Mamă de tripleți: Cheltuim 1000 de lei numai pentru trei zile de mâncare!
- 2017-11-13
- 46948
Tot mai des auzim cazuri în care părinții își doresc urmași, dar destinul îi pune la încercare. Este și situația unui cuplu din Ungheni. Petru și Mariana Brânză sunt căsătoriți de cinci ani și tot cam de atâta timp visau la un copil. Au luptat mult și au cheltuit salarii lunare pentru zeci de analize, intervenții chirurgicale și tratamente. Dar lupta nu a fost în zadar. În loc de unul, viața le-a adus în dar trei copii concomitent.
Ea are 27 de ani, iar el 31. Au creat o familie cu cinci ani în urmă, dar visul la un copil îi făcea neîmpliniți. Așa au început să caute cauzele și tot așa au găsit soluția. „Numai primeam salariile și mergeam la Chișinău în fiecare lună pentru multiple analize, intervenții, tratamente. Doar după trei luni de stimulare ovariană minunea s-a produs”.
Și când mămica zice de minune, atunci chiar este, iar momentul când a aflat că în familia lor vor alerga prin casă doi copilași, emoțiile nu aveau nume. Au căpătat nume abia la 12 săptămâni, când s-a dovedit a fi nu doi, ci trei copii în burtică: „Soțului inițial i-am zis de gemeni și nu îi venea a crede, iar la 12 săptămâni, când i-am zis că sunt trei, m-a întrebat dacă la patru luni vor fi deja patru copii. Au fost emoții prea mari. Nu ne venea a crede până în momentul nașterii”.
Vlăduț, Sofia și Ionela sunt cei trei îngerași, care la 34-35 de săptămâni „au coborât pe pământ” pentru a ferici această familie. Deși, sarcina nu fost de departe una ușoară, ne spune Mariana, fiind sub supravegherea specialiștilor din Chișinău pe tot parcursul acelei perioade, greutățile de atunci au rămas deja în urmă, căci azi au de înfruntat mult mai multe. Au de crescut trei copii simultan și dacă din ograda vecinului ar părea că nu e atât de complicat, lucrurile nu stau chiar așa. Odată cu nașterea copilașilor s-au mutat în casa lor, după ani buni de trai la gazdă. Deși nu au putut să își procure decât o căsuță în satul Hristoforovca, au făcut-o, pentru că mediul în care vor crește pruncii contează mult pentru ei. Și ce mai contează că baia și bucătăria încă sunt doar la nivel de proiect, când la gura sobei se spun povești pentru trei copii?!
„E într-adevăr foarte greu. Soțul lucrează în agroindustrie, însă deseori este nevoit să își ceară permisiunea de a lipsi, așa cum nu reușesc de una singură să mă descurc cu ei. E mult de lucru: sterilizare, schimbat, hrănit, curat. Imaginați-vă cum ar fi să îl alăptezi doar pe unul, iar pe restul nu, atâta timp cât ei se trezesc toți odată, în cele mai dese cazuri. Am mare noroc de soț și de ajutorul lui. E adevărat că mai vine și mama în ajutor uneori, dar are și ea grijile ei”.
Și dacă cu doar două luni în urmă, cuplul reușea să-și alinte diminețile cu cafea sau ceai băut agale, azi nu mai au timp pentru ei deloc, ne mărturisesc: „O zi obișnuită într-o familie cu tripleți înseamnă dimineți în care nici nu reușești să îți bei ceaiul, după amezi și seri cu atenția maximă îndreptată spre pici. Într-un cuvânt: lucru toată ziua.”
Din nefericire, tânăra mămică nu se poate bucura de suficient lapte pentru un copil, cu atât mai mult pentru trei, așa că recurg la amestecurile artificiale, posibilități însoțite de multe zerouri. „Cheltuim 1000 de lei în doar trei zile pentru mâncarea bebelușilor. E foarte greu, plus la asta scutecele, triplate și acestea. Din partea statului nu am primit nimic din păcate, a fost „de la raion” doamna Ludmila Guzun cu un mic ajutor financiar și avem noroc de rudele de peste hotare, care ne mai ajută, dar rămâne în continuare a fi complicat.”
Complicat sau nu, a fi părinte este un dar extraordinar, iar ei fac tot posibilul să le ofere copiilor tot de ce au nevoie, dar în primul rând - dragoste. Pe 11 noiembrie curent au fost omogiați. Cu tortă și baloane au sărbătorit cele două luni de viață în cinci. Curioși cât de mult diferă unul de celălalt, părinții ne povestesc că la o vârstă atât de fragedă deja își au caracterul individual și chiar „fiecare își arată foarte bine moftul”. „Doi, o fetiță și băițelul sunt destul de obrăznicuți, uneori sunt „culmea” chiar, în timp ce Sofia pare a fi mai liniștită, mai cuminte”, adăugă Mariana.
Vorbind despre diferențele vizuale, sunt evidente atât în ce ține băițelul, născut de 2.300 kg, dar și în cazul fetelor. Una s-a născut de 2,1 kg, iar alta de 1.640 kg. Cu toate acestea, o ajunge din urmă și atunci asemănările sunt tot mai evidente, ne spune mămica. Nici în hăinuțe identice încă nu au reușit să îi îmbrace, așa cum nici timp pentru a le procura nu au: „Încă nu i-am îmbrăcat în haine la fel, pentru că nici nu pot ieși în oraș pentru a le cumpăra. Acum îi îmbrăcăm în hăinuțele care ni le-au adus cumetrii sau rudele.”
Două luni, totuși, sunt suficiente pentru a prinde fel de fel de momente interesante într-o asemenea componență. Întrebată despre clipele mai amuzante, pe care a reușit să le trăiască alături de cei trei copilași, tânăra mămica, cu zâmbetul pe buze, ne-a zis tot despre nopțile nedormite. „Dacă reușim 20 de minute să punem capul pe pernă, asta pentru noi e ceva măreț. Cred că pe parcurs va fi mai interesant cu ei, când vor începe să meargă, să vorbească. Acum plâng cât mai mult, deși uneori ni se par amuzanți chiar și așa.”
În pofida la tot, azi sunt o familie împlinită și fericită. „Tot timpul mi-a plăcut să privesc gemenii pe stradă. Îi admiram, mai ales că soțul este dintr-o sarcină gemelară. Cu toate acestea niciodată nu m-am gândit că eu voi avea trei copii. E frumos, dar în același timp - obositor. Este nevoie de multă putere și răbdare. Trebuie să fii pregătit din toate punctele de vedere, inclusiv cele morale, dar și sănătatea să îți permită. Asta e cea mai mare fericire a unei familii, a familiei noastre. Avem niște îngerași mult așteptați, iar fiecare zi petrecută alături de ei, este mai mult decât o binecuvântare!”
Sursa foto: arhiva personală