Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

O elevă de 15 ani din Moldova impresionează cu torturile pe care le face singurică

O elevă de 15 ani din Moldova impresionează cu torturile pe care le face singurică

 

Valeria Tonu are 15 ani, este elevă în clasa a 9-a la liceul „Prometeu-Prim”, iar noi o cunoaștem datorită torturilor și prăjiturilor excepționale pe care le face singurică acasă. Tânăra se pare că are un talent înnăscut la a face dulciuri și noi am decis să le povestim cititorilor noștri despre ea.

Pasiunea pentru gătit am descoperit-o relativ nu demult. A fost foarte spontan și nici nu credeam că o să ajung la un succes în viitor în acest domeniu. Totul s-a început când am decis să fac un tort pentru ziua de naștere a surioarei mele. Am făcut primul meu cheesecake cu fructe și toți au rămas foarte impresionați.  Astfel, mi-am zis: De ce nu? și am încercat alte zeci de rețete apoi.

Ambii părinți lucrează în domeniul afacerilor, deci nu prea au legătură cu această sferă. Mama este o gospodină foarte bună și gătește des, dar nu pot să zic că e pasionată de acest domeniu. Mai degrabă bunica este cea care mi-a trezit un interes încă de mică. De la ea am învățat cum să lucrez corect cu aluatul și să fac diferite gustoșenii.

Sinceră să fiu, aș vrea să am studii în domeniul dat și chiar mă gândeam să merg vara viitoare la o academie culinară undeva peste hotare. Aș dori desigur ca în viitor să deschid măcar o patiserie, unde vor fi făcute toate deserturile mele. Însă din alt punct de vedere, mă gândesc și chiar mi s-a mai spus că să fii patiser nu e o profesie destoinică, ci poate fi doar o pasiune. Nu sunt încă bine determinată ce voi face în viitor, dar cred că prin muncă și susținerea celor apropiați o să dobândesc multe.

 

După ce am încercat multe rețete, am început să postez rezultatele pe rețele de socializare. Desigur că printre primii care au comandat să le fac ceva au fost unii prieteni și rudele, tot ei m-au susținut spunându-mi că-mi iese totul foarte bine. Comenzi nu prea am, fiind începătoare și nu prea cunoscută în domeniul culinar, dar sper că în viitor voi avea mai multe. Primul tort făcut la comanda a fost de 2,5 kg, care mi-a adus și primul venit, dar pe care îl păstrez secret (râde).

Desigur că planific să mai efectuez comenzi. Încerc de fiecare dată să fac tortul unic și personalizat. Din punctul meu de vedere, aceasta e una din metodele prin care poți să devii popular și să trezești interesul mai multor persoane față de ceea ce faci. Desigur că toate torturile făcute până acum au fost pentru cei apropiați și conștientizez că mai am nevoie de experiență și certificate pentru a activa în acest domeniu.

În general încerc să mă inspir de la cofetarii celebri, care creează niște opere de artă nu simple torturi. Master-clasurile sunt foarte utile pentru începători și nu numai. Sunt câțiva patiseri pe care îi admir și într-adevăr fac un lucru excepțional. Urmăresc des pe rețelele de socializare mai mulți cofetari, care chiar se împart cu unele rețete, ceea ce mă ajută și pe mine să creez ceva nou. Pot să spun că persoana de la care m-am inspirat și în continuare mă inspir este Irina Negară.  Creează niște capodopere, de la care nu îți poți lua ochiul și depune mult efort și imaginație în lucrările sale.

 

Foto: Facebook/Valeria's Desserts and Food

Share:

Articole recomandate