Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Adevărul despre temutul curent care ne trage

Adevărul despre temutul curent care ne trage

Se pot îmbolnăvi copiii dacă îi trage curentul? E nevoie de ceva pe urechi dacă bate vântul, deşi afară e cald? Şi cum stă treaba cu aerul condiţionat? Fără îndoială, suntem o generaţie crescută cu o adevărată teamă de trasul curentului. „M-a tras curentul” este deseori explicaţia pentru o mulţime de afecţiuni, părând a fi un real factor de risc pentru sănătatea tuturor. Iar atunci când vine vorba despre copiii, suntem şi mai protectori, deci pare normal să-i ferim de curent cu orice preţ. Dar cât adevăr există în spatele acestei îngrijorări de-a nu ne trage curentul? Cristina Goanţă, medic specialist ORL în cadrul Spitalului de Urgenţă „Sf. Pantelimon” şi în cadrul reţelei Regina Maria, România, a explicat cum e cu temutul curent şi dacă cei mici pot într-adevăr să se îmbolnăvească din această cauză.

Tema „trasul curentului” este greşit înţeleasă

Întâlnesc foarte des această îngrijorare în rândul părinţilor. Curentul este un mit omniprezent în mintea oamenilor din România. În mod ciudat, dacă te duci la medic într-o altă ţară şi îi spui că „te-a tras curentul”, va avea dificultăţi în a înţelege de ce crezi că sursa unei răceli, de exemplu, este strict mişcarea aerului. În practica de cabinet mă întâlnesc des cu întrebări legate de trasul curentului. Este adevărat că factorii de mediu pot influenţa unele boli ale urechilor. De exemplu, este cunoscut şi dovedit ştiinţific că, dacă locuieşti într-o ţară cu climă umedă, vei fi predispus să dezvolţi otite externe. Dar tema „trasul curentului” este greşit înţeleasă. În sensul că da, atunci când bate vântul, este o mişcare mai mare a bacteriilor. Şi da, frigul scade imunitatea locală. Dar vântul în sine nu ne va îmbolnăvi niciodată”, explică Cristina Goanţă.

Otitele nu se fac de la curent

Specialistul ORL mai spune că doar curentul (sau vântul) nu poate provoca otite: „Copiii vor dezvolta otită sau alte infecţii ale tractului respirator dacă stau într-un mediu în care există o bacterie sau un virus care le va provoca această infecţie. Dacă stau, pur şi simplu, într-o cameră cu geamul şi uşa deschisă, în absenţa germenilor, atunci nu vor păţi nimic. Deci curentul nu este periculos în absenţa bacteriilor şi virusurilor.”

Totuşi, în cazul în care copilul suferă de o afecţiune preexistentă, s-ar putea să îl supere faptul că simte aer rece local. Însă în acest caz, cel mai probabil că va cere singur să fie înlăturat din acel mediu. Şi nu, nu există anumite afecţiuni sau anumiţi copii pentru care curentul sau vântul să constituie o problemă mai mare decât pentru alţii, mai spune medicul ORL.

Nu e nevoie de „ceva pe urechi”

Mai mult, nu doar că nu este nicio problemă dacă pe copii îi mai suflă şi vântul, dar nici nu trebuie echipaţi cu căciuliţe la cea mai mică adiere. „Copilul trebuie să aibă acelaşi confort termic ca şi părintele. Dacă dumneavoastră nu aveţi o căciuliţă, atunci nici el nu trebuie să poarte una. Dacă dumneavoastră nu aveţi şosete, atunci nici copilului nu este obligatoriu să îi puneţi. Faptul că este mai mic nu înseamnă că nu simte temperatura la fel ca şi părintele”, explică Cristina Goanţă.

E periculos aerul condiţionat?

 „În unele cazuri, aparatele de aer condiţionat pot ascunde un anumit tip de bacterie ce poate provoca unele boli ale tractului respirator. Dar această problemă este legată de igiena aparatului, nu de faptul că aerul condiţionat în sine ar fi dăunător”, ne asigură Cristina Goanţă. Cu alte cuvinte, aerul condiţionat din mall-uri, de exemplu, ar putea fi periculos (şi pentru noi, şi pentru cei mici), deoarece este puţin probabil ca filtrele să fie schimbate suficient de des având în vedere fluxul mare de oameni. Dar cel de acasă sau cel din maşină, dacă sunt întreţinute corespunzător, nu constituie o problemă pentru copii. Singura condiţie este ca aerul condiţionat să nu fie îndreptat direct spre copil.

Şi tot pentru că e vară, iar lumea pleacă în concedii cu maşina, am vrut să aflăm şi cum este mai bine să facem la drum lung cu copiii: mergem cu geamurile deschise, mergem cu aerul condiţionat pornit sau ne topim cu toţii de cald? „La drumuri lungi cu maşina nu trebuie să avem condiţii speciale pentru copii. Dacă noi, adulţii, ne simţim bine la o anumită temperatură, putem sta liniștiţi că şi pentru ei este confortabil. În niciun caz nu este recomandat să «fierbem» copilul şi să îl lăsăm să transpire de frica aerului condiţionat! Este mai dăunător aşa”, încheie Cristina Goanţă, medic specialist ORL.

 

Sursa: totuldespremame.ro; ifresh.pro

Share:

Articole recomandate