Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Fertilizarea in vitro, gratuită pentru cuplurile asigurate

Fertilizarea in vitro, gratuită pentru cuplurile asigurate

 

Cuplurile din Moldova care dețin poliță de asigurare și-și doresc copii, dar din anumite motive de sănătate nu-i pot avea, vor putea beneficia gratuit de o procedură de fertilizare in vitro. 

Cabinetul de miniştri a aprobat, în cadrul şedinţei din 26 octombrie, modificări la legislaţia privind sănătatea reproducerii. Noile prevederi vor permite cuplurilor, în care ambii parteneri sunt asiguraţi, să beneficieze de o fertilizare in vitro, acoperită de asigurarea obligatorie de asistenţă medicală.

Conform datelor estimative, în Republica Moldova aproximativ 140 000 de cupluri (20%) suferă de o formă sau altă de infertilitate. În acelaşi timp, pe parcursul ultimilor ani se înregistrează o tendinţă de reducere continuă a ratei fertilităţii totale a populaţiei.

Menționăm că adesea, sunt necesare mai multe încercări FIV pentru a putea concepe un copil. În multe țări europene, cuplurilor cu probleme de infertilitate li se acordă de către stat posibilitatea de a efectua unui număr mai mare de fertilizari in vitro gratuit - până la 5 încercări de fertilizare in vitro și 6 inseminări artificiale per cuplu. 

Încă nu s-a menționat dacă vor mai fi anumite condiții, în afară de dovada că ambii parteneri sunt asigurați. Prevederile noi vor intra în vigoare după aprobarea amendamentelor legislative respective în  Parlament.

 

Share:

Articole recomandate