Copilul vine de la școală și spune: „Urăsc ziua de azi”. Se poate afla îndelung cine l-a supărat, ce a spus profesorul și de ce totul a mers din nou prost. Dar i se poate da și o foaie de hârtie, cu rugămintea: „Desenează cum arată ziua ta”.
La prima vedere, este doar o sarcină creativă. De fapt, copilul trebuie să facă o muncă intelectuală destul de complexă: să desprindă esențialul dintr-o mulțime de evenimente, să aleagă o imagine, să lege emoția de o situație concretă, să decidă cum o va reprezenta și apoi să-și explice ideea. În acest sens, desenul devine o modalitate de a gândi.
Cercetările arată o legătură între desenul copiilor, memoria de lucru și funcțiile executive, adică abilitățile de a reține informația, de a comuta între sarcini, de a-ți controla acțiunile și de a le planifica. De aceea desenul poate fi folosit ca un instrument simplu pentru dezvoltarea capacității de a învăța. Iată 5 metode care ajută în acest sens.
1. Propuneți-i să deseneze ceea ce este greu de explicat în cuvinte
„Mi-e supărare”, „mă enervez”, „mi-e teamă de lucrarea de control” sunt, pentru un copil, stări uneori prea abstracte, mai ales dacă încă nu știe bine să-și recunoască și să-și descrie propriile emoții. Desenul ajută la transformarea abstracției într-o imagine concretă. Îi puteți propune:
- să deseneze cum arată furia;
- să arate pe hârtie ziua de azi;
- să înfățișeze școala sub forma unui personaj;
- să deseneze anxietatea ca pe o făptură, un obiect sau un loc;
- să arate unde se află copilul în desen atunci când se simte bine și unde atunci când îi este greu.
Important pentru siguranță: în artterapie există regula „încheierii gestaltului”. Dacă un copil a înfățișat anxietatea sau frica, nu îl lăsați niciodată singur cu această imagine. Sarcina trebuie să se încheie nu cu reprezentarea problemei, ci cu transformarea ei. Adăugați fraza: „Acum desenează ce l-ar putea ajuta pe acest personaj (furia) să se liniștească” sau „Desenează în această imagine un buton magic care schimbă totul în bine”.
Fără această etapă fixăm negativul, nu dezvoltăm gândirea. Din punct de vedere psihologic, gândirea se dezvoltă tocmai în momentul depășirii haosului, când copilul găsește singur soluția în desen.
Aici contează însuși procesul de alegere: copilul trebuie să decidă ce anume vrea să arate și ce detalii sunt necesare pentru aceasta. Astfel se exersează capacitatea de a desprinde esențialul și de a traduce o formă de informație în alta. Ulterior, această abilitate va fi utilă și la învățătură: pentru a înțelege enunțul unei probleme, pentru a desprinde ideea-cheie a unui text, pentru a alcătui schema unui paragraf.
Regula principală este să nu interpretați desenul în locul copilului. Nu spuneți: „Dacă te-ai desenat mic, înseamnă că te simți nefericit”. Mai bine întrebați: „Îmi povestești ce se întâmplă aici?”
Desenul este un prilej de discuție, nu un test psihologic.
2. Cereți-i să deseneze ceea ce trebuie să țină minte
Desenul poate funcționa și ca procedeu mnemotehnic. Pentru copil, acesta poate fi transformat într-un joc simplu: trebuie să țină minte părțile unei plante? Să deseneze planta și să denumească elementele. Studiază istoria? Să înfățișeze evenimentul sub forma unei scheme mici sau a unei succesiuni de imagini.
Principiul este următorul: nu doar să citești informația, ci să o prelucrezi și să-ți creezi propria reprezentare. Iar aceasta este o parte importantă a capacității de a învăța, care va fi utilă atât la școală, cât și în viață.
3. Folosiți desenul în locul repovestirii
După un text citit, îi puteți cere copilului să nu-l repovestească imediat, ci să deseneze mai întâi o schemă. De exemplu: cine — ce a făcut — de ce — ce s-a întâmplat mai departe — cum s-a încheiat totul. Sau îi puteți propune să deseneze cinci cadre ale poveștii.
Copilul este nevoit să refacă succesiunea evenimentelor, să stabilească relațiile cauză–efect și să decidă care detalii sunt cu adevărat importante.
Cu alte cuvinte, desenul devine un fel de ciornă a gândirii. Sunt deosebit de utile sarcinile în care nu se poate copia pur și simplu o imagine gata făcută. De exemplu: „Imaginează-ți că trebuie să-i explici acest paragraf unui copil mai mic. Desenează o singură imagine din care el să înțeleagă totul”.
Astfel, copilul învață să structureze informația și să explice lucrurile complicate prin mijloace simple. Este una dintre abilitățile fundamentale ale învățării: a înțelege cu adevărat un material înseamnă a fi în stare să-l reorganizezi într-un sistem clar pentru tine.
4. Desenați mai multe variante ale aceleiași soluții
Desenul este potrivit pentru dezvoltarea flexibilității gândirii. De exemplu, îi puteți propune copilului: „Desenează cinci moduri de a arăta tristețea fără față”.
Sau: „Cum poți înfățișa cuvântul «forță» fără a desena un om?”
Aici nu mai există un singur răspuns corect. Copilul generează variante, le compară, le respinge pe cele nereușite și încearcă altele. Astfel se exersează flexibilitatea gândirii, generarea de idei și capacitatea de a căuta mai multe soluții pentru aceeași problemă.
Acest lucru este deosebit de important pentru învățătură. Un copil obișnuit să caute un singur răspuns corect poate renunța repede dacă prima metodă nu a funcționat. Iar obiceiul de a încerca variante diferite ajută la perceperea greșelii ca parte a căutării.
5. Cereți-i copilului să-și explice propriul desen
Cel mai interesant moment începe după ce desenul este gata. Nu trebuie să-l evaluați imediat: „Frumos”, „urât”, „ai desenat cam prost”. Mai bine întrebați:
- „Ce se întâmplă aici?”
- „De ce ai ales tocmai asta?”
- „Ce este cel mai important aici?”
- „Ce s-ar schimba dacă am elimina acest detaliu?”
- „Cum ai explica acest desen unui om care nu știe nimic despre povestea ta?”
În acest moment, desenul se transformă într-un exercițiu de metacogniție, adică de capacitate de a-ți observa propriul mers al gândirii și de a explica de ce ai făcut o anumită alegere. Iar aceasta este direct legată de capacitatea de a învăța și de dezvoltarea gândirii.
Totodată, desenul dezvoltă gândirea doar atunci când este însoțit de explicații verbale. Fără explicația copilului, desenul rămâne doar o imagine. Saltul cognitiv are loc nu în momentul desenării, ci la transpunerea imaginii vizuale în vorbire. Desenul este ciorna, iar vorbirea este produsul finit al gândirii.
Pentru copil este important să treacă treptat de la „pur și simplu am făcut” la „înțeleg cum am făcut”. De ce am ales această metodă? Unde mi-a fost greu? Ce m-a ajutat? Ce s-ar fi putut face altfel? Tocmai astfel de întrebări formează treptat obiceiul de a-ți analiza propria muncă.
Desenul nu trebuie să fie frumos
Una dintre cele mai dăunătoare greșeli este transformarea unor astfel de sarcini într-un concurs de talent artistic. Dacă adultul evaluează fiecare desen din perspectiva „bine desenat — prost desenat”, copilul începe să se gândească la rezultat, nu la proces.
Pentru dezvoltarea cognitivă contează altceva: ce a observat copilul? Ce a ales? Cum a legat detaliile? Cum și-a explicat ideea?
De aceea, un omuleț din trei bețișoare poate fi mult mai util pentru gândire decât o imagine colorată cu grijă, dacă primul desen l-a făcut pe copil să născocească, să compare, să explice și să tragă o concluzie.
Există și o rezervă importantă: desenul nu este o metodă universală de a îmbunătăți memoria sau inteligența. Cercetările arată că efectul depinde de vârstă, de material și de sarcina concretă: în unele experimente, la copiii mici desenul, dimpotrivă, nu a ajutat la reținerea informației prezentate. De aceea, sarcina părinților nu este să „îl pună pe copil să deseneze mai mult”, ci să-i dea astfel de sarcini în care desenul devine un instrument al gândirii.
În acest caz, foaia de hârtie devine un mic laborator, în care copilul învață să transforme senzațiile în cuvinte, informația într-un sistem, iar problema într-o sarcină care poate fi privită din mai multe unghiuri. Iar treptat apare rezultatul principal: copilul începe să înțeleagă nu doar ce gândește, ci și cum anume gândește.


