Te-ai săturat ca mâncarea să ți se lipească de tigaie? Aceste trucuri îți vor ușura viața în bucătărie
- 2023-08-21
- 1349
Una dintre cele mai răspândite probleme în rândul gospodinelor o reprezintă lipirea mâncării de tigaie. Acest proces se întâmplă cel mai des în cazul preparatelor care conțin proteină, însă există și alți factori exteriori care provoacă acest lucru, pe care îi vom dezbate în rândurile de mai jos.
Iată câteva trucuri utile în bucătărie, care te vor ajuta să evitați ca mâncarea pe care o gătești în tigaie să nu se mai ardă. Ține cont de ele, întrucât te vor scuti de această problemă.
Aragazul sau plita trebuie să fie curate, ori de câte ori gătești
Probabil te întrebi ce legătură există între mâncarea arsă și mizeria de pe aragaz, însă ar trebui să știi că, dacă plita sau ochiurile aragazului nu sunt curățate, pot arde tigaia la exterior, astfel că există șanse destul de mari ca mâncarea să se lipească în interiorul tigăii.
Gătește cu ulei de măsline
O tigaie universală și puțin ulei de măsline sunt tot ce ai nevoie în bucătărie dacă nu vrei să arzi mâncarea. Unge tigaia cu ulei de măsline, las-o la încins, apoi adaugă alimentele pe care vrei să le gătești.
Nu folosi ustensile din metal
Lingurile sau paletele din metal nu trebuiesc folosite în tigăile care au strat antiaderent, deoarece pot distruge calitatea acestora, urmând ca mâncarea să se lipească mult mai ușor și mai rapid.
Folosește ustensile din lemn, plastic sau silicon pentru a nu zgâria tigaia. De asemenea, evită să folosești bureți de sârmă în momentul în care cureți tigaia și evită să pui mai multe lucruri unul peste celălalt.
În general, tigaia trebuie încinsă la 160 de grade Celsius
În vasele din oțel inoxidabil sau în cele cu suprafață neaderentă este important să fie încinse foarte bine, în caz contrar, alimentele se pot lipi. Regula de bază ne amintește faptul că tigaia trebuie să fie încinsă la temperatura de 160 de grade Celsius.