O mamă povestește cum a făcut depresie postnatală din cauza atitudinii medicilor

În campania de conștientizare a depresiei mamei inițiată de platforma tematică „Totul Despre Mame”, periodic se publică poveștile femeilor care au trecut prin depresie postnatală. Toto acolo am găsit istoria unei cititoare care a dorit să își păstreze anonimatul, dar și-a descries chinul prin care a trecut din cauza atitudinii celor din jur.

Da, este o poveste nefericită, dar cu un final fericit. Am născut normal, la termen, într-un spital de stat din București unde echipa medicală care m-a asistat la naștere a fost de nota 20. Nu credeam în depresia postpartum, mi se părea o nascocire, ifose de femeie lăuză. Numai că eu am simțit-o din plin și s-a instalat fix in spital, „cu ajutorul” cadrelor medicale, și aici mă refer la neonatologi.

Pe lângă faptul că nu îmi explicau pe îndelete cum să atașez copilul la sân, veneau asistentele și își dădeau cu părerea despre cât lapte am sau dacă am sau n-am… mă bulversau, mi se părea că nu sunt capabilă să am grijă de copil.

Celelalte mame din salon născuseră toate prin cezariană și mă priveau puțin suspect, vorbeau între ele, iar când le ceream câte un sfat mă ignorau total. Ceea ce nu știau ele (probabil că de aceea m-au exclus din grup) este că și eu am fost programată la cezariană, dar mi-a venit sorocul mai devreme.

Apogeul l-am atins în a treia zi după naștere, în ziua în care trebuia să ies din spital. Neonatologa a intrat val vartej în salon, nu s-a prezentat, s-a uitat puțin la copil și a plecat. Pur și simplu nu mi-am dat seama dacă este doctor sau asistentă, acum toate arată la fel. A trimis o asistentă după o oră să-mi spună că nu ies din spital pentru că bebelușa e prea albă și blondă. Oricum, mă întrebau în continuu cu cine seamană așa blonda și îmi spuneau că e cam albă.

Mi-au luat copilul, i-au facut ecografie transfontanelară și mi-au spus că are un mic șănțuleț pe creier, scizură interemisferică. Am început să plâng și, în acest timp, a venit și ginecologul la control să vadă cum mă simt. I-am povestit și m-a întrebat dacă am fost atentă cu doamna doctor neonatolog.

După ce am fost atentă cu doamna doctor, la o jumătate de oră am plecat din spital. Problema este că, odata ajunsă acasă n-am uitat nici de talasemie, nici de șănțulețul de la creier. Analizele de sânge făcute în ziua externării au arătat că nu are talasemie, dar ecografie transfontanelara se face abia la 3 luni.

Trei luni în care n-am dormit, am luat sedative, am pierdut lactația încă de la trei săptămâni de după naștere, am slăbit, plângeam, mă gândeam în continuu la ce e mai rău, la cât sunt de vinovată pentru ce ar putea avea bebe, mă gândeam la ce o să fac după ce voi afla diagnosticul.

După trei luni am făcut ecografia cu inima cât un purice și cu lacrimi în ochi. Când doctorul mi-a zis că măsuratorile se află în parametri normali, am izbucnit în plâns.  Doctorul m-a întrebat cine m-a speriat așa…

Așadar, pentru o mamă aflată la prima naștere, și nu numai, fiți mai blânde, mai empatice. O femeie lăuză ia de bună orice vorbă, mai ales despre copilul ei.

Sursa: totuldespremame.ro