Destăinuirea unei mame: Eu şi soţul meu avem exact acelaşi job. Însă numai eu mă ocup de copii şi de casă!

Mama a doi copii a dezvăluit ce se întâmplă în familia ei în privinţa distribuirii sarcinilor din gospodărie şi a grijii faţă de cei mici. Descoperă ce a povestit aceasta şi ce rugăminte are față de soțul său pentru a menţine o atmosferă cât mai agreabilă în familie.

Întrucât ea şi soţul ei au aceeaşi meserie (sunt profesori), cea care se confesează s-ar fi aşteptat ca şi acesta să o sprijine mai mult – atât în privinţa treburilor casnice, cât şi în privinţa implicării în îngrijirea copiilor. Mama formulează ca prim argument faptul că meseria de cadru didactic este foarte solicitantă şi că munca nu se termină în clasă, ci continuă şi acasă: „Sunt profesoară. Acest lucru înseamnă că munca mea nu se opreşte niciodată... Soţul meu este şi el profesor. Lucrăm în acelaşi district. Avem practic acelaşi job, dar tot eu sunt cea care face totul în casă.”

Adaugă faptul că nu este deloc la îndemână să facă faţă provocărilor de la şcoală şi celor de acasă, din acest motiv ajungând uşor la epuizare: „Să fii profesor înseamnă deja să fii părintele a peste 100 de copii, dar încercăm să jonglăm cu şerpii la şcoală şi la noi acasă într-o constantă bătălie dintre „să corectez lucrările sau să-i citesc copilului meu o poveste?”

Aspectul asupra căruia încearcă să atragă atenţia este legat de o tendinţă pe care a observat-o în continuare în societate şi anume aceea potrivit căreia femeile trebuie să fie supereroi: „Apreciem şi lăudăm femeile care fac totul. Ni se spune cât de minunate sunt, cât de talentate sunt şi că nimeni nu are idee cum reuşesc să facă asta... De fapt ne scufundăm. Asta se întâmplă. Cerem ajutor, dar de fapt lumea închide ochii şi ne bate pe spate spunându-ne „nu uita să pregăteşti cina!”

Mama enumeră o parte dintre sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească o femeie care este şi cadru didactic: „Odată ce o mamă profesoară ajunge acasă trebuie să-şi planifice lecţiile pentru a doua zi, dar trebuie să-şi amintească şi de spălatul rufelor copiilor, de vizita la dentist, de alimentele de care este nevoie, de ce trebuie să pregătească pentru cină (şi probabil şi face acest demers) şi după aceea va decide dacă are şi timp de o baie înainte să meargă la culcare...”

De cealaltă parte, vorbeşte despre soţul ei în particular şi despre bărbaţii taţi în general: „Iar în acest timp, unde este Tatăl? Probabil doarme. Sau corectează lucrări, aşa cum se întâmplă la mine în casă” 

Din acest punct de vedere, insistă asupra următorului lucru: soţul ei a fost crescut cu mentalitatea conform căreia femeia trebuie să se ocupe de tot, dar „că el este un educator strălucit” Ceea ce şi-ar dori ar fi ca lumea să scape de astfel de mentalităţi: „Dar cum atunci vom începe să schimbăm atitudinea veche de generaţii întregi, potrivit căreia femeia este unica responsabilă de treburile din gospodărie şi de bunul mers al vieţii de familie?”

Concluzia mamei este că inclusiv în familiile în care cei doi soţi au aceeaşi meserie, tot femeia este cea care se ocupă de toate treburile: „Chiar şi în casele în care sunt doi părinţi ce au acelaşi job, treburile domestice ajung tot în seama proverbialei „superwoman”.

Îşi încheie confesiunea printr-un mesaj dedicat atât mamelor, cât şi taţilor: „Către toate mamele care lucrează, vă vedem şi trebuie să ştiţi că nu sunteţi singure. Către toate mamele profesoare, care muncesc până la epuizare în vreme de pandemie pentru a crea scenarii care să-i atragă pe elevi în cadrul lecţiilor online şi care totodată trebuie să reuşească şi să aibă grijă de casă, vă vedem şi pe voi şi nu sunteţi singure. Către toţi taţii, nu vreau să vă văd că vă ajutaţi soţiile sau partenerele. Vreau să vă văd cum vă luaţi pe umeri întreaga povară a unei case şi cum vă zbateţi pentru familie ÎMPREUNĂ CU partenerele voastre. Este responsabilitatea voastră la fel ca şi a lor şi nu există nicio scuză pentru asta.”

Sursa: qbebe.ro, foto simbol: andreeamarc.ro