Istoria unei mame care a rămas însărcinată în urma unui viol
- 2018-12-21
- 4193
Maria este una dintre beneficiarele Centrului Maternal „În braţele mamei”. Cu două luni în urmă, ea a adus pe lume un îngeraş de fetiţă, Andreea, care îi luminează zilele mămicii şi ale educatorilor din Centru Maternal.
Destinul Mariei nu este unul de loc ușor. Împreună cu sora ei mai mică a îndurat lipsa dragostei părinteşti, deoarece mama lor a plecat în străinătate, iar tatăl consumă alcool și uită cu desăvârșire că este părinte.
Maria a rămas însărcinată în urma unui viol. Nu le-a spus părinţilor prin ce a trecut, îi era ruşine, dar şi frică. Nu a mers nici la medic şi abia peste câteva luni a aflat că este însărcinată. După ce medicii i-au dat această veste a negat încă mult timp că are un copil în burtă. Când a simțit primele mișcări a copilașului a înțeles că va deveni mamă și a decis să crească copilul în dragoste și grijă.
Se află la Centrul Maternal ,,În braţele mamei” de trei luni şi jumătate, dar deja a reuşit să se împrietenească atât cu beneficiarele, cât şi cu echipa Centrului. Acum îşi doreşte ca fetiţa să crească mare şi să fie sănătoasă, sperând că Dumnezeu îi va da puteri să îşi crească copilul şi să îi ofere ceea ce ea nu a avut: dragoste şi un viitor mai bun.
Printr-un gest de solidaritate, putem fi sprijinul mamelor care au avut curajul să-şi păstreze pruncii alături, depăşind orice greutate ce le-ar fi făcut să-i abandoneze.
Aici găsești lista celor necesare pentru mămicile de la Centrul Maternal:
- cărucioare de vară-iarnă;
- scaune de hrănit copilaşii;
- scutece mărimea 1-5;
- premergătoare;
- cădițe de baie;
- păturele groase;
- uscătoare de păr;
- produse igienice pentru copii și maturi.
Toţi cei care au posibilitatea să facă o donaţie cât de mică, din orice colţ al lumii, pot utiliza edonaţii.
Numărul de contact Centrul Maternal „În braţele mamei”: 061 058 777
Produse igienice, donate direct la Sediul Misiunii Sociale Diaconia.
PS: Din motive de securitate, numele mamei a fost schimbat.
Misiunea Socială „Diaconia” a lansat campania de Crăciun „În brațele mamei”. Campania își propune să sensibilizeze societatea față de problema mamele orfane, minore și din alte categorii de risc. În această perioadă veţi avea ocazia să cunoaşteţi poveşti de viaţă impresionante ale unor mame, care actualmente sunt ajutate să depăşească situaţia de criză în Centrul Maternal „În braţele mamei”.