Sfaturi de parenting: Cum să creşti copii fericiţi!
- 2016-03-07
- 6739
Cu siguranţă aţi auzit de povestea lui Nick Vujicic, bărbatul care s-a născut fără mâini şi picioare, din cauza unei malformaţii genetice foarte rare, dar care reuşeşte să motiveze milioane de oameni, şi-a făcut o carieră, s-a căsătorit, iar de curând a devenit tată pentru a doua oară. Într-un interviu pentru mel.fm, bărbatul a vorbit despre cum să-ţi educi copiii şi cum să-i înveţi să fie fericiţi.
Iată câteva dintre sfaturile lui pentru părinții care au copii cu necesităţi speciale şi nu numai!
Copilul tău ar trebui să înveţe că poate deveni o sursă de fericire chiar pentru el însuşi
Învață-l să descopere și să se bucure de cele mai mărunte lucruri din lume, precum răsăritul soarelui, îmbrățișările mamei sau de cățelul care sare în jurul lui când ajunge acasă. Învață-l să-și conștientizeze și să-și aprecieze talentele și înzestrările din naștere. Toate astea sunt investiții pe drumul lui către succes și îl vor ajuta să redescopere bucuria, când se va simți deprimat sau va fi ținta răutăților unora.
Învaţă-ţi copilul să se accepte şi să se iubească
Dacă o persoană e puternică și are încredere în ea, produce în jurul ei un fel de aură pe care toți o simt. O astfel de persoană devine foarte atractivă. În general, oamenii nu știu cum să se poarte sau ce să zică când sunt în preajma unora diferiți de ei. Tocmai de aceea e important să realizezi că fiecare dintre noi are problemele și nevoile lui și că nu contează cu adevărat dacă ai toate mâinile și picioarele sau dacă ai un ten perfect. Altele sunt valorile și, până la urmă, putem deveni prieteni.
Ar trebui să ne învăţăm copiii încă de mici că nu e nimic rău să fii diferit de alţii
Ar trebui să le explicăm că și prietenii lor pot fi diferiți și că asta este frumusețea diversității. Tocmai de aceea avem nevoie unul de altul. Eu cred că e foarte important ca toți copiii să studieze la un loc, împreună, fie că au dizabilități fizice sau nu.
Când copiii comunică unul cu altul, îşi descoperă sufletele şi încep să vadă cu inima, nu cu ochii. Doar aşa vor reuşi să depăşească învelişul exterior şi să descopere adevărata persoană
De exemplu, colegii mei din școală au aflat, până la urmă, că nu sunt un simplu copil cu dizabilități, ci un individ deschis la minte, interesant și cu un dezvoltat simț al umorului. Am fost șeful clasei în liceu, iar părinții mei m-au încurajat tot timpul să comunic cu colegii mei. Una peste alta, am avut experiențe pozitive în școală. Chiar dacă am fost uneori ținta răutăților, am reușit să-mi construiesc propriul sistem împotriva lor și le-am depășit.
Ar trebui să-ţi înveţi copilul valorile morale. Nimeni nu îl poate trata diferit
Poate că unii dintre colegi vor fi contrariați dacă un copil cu dizabilități, în loc să facă un pas în spate, va întinde mâna ca să lege o prietenie. O atitudine deschisă spre dragoste, în loc de frică, panică sau ură îl va ajuta pe copil să descopere sentimente puternice și, implicit, să devină mai înțelept.
Învăţă-ţi copilul să aibă mai multă răbdare
De fiecare când eram batjocorit de colegii de clasă, credeam că nu am șanse de scăpare, că acel coșmar nu se va termina niciodată. Lipsa de speranță și de perspectivă crează depresie și disperare. Dacă aș fi știut unde voi ajunge ca adult, n-aș mai fi suferit atât de mult. Pe atunci, însă, credeam doar că voi fi torturat toată viața. Răbdarea mi-ar fi spus că toate vor trece.
Cel mai bun sfat este: fii sincer, implică-te şi sari să dai o mână de ajutor
Nu răspunde cu „N-am nevoie de ajutorul tău.” sau cu „N-am nevoie de ajutorul nimănui” când vrea să te ajute. Nu-l respinge. Explică-i copilului că aveți nevoie unul de altul. Zi de zi, pas cu pas, veți deveni tot mai apropiați. De asemenea, părinții n-ar trebui să ezite în a le prezenta copiilor lor copii cu dizabilități. În caz contrar, se va crea un zid între ei, copiilor sănătoși le va fi milă sau chiar rușine cu astfel de posibili prieteni. Mai mult, toți copiii ar trebui să știe că prietenii lor diferiți ar putea avea nevoie de o mână de ajutor, iar ei ar trebui să le-o ofere imediat.
Cele mai importante două cuvinte pe care ar trebui să i le spui copilului tău în fiecare zi sunt „te iubesc”
Repet asta tot timpul la seminariile mele. Mulți oameni încep să plângă când se gândesc la aceste cuvinte. Dar adevărul este foarte simplu: adesea spunem cuvinte mari, dar ne ascundem sentimentele reale. Spune simplu: „Te iubesc!”. Repetă-i de un milion de ori, iar copilul tău va înțelege că îl iubești și că ai nevoie de el. E foarte important.
Text realizat în baza materialelor de pe taticool.eu şi mel.fm