclism etc. există întotdeauna riscul ca viteza, atunci când scapă de sub control, să provoace pe lângă accidente ale membrelor şi fracturi dentare, din cauza căzăturilor şi lovirii de obiecte dure.
3. Sporturi de contact
Sporturi precum fotbalul, handbalul, voleiul, rugbi, artele marţiale etc. presupun riscul de rănire fie prin contactul brutal între doi sportivi din cauza practicării unui stil de joc agresiv, fie absolut accidental, din cauza necoordonării mişcărilor şi a vitezei.
Ce este de făcut pentru a beneficia de avantajele si plăcerea de a practica un sport, punându-ne cât mai puţin în joc sănătatea.
1. Purtarea unei căşti de protecţie şi a gutierei dentare de silicon
Gutiera dentară poate fi universală (o singură mărime) sau adaptată dinţilor copilului, după încălzire în apa fierbinte. Ea trebuie purtată atât în timpul antrenamentelor, cât şi a meciurilor, pentru a preveni fracturarea dinţilor şi rănirea gingiei.
2. Hidratarea
Multe dintre sporturi sunt extrem de solicitante şi necesită un consum de apă crescut, cu scopul de a preveni deshidratarea întregului organism, dar şi a gurii. Totodată, saliva are un rol protector împotriva dezvoltării bacteriilor şi apariţiei cariei.
3. Evitarea băuturilor energizante
Mulţi practicanţi ai sporturilor, amatori sau profesionişti, folosesc aceste băuturi, însă ele au un efect negativ asupra smalţului dentar, favorizând apariţia sensibilităţii dentare şi a cariilor.
4. Măsuri speciale în cazul purtării de aparat dentar
Atunci când copilul a început un tratament ortodontic cu aparat dentar mobil, este recomandat ca acesta să fie scos din gură în timpul orelor de sport şi păstrat în cutiuţă special.
Sursa: ziare.com; pixabay.com