​O ZI DIN VIAȚA unei mame patiser... care a început vineri și s-a terminat duminică

De când patiseria a devenit mai mult decât un hobby, Snejana Cernauțan nu mai are odihnă nici noaptea. Coace câte trei sau chiar patru torturi pe zi, asta în afara faptului că e mamă a trei copii 24 din 24, ceea ce implică foarte mult timp și responsabilități. Cu toate acestea,  găsește timp ca o dată în lună să facă absolut gratuit „Torturi speciale pentru copii speciali”, mai exact, torturi pentru copii bolnavi, cu dizabilități, sau cei din familiile social-vulnerabile. Week-end-ul trecut a fost tocmai acea zi specială, de aceea, echipa Odoraș a decis să fie alături de Snejana și să urmărească cum decurge „O zi din viața unei mame patiser”.

Ziua de sâmbătă a început de… vineri (zâmbește), pentru că nu m-am culcat de loc. Aveam două comenzi pe care trebuia să le finisez până la amiază. Nu puteam s-o las pe Maria, o bomboană de fată fără torta ei cu dinozauri. Și nici pe cealaltă Maria, o doamnă care împlinea frumoasa vârstă de 50 de ani și care aștepta ceva deosebit pentru oaspeții săi. Așa că am lucrat toată noaptea. Nu e prima dată când mi se întâmplă să nu pun geană pe geană, dar știu că mulți dintre patiseri pățesc ca mine. Spre exemplu, grecoaica de la care am “preluat” eu acum cinci ani acest hobby, era gata să se jertfească câteva nopți la rând, pentru niște capodopere de artă.

La 6.30 s-a trezit fiul mai mare Ian, care este deja un adolescent foarte responsabil și sârguincios. Și-a pregătit singur micul dejun, mai mult chiar, a început să preia și o parte din responsabilitățile mele, în momentele când eu sunt foarte ocupată. Ține locul tatălui, atunci când acesta este plecat din țară. Peste o jumătate de oră s-au trezit și ceilalți doi năzdrăvani – Iulian și Alexandra, pe care a trebuit să îi pregătesc și să îi duc la grădiniță.

Am revenit de la grădiniță, și imediat am început să lucrez la decorul cu dinozauri. Într-o oră am predat comanda pentru Maria, apoi și cealaltă. Să nu credeți însă, că un tort se face atât de ușor... au precedat câteva etape de pregătire, cu o zi înainte.

Urmează partea specială a zilei - Tortul pentru Marin, un băiețel de vârsta fiului meu mai mare, care mi-a rămas în inimă la fel ca și ceilalți trei copii. Ca să fiu mai explicită, acum patru luni am plasat un anunț pe internet, unde am scris că sunt bucuroasă ca o dată în lună să fac cadou o tortă specială pentru un copil special (ceea ce în viziunea mea înseamnă un copil cu nevoi speciale, bolnav, sau poate dintr-o familie modestă, dar cumsecade). Respectiv, torta lui Marin este a patra din această serie.

Și acum despre Marin. Totul a început acum câteva săptămâni, când am fost contactată de o voluntară, care mi-a povestit despre acest caz. Din spusele ei, am înțeles că Marin are un handicap locomotor, în rest, este un adolescent ca toți ceilalți. Merge la școală trei zile în săptămână, are o sumedenie de prieteni și visează să facă studii în sfera businessului. Îi plac mașinile, de aceea, am decis ca torta lui să fie una cu mașină. Trebuia să îl fac timp de trei ore și jumătate, așa că mi-am răsuflecat mânecile și m-am (re)apucat de treabă. Am pus în el, ca de obicei, pe lângă ingredientele de bază și multă multă dragoste. 

Peste trei ore și jumătate tortul era gata decorat, iar peste încă o jumătate de oră, eram deja acasă la Marin. Am intrat în casa omagiatului, ca de obicei, cu emoții mari, de care nu am reușit să mă debarasez nici de data aceasta. Dar toate au dispărut în clipa când am văzut fața radiantă a lui Marin, pentru care prezența noastră, dar mai ales tortul, a fost o adevărată surpriză. Cele vreo 40 de minute cât am stat în această familie m-au umplut de energie. Asta pentru cei care mă întreabă cum pot să lucrez atât nopțile...

Așa deci, în timp ce eu eram la ziua de naștere a lui Marin, feciorul mai mare și-a luat frățiorii de la grădiniță și până am ajuns eu acasă, i-a distrat cum știe el mai bine, astfel ca cei mici să nu îmi simtă lipsa.

Ajunsă acasă, cât timp pregătesc cina, discut cu copii. Au atâtea să îmi spună, mai ales că le place să se ia la întrece, cine a reușit mai multe să facă, să vadă, să învețe. Nu reușesc să îi liniștesc nici în timpul mesei, dar sporovăiala lor mă face atât de fericită. După ce mănâncă, merg toți trei în camera de joacă. Acolo îi așteaptă cărțile, caietele de desen, constructorul lego. Eu rămân din nou la bucătărie, pentru că între timp, am primit o nouă comandă, pe care trebuie să o fac de urgență. Este vorba de o pereche de gemeni de cinci ani, îndrăgostiți de fotbal. Precum vedeți mă așteaptă încă o noapte albă, dar, cât timp fac blaturile,pregătesc încă o turtă cu aluat pentru biscuiți. Îi coc, și îmi chem copii la decorat. Sunt atât de încântați. De obicei, facem aluatul împreună, dar azi sunt foarte ocupată, așa că vin cu bucurie la decorat.

La 21.00 copii mai mici ai familiei noastre merg la somn. E o lege deja pe care nu accept să o încălcăm, decât foarte rar. Înainte de aceasta citim cărți. Când am timp, le citesc eu, iar dacă sunt ocupată, le citește Iani, iar uneori și bunica. Imediat ce ei adorm, merg în bucătărie, acolo mă așteaptă încă muuult de lucru până să finisez tortul celor doi băieței.

În sfârșit, tortul e gata. A ieșit exact cum l-au comandat omagiații. Și nu contează că ceasul îmi arată 5.20 dimineața, calendarul arată că e duminică, iar ziua mea a început de vineri.

Foto: Arhiva personală