Sănătatea copiilor - fortificată cu pilates
- 2017-05-30
- 6602
Părinții moderni pun mare accent pe educația, studiile și hainele de calitate… Dar toate astea nu înseamnă și un viitor de calitate dacă celor mici nu li se oferă un regim sănătos.
Oricât am încerca noi, părinții, să le oferim tot ce-i mai bun, nu îi putem feri pe copii de stresul care îi însoțește la tot pasul – temele suprasolicitante, conflictele cu colegii, neînțelegerile între generații și multe altele. Iar când situația ne scapă de sub control, ne macină zeci de întrebări despre unde am greșit.
Tot mai mulți copii sunt victime ale stresului și modului sedentar de viață. Jocurile de afară ale generațiilor noastre au fost schimbate pe jocurile de calculator, plimbările în aer liber - pe statul în fața televizorului, iar cele câteva manuale de la școală din perioada când eram noi elevi s-au înmulțit și s-au transformat în zeci de cărți purtate zilnic în spate de către copii. Ca urmare apar problemele de sănătate, poziționarea incorectă a coloanei vertebrale, excitabilitatea, hiperactivitatea, scăderea vederii și a imunității în general. O posibilitate de tratament și relaxare în astfel de situații o reprezintă antrenamentele de pilates pentru copii.
Pilates pentru copii este de fapt un fel de educația fizică curativă, care relaxează mușchii, îi extinde și contribuie la tonifierea mușchilor mici care susțin coloana vertebrală, ceea ce este esențial în primii ani de școală, când micii școlari stau de cele mai multe ori incorect ore în șir, poartă ghiozdane grele și nu practică activități sportive.
Un copil care practică pilatesul:
- Își dezvoltă abilitățile motorii
- Își formează o ținută corectă
- Își dezvoltă mușchii respiratori
- Își dezvoltă arcul piciorului și previne platfusul
- Își consolidează sistemul muscular-osos
- Își îmbunătățește vederea și concentrația
- Trece mai ușor peste stresul cotidian
- Își întărește imunitatea.
Pilatesul poate fi practicat de la 3 ani, dar exercițiile de bază vor fi înțelese de copiii de vârsta școlară mică (7-9 ani). Abia atunci ei înțeleg de ce unele execiții se efectuează cu ochii închiși și pot să se concentreze asupra poziției corecte. În plus, pilatesul poate fi practicat de copii și părinți în același timp, acesta fiind și un factor important în motivarea copiilor să aibă un regim de viață sănătos prin exemplul propriu.
Și pentru că vacanța de vară vine cu mult timp liber pentru cei mici, dar și pentru cei mari, ar fi ideal să fie folosit în scopul întăririi sănătății.
În acest context, Pilates profesional Studio BONNE Forme vă propune un program flexibil pentru antrenamentele Pilates pentru copiii de la 9 ani. Antrenamentele pot fi în grup sau individuale, doar pentru copii sau mixte (părinți și copii). Iar pentru copiii sau adulții cu indicații medicale speciale se formeză grup separat.
Pilates profesional Studio BONNE Forme este una dintre cele mai dotate săli pentru antrenamentele de pilates, cu antrenori care se perfecționează continuu la seminarele specializate. Aici găsiți antrenamente pentru copii, adulți, însărcinate, dar și dansuri, yoga și sală de forță.
Pilates profesional Studio BONNE Forme
or. Chișinău
(022) 66-06-91, (022) 66-49-31, 079274874
Botanica, st. Independenței 12/1 (vizavi de Kvin),
intrarea pe partea stângă
web: https://www.facebook.com/PilatesBonneForme/