Mândria de a salva animale blocate în vâlvătaia flăcărilor e la fel ca şi atunci când salvezi oameni

O zi din viaţa unui pompier. Deşi e la vârsta când majoritatea semenilor săi îşi petrec timpul distrându-se, Igor Sorocolet este deja soţ, tată şi de mai bine de doi ani – pompier. Spune că decizia nu i-a fost cumva marcată de vreun erou, idolatrizat încă din copilărie, ci a fost o chemare a sufletului şi o decizie luată la maturitate. Botezul focului l-a făcut pe data de 25 mai 2015, atunci când a participat la stingerea unui incendiu pe de strada Bulgară nr. 15. Iar cel mai înalt etaj până unde l-a „urcat” meseria de pompier a fost etajul nouă. Spune că mândria de a salva animale blocate în vâlvătaia flăcărilor e la fel de mare ca şi atunci când salvezi oameni.

Cum arată O zi din viaţa unui pompier - tată - soţ, ne-a vorbit chiar protagonistul acestui proiect. „Deşi, am un orar foarte strict, zilele mele sunt mereu diferite. E lucru firesc. Nu fac muncă de birou. Sunt mereu ca pe baricade. Iar după serviciu, acasă, fiul Matei de doar două lunişoare ne surprinde zilnic cu ceva nou – un zâmbet până la urechi, un gângurit, o rostogolire, o nouă criză de colici”.

Aşadar, mă trezesc zilnic la ora 6.00, ca să reuşesc să îmi beau ceaiul, să mă îmbrac, să îmi cuprind nevasta, care niciodată nu uită să îmi spună că mă aşteaptă viu şi nevătămat acasă, să îmi sărut pe frunte fiul încă dormind şi să fiu la timp la alinierea gărzilor de serviciu ce are loc între 07:50-08:00. 

La 08:00-08:30 are loc schimbul gărzilor de serviciu. De regulă, suntem câte două gărzi, ceea ce înseamnă în medie 18 oameni într-o singură tură.  

Între ora 08:30 şi 09:30 luăm micul dejun.

După care urmează o jumătate de oră timp rezervat şefului de gardă, când facem anumite lucruri la cererea superiorului.  

Este ora 10:00.  Timp de trei ore, până la 13:00 avem parte de instruire profesională. Astăzi, de exemplu am învăţat despre „Stingerea incendiului cu substanţe toxice”. Iar cel care ne verifică temele este şeful adjunct.

Apoi urmează prânzul. Iar după ce luăm masa, avem o nouă pregătire profesională cu aplicaţii practice care durează până la 16.30.  

După ce finalizăm instruirea urmează îngrijirea tehnicii, dar şi diferite lucrări de gospodărie, lucru ce se desfăşoară de regulă între 16:30 şi 19:00.

Apoi vine cina, după care avem două ore de sport (tenis de masă, şah etc). De obicei, toate aceste activităţi ne permit să ne cunoaştem mai bine colectivul, ne unesc şi ne fac să ne simţim că suntem parte a unei familii mari şi frumoase. Pentru că atunci când ieşim pe alarmă, fiecare din noi ştie că are alături nu doar un coleg, ci un frate care este gata să se jertfească pe sine pentru binele celorlalţi. Iar cazul Nogailâc, care a zguduit întreaga ţară, a demonstrat o dată în plus această calitate a pompierilor.

După aceasta urmează o oră de timp liber. La 23.00 se face stingerea, care durează până la 06:00.

Dimineaţa de la 06.00, o jumătate de oră ne este rezervată toaletei de dimineaţă, după care urmează de la 06.30 până la 07.50 predarea serviciului.

Cert e că pe parcursul unei diurne fiecare pompier trebuie să stea la post timp de două ore ziua şi două ore noaptea. Ce face un pompier în timp ce se află la post? ? Stă în picioare, în faţa porţilor, şi are grijă să nu blocheze maşinile parcate porţile garajului. Nu ţine mâinile în buzunare. În caz că vine un superior trebuie să-i dea ordon. Nu vorbeşte la telefon, nu mănâncă, nu fumează etc.

Ceea ce v-am prezentat mai sus este programul unui pompier într-o zi în care nu se întâmplă niciun incendiu. Dar acesta „se dă peste cap” din momentul în care sună alarma, iar pompierii au la dispoziție 60 de secunde pentru a se pregăti de intervenție.  Apropo, de la începutul acestui an am ieşit pe alarmă deja de vreo 10 ori şi am stins tot atâtea incendii. Şi cu toate că meseria pe care am îmbrăţişat-o nu este privită întotdeauna cu ochi buni de unii membri ai societăţii, am învăţat deja să fac faţă privirilor neîncrezătoare. De regulă, critică cei care ajung la ananghie. Cum se întâmplă de obicei? Atunci când se declanşează un incendiu, oamenii încep singuri să-l stingă, iar prin aceasta pierd minute preţioase. Apoi când văd că nu le reuşeşte, sună la 901. Până le explică celor unde s-a produs incendiul, până cei de la 901 i-au legătura cu noi (sectorul centru) se mai pierd câteva minute. Până ieşim noi şi ajungem la locul faptei (depinde de distanţă, dar şi de ambuteiaje), cred că trec circa 10 - 15 minute. Sau mai sunt şi cazuri când toată lumea crede că cineva a sunat deja la serviciul 901 şi toţi aşteaptă... Iar timpul se scurge în defavoarea lor.

La ora 08.30 sunt acasă, acolo unde mă aşteaptă soţia Cristina şi fiul, care între timp a reuşit să ia micul dejun şi e numai bun de scos la plimbare. Deşi e foarte mic, mă întâlneşte de fiecare dată cu zâmbete şi gângureli - probabil deja începe să intuiască faptul că tati are la dispoziţie tocmai trei zile pe care le dedică lor. Vom merge împreună la plimbare, la cumpărături şi chiar la fotbal – o pasiune mai veche (fotbalist profesionist ajuns până la selecţionata de juniori a Moldovei),  până la următoarea tură, când tati va intra din nou în diurnă.  

Foto: Egor Tetiusev, arhiva personala