Curăţel, curăţel...

Tuturor copiilor le place să se joace în noroi. Dar iată că sunt şi excepţii! Micuţul vostru înconjoară orice loc murdar. Chiar şi atunci când deschideţi borcănaşele cu vopsea, se ascunde sub masă să nu se murdărească. Parcă nu este nimic rău în aceasta. Aveţi mai puţini nervi şi mai puţin de spălat. Dar n-a scăpat el nimic în dezvoltarea sa?

Aţi cumpărat pentru prima dată vopsea pentru degeţele. Vânzătorul v-a convins că absolut toţi copiii până la doi ani iubesc la nebunie să deseneze cu degeţelele şi aţi auzit cred că suficient de mult despre beneficiile acestei tehnici de desen. Însă, imediat ce aţi încercat să-i muiaţi degeţelul în borcănaşul cu vopsea, piciul a început să ţipe de spaimă că-l veţi murdări. A doua zi istoria se repetă. Sunteţi debusolaţi şi nu ştiţi ce să faceţi. De unde atâta manie pentru curăţenie?

Aşa e vârsta

Acest comportament al picilor de 2-3 ani îi sperie un pic pe părinţi, deşi specialiştii spun că este normal şi lucrurile au o explicaţie. La vârsta respectivă copilul ajunge la o anumită treaptă de autonomie şi nu mai este absolut dependent de mama, ca un bebeluş. El e deja încrezut în sine, ştie că poate face multe lucruri pentru care este adeseori lăudat şi are un simţ al demnităţii bine dezvoltat. Se poate de spune că anume acum el începe să se iubească pe sine şi pe cei din jur şi este mândru de acest fapt, dar are şi mari îndoieli, pentru că încă nu poate controla chiar totul. Orice îndoială în forţele proprii o trăieşte ca pe un adevărat pericol de securitate personală. De aceea piciul de doi ani se supune foarte greu voinţei altcuiva, iar maturii adeseori îl dojenesc pentru că e alintat. De fapt, copilul caută metode pentru clarificarea haosului care i s-a deschis în faţă. El are nevoie acum de protecţie. Unii copii se adaptează foarte greu la condiţiile noi. Ei nu acceptă să li se schimbe locul la masă sau să adoarmă fără cântecelul mamei.

Eu şi lumea din jur

Corpul personal este principalul obiect de studiu la vârsta respectivă. Acesta e o parte a lumii care se supune doar lui. Mulţi copii cu mare plăcere se scaldă, se tăvălesc prin iarbă, se joacă în zăpadă sau noroi, adică studiază şi învaţă lumea din jur, cum se cuvine. Dar uneori copilul, care până mai ieri nu atrăgea atenţie timpului de afară, este panicat de vânt şi cere imediat să încheie plimbarea. Sau o pată pe cizmă îi poate strica toată dispoziţia. Părinţii care se confruntă cu asemenea comportament – acesta este doar o manifestare de frică, obişnuită pentru vârsta dată – trebuie să se înarmeze cu răbdare. Piciul are nevoie de susţinere şi înţelegere. Nici el nu poate explica de ce se comportă aşa şi ce îl deranjează, de fapt.

Reguli de acţiune

Arătaţi-i copilului că-i înţelegeţi emoţiile, nu le comentaţi nicicum şi încearcaţi să-i sustragi atenţia. Pentru a destinde atmosfera, vorbiţi despre ce veţi face peste o oră, propune-i să beţi un suc sau un ceai. Copilul va înţelege că nu-l paşte niciun pericol şi, de fapt, nu i s-a întâmplat nimic grav. Chiar dacă sunteţi enervaţi, străduiţi-vă să vă stăpâniţi. În niciun caz nu-l hărţuiţi, spunându-l că are mâini de boieraş, că nu vrea să se murdărească etc.

Nu ignoraţi emoţiile lui. Nu spuneţi: „Nu face tragedie din nimic!” şi nu-l comparaţi cu alţi copii. Dacă nu vrea să deseneze, nu-l forţaţi. Nu trebuie să-i arătaţi cât de mult pierde prin refuzul său. Alegeţi alt moment pentru desen. Poate când va fi odihnit, sătul şi cu dispoziţie, încercaţi să desenaţi din nou. Mai întâi, desenează mama, tata, îi arată ce şi cum. Principalul e să nu vă grăbiţi, amestecaţi culorile, explicaţi ce şi cum se face, ca să prindă gustul. Poate încearcă şi el. Iar dacă nu reuşeşte, treceţi la altă ocupaţie cu piciul. Nu e nimic grav că aceasta nu-i place.

Discutaţi problema cu bunicii sau dădaca. Adeseori persoanele de vârstă mai mare dojenesc picii, pentru că se murdăresc şi chiar îi laudă, când nu merg printr-o băltoacă sau sunt foarte curăţei.

Comportamentul copilului poate fi o reacţie la un stres: plecarea la grădiniţă sau schimbarea bonei, trecerea cu traiul dintr-un loc în altul – sunt evenimente care-i trezesc nesiguranţa. În astfel de situaţii, accesele de emoţii, furie se explică prin faptul că piciul vrea să menţină controlul asupra acestora. Vrea să capete siguranţă şi stabilitate. Prin urmare, discutaţi cu el, acordaţi-i cât mai multă atenţie, ca să depăşească starea. Puteţi chiar să-i faceţi pe plac şi să-l lăsaţi puţin în dormitorul vostru, desigur condiţionat etc.

Şi, încă o dată, vedeţi dacă nu ţineţi voi prea mult la curăţenie. Poate îl ocărâţi, când face murdărie sau când ridică pietre din drum… Nu este cazul să fiţi atât de atenţi. Copiii, care au crescut într-un mediu steril, sunt mai expuşi la infecţii intestinale şi la alergii. Prin urmare, trageţi concluziile necesare şi acţionaţi în folosul întregii familii.