Șase lecții pe care le-a învățat un tată de la copilul său bolnav de la naștere

Maria Coșcodan, copila diagnosticată cu hidrocefalie decompensată - o afecțiune care face să îi crească incontrolabil de mult capul, distrugându-i astfel capacitatea de a vedea și a vorbi, astăzi împlinește 15 ani. Deși, cu fiecare an, starea ei este tot mai gravă și mai gravă, părinții spun că o iubesc și că nu vor renunța la ea atât timp cât Dumnezeu o va ține lângă ei. Mai mult chiar, tatăl fetei, Alexandru, spune că și-ar dori să memorizeze cumva această zi, și și-a adunat cele mai importante lecții pe care le-a învățat de la copilul său, pe care ar vrea să le citească și alți părinți care cresc copii bolnavi, și sunt disperați.

Azi împlinești frumoasa vârstă de 15 ani, zi în care ar fi trebuit să sărbătorim frumos împreună cu cei apropiați ție. Tu ți-ai fi chemat toți prietenii, ai fi îmbrăcat rochia pe care ne-am fi dus împreună să o cumpărăm, iar seara ai fi suflat în cele 15 lumânărele și te-ai fi gândit la cea mai tainică dorință pe care poate să o aibă o adolescentă de vârsta ta. Din păcate nimic din toate astea nu se întâmplă azi pentru că viața ta este o continuă durere, care medical vorbind, poartă denumirea de hidrocefalie decompensată. Nu mi-ai vorbit niciodată, dar de când te-ai născut mi-ai oferit adevărate lecții de viață pentru care îți sunt profund recunoscător, copilul meu durut. Am învăţat:

Să nu mă plâng pe soartă. Pentru că Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți duce. Iar durerea mea e un fleac pe lângă durerea ta. Mulți îmi spun că aș fi erou. Eu cred că sunt pur și simplu tată. Fac ceea ce ar face orice părinte în locul meu.

Să prețuiesc fiecare clipă a vieții. De asta îmi amintesc ori de câte ori vin acasă și mă grăbesc la patul tău. Pentru că ziua de azi poate fi și ultima, iar eu nu sunt încă gata să te pierd.

Decât să te compătimesc ori să îți plâng de milă, mai bine să te iubesc cu adevărat fără a face diferență între tine și frații tăi mai mici. De aceea, mă implic seară de seară la îngrijirea ta. Am găsit între timp cea mai bună metodă de a te duce la baie fără ați provoca durere, am învățat să îți pun injecții, să te hrănesc cu seringa. Am învățat pe de rost nu doar cele mai deocheate titluri de medicamente, ci și cum se administrează. Cred că anume această dragoste a făcut ca tu să ajungi până la cea de-a 15-a aniversare, când toți medicii din țară și de peste hotare îți prognozau maximum trei ani de viață.

Să o prețuiesc și mai mult pe mama ta, care veghează la căpătâiul tău deja de 15 ani. Încă nu am aflat care sunt dimensiunile inimii unei mame și câte le poate îndura... Mama ta petrece aproape 90 la sută din tot timpul ei alături de tine. Nu cred că oricine ar fi capabil de așa ceva. Și atunci când cineva m-a întrebat dacă eu mai rezist să stau în așa o familie, m-am gândit imediat la ea. Ea cum rezistă? Cum aș putea să o părăsesc? Poate nu o să le vină a crede multora, dar boala ta nu ne-a despărțit, ci dimpotrivă ne-a unit.

Am învățat să am încredere în oameni. Și pentru că starea financiară din familia noastră e la fel de șubredă ca și situația politică din întreaga țară, numai datorită oamenilor cu inima mare am ieșit din probleme.

Nu suntem doar trup, suntem și suflet. Până acum câțiva ani în urmă îți plăcea să asculți muzică, de fiecare dată alta. Treceai cu ușurință de la muzica rock la clasică, apoi la cea simfonică. Râdeai în hohote când îți ghiceam gusturile. Din păcate, acum te aud doar gemând, dar te văd mare și asta încălzește sufletul. Noi îți vom fi alături, orice s-ar întâmpla.

Cei care doresc să acorde ajutor acestei familii, pot face donații accesând contul de mai jos!

Foto: arhiva personală