Confesiunea unei mame de adolescentă: Mereu am discutat cu fata despre cum să se ferească de hărțuitori, dar nu m-am gândit că ea ar putea fi unul

Prințesa Urbană (Ioana Chicet-Macoveiciuc) este o mămică și scriitoare din România care își împărtășește experiența de părinte pe blog și în cărțile sale. Recent, aceasta a publicat mărturia unei mame care povestește despre comportamentul fiicei sale adolescente. Redăm integral materialul publicat pe printesaurbana.ro

După primele patru scrisori ale adolescenților publicate aici pe blog (mai urmează și altele, mi-au mai scris și băieți, și fete, copii minunați și foarte tulburați), am primit spre publicare și dezbatere și mărturia unei mame de adolescentă, am publicat-o mai jos. Vă rog să citiți cu inima deschisă, nu voi permite jigniri sau judecăți la adresa ei sau a familiei ei. Scopul meu este de a arăta părinților de copii de toate vârstele ce se întâmplă acasă, la școală, pe stradă, lucruri pe care nu le știm despre copiii noștri și pe care cred că e important să le aflăm, ca să le oferim din vreme sau până nu e prea târziu ghidarea noastră caldă și clară pentru a crește cu bun simț, încredere în ei, putere, libertate asumată.

Articolele anterioare din serie le puteți citi dacă veți da click pe #AdolescentînRomânia.

Salut!

Sunt mama unei fete de 15 ani. Am citit recent articolele tale despre adolescenți și m-am gândit să profit de ziua mea liberă și să îți scriu. Vreau să îți spun povestea mea și a copilului mei. Anul trecut am revenit în țară după ce am fost plecată împreună cu soțul pentru doi ani. Rămăsesem fără loc de munca și ne descurcam greu cu salariul soțului, așa că am hotărât să lăsăm fata de 12 ani la mama mea la țară și să plecam în străinătate. Fata a făcut naveta, un drum de 30 minute spre oraș, ca să nu schimbe școala.

În Olanda lucram mult, soțul 12/7, eu aveam două locuri de muncă. Nu am venit deloc în țară în cei doi ani, am preferat să nu ne luăm concediu deloc. A fost mai ușor să vină mama cu fata la noi în fiecare vacanță, adică de patru ori pe an.

Mama e pensionară, dar găsea de lucru în Olanda la curățenie. Am trimis bani, am modernizat casa bătrânească, am investit în culturi și solare (bunicii pensionari se ocupau singuri la început, acum îi ajutam și eu și soțul) și am strâns suficient să dăm avansul pentru un apartament. Ne-am întors în țară și am început lucrul aici.

La distanță am ținut legătură cu fata, vorbeam și ne trimiteam mesaje zilnic. Îi trimiteam colete cu haine și alte lucruri, e pasionată de modă și țin minte cum anul trecut am stat ore la telefon și mi-a trimis zeci de poze cu ce ținute își pregătise pentru prima săptămână de școală. Am încurajat-o să fie cochetă, o urmăream pe rețelele de socializare ce poze posta (ținute atent gândite), i-am cumpărat mai multe haine decât aveam noi părinții și bunicii la un loc. Am meditat-o să treacă cu bine de Capacitate. Credeam că am un copil model, că am o relație apropiată cu ea, că sunt un părinte bun și implicat.

Acum câteva zile am fost cu sora soțului la piață pentru zarzavaturi și când ieșeam am văzut o doamnă care vindea băscuțe drăguțe, chic parizian, și am cumpărat una pentru fata mea.

Am oprit mașina lângă parcul unde știam că e cu prietenele ei și abia așteptam să îi arăt ce i-am luat. Le vedem pe o bancă, cinci fete, două așezate, una avea un picior sprijinit pe bancă și celelalte două stăteau în picioare cu fața spre fetele de pe bancă. Ne apropiem și mă oprește cumnata în dreptul standului de înghețată. Prin aer ajung la mine cuvintele. “Băi, tu crezi că eu mă îmbrac de la SH în haine căcate și pișate de alții? Asta (trage de bluza de pe ea) costă 200 euro. Tu ai văzut măcar cum arată un euro? Ai numa’ cârpe! Ce te uiți așa la mine? Nu ai mai văzut vedete?

Celelalte două râdeau, fetele de pe bancă se îngrămădeau una în alta. Apoi zice iar: Îmi bag p*&^ în ele de haine, că eu și într-un sac arăt bine. Am 12.000 de urmăritori! Sclavii mei! Dacă pun o poza cu tine mi se virusează telefonul. Și ce telefon am eu , că numa’ husa e mai scumpă decât ce ai tu pe tine. Dacă îmi vând telefonul are ce mânca familia ta un an, mămăligarilor!” …și continua.

La un moment dat, fata care stătea cu piciorul pe banca își scoate guma de mestecat din gura și o lipește în părul uneia din fetele de pe bancă. Cumnata mea filmează cu telefonul.

Fata care a scos toate grozăviile alea pe gură e fata mea bine crescută.

Am vrut să merg acolo, să țip, să le trag de păr, să le sparg telefoanele. Fetele se împrăștiau, unele răzând. altele plângând. Cumnata mă ia de braț și spune hai acasă. Ea și soțul au avut tați violenți, mi-a spus că trebuie să mă liniștesc, și abia apoi să vorbesc cu fata.

I-am dat mesaj fetei mele să îi spun să meargă acasă la mătușa ei, că eu și tatăl ei am plecat în grabă la bunica și am uitat să las cheia vecinei. Minciună! Aveam nevoie de timp să vorbesc cu soțul și să vedem ce facem. A doua zi când a venit am întrebat-o de prietenele ei, adesea vorbeam despre ele, erau colege la școală din clasa întâi. După ce am vorbit și am primit răspunsurile obișnuite, am pus pe TV clipul din parc.

Am pus pauza și am discutat fiecare pasaj: ce înseamnă SH și de unde provin hainele, cât costă și cum se câștigă banii, ce organe sexuale posedă și ce nu posedă, cât costă mâncarea, ce sunt rețelele sociale și cum se face mămăliga.

Am încercat să fiu cât mai calmă și să nu țip. Până să vină de la mătușa am făcut curat în dulapurile ei. I-am lăsat o sacoșă cu haine cât mai banale din ce tot avea, strictul necesar, restul l-am pus în saci (s-au adunat șase saci mari de gunoi).

Am anunțat-o că mergem la un centru Mama și copilul să le donăm. Dacă la discuție a părut calmă și resemnată, acum s-a aruncat pe jos, a țipat , a tras de saci (a făcut un tantrum în toată regula). Aici a ridicat soțul vocea, prima dată în viața lui.

Nu numai că donăm hainele, donăm și jucăriile ei vechi, obiecte decorative, accesorii. Și va face voluntariat la centru în fiecare weekend. Soțul i-a cerut telefonul, a luat laptopul de pe biroul ei și a ieșit din camera spunându-i că și alocația îi e tăiată.

Seara am discutat cu soțul și am stabilit că îi vom da 50 lei pe lună începând din 1 noiembrie. E mai mult decât suficient, noi îi plătim abonamentul de transport, pachet la școală poate lua de acasă, banii îi ajung de un film și un suc. Suficient.

I-am montat laptopul în sufragerie, să îl folosească doar acolo, doar pentru școală. Toate conturile la rețele au fost șterse. Telefonul mobil l-am vândut și l-am înlocuit de unul simplu, fără net, cameră sau aplicații. I-am arătat și chitanța de la amanet, să vadă cât valora telefonul ei. E în vitrina amanetului din cartier, îl poate vedea când i se face dor.

Momentan vom suspenda și meditațiile, acum cu mai mult timp liber poate vă învăța singură, dacă nu, le vom relua. La voluntariat voi merge și eu cu ea. Am trimis înregistrarea și celorlalți părinți. Mama fetei care a pus guma în părul celeilalte fete a considerat că e o ceartă minoră. Tatăl nu a considerat la fel. A tăiat parul fetei lui (avea părul până la fund, cu șuvițe aurii și ondulat, mergea săptămânal cu mama ei la spa) așa cum a putut, până la urechi. I-a dat voie să meargă la coafor să îl aranjeze, dar i-a spus că dacă vine rasă pe o parte sau vopsită o tunde cheală. Și am înțeles că a tăiat banii de spa din buget.

Mama celeilalte fete a donat toate lucrurile fetei la Second Hand și i-a dat fetei 100 lei să își cumpere de îmbrăcat și încălțat, ce cumpără aia poartă. Telefonul și dispozitivele au fost confiscate și sparte, pentru școală folosește calculatorul mamei. De asemenea, mama a lăsat un mesaj pe toate conturile fetei (Facebook, insta , tik tok, twiter etc): Tehnologia e un privilegiu nu un drept, până nu voi fi suficient de responsabilă, nu o voi mai folosi.

Am urmărit înregistrarea cu fetele din Târgu Jiu cu inima strânsă, cât mai era să ajungem și noi la fel. Mereu am discutat cu fata mea despre cum să se ferească de hărțuitori, dar nu m-am gândit nici măcar o clipă că ea ar putea fi unul. Poate am pus accent pe timp și nu am fost atenta la calitate și semnificație, am încurajat superficialitatea pentru că o vedeam mare designer sau cu propriul magazin de modă, nu hărțuitor. Poate după ce revine cu picioarele pe pământ facem un curs de design sau croitorie, în fond meseria asta nu se limitează doar la a cumpăra lucruri și la a face poze.

Nu știu unde s-a produs ruptura.

I-am mulțumit pentru sinceritate și pentru curaj. Nu e puțin lucru să povestești public așa ceva. Am asigurat-o că lucrurile se pot repara, nu e prea târziu, așa simt. I-am recomandat să încerce să regăsească drumul către fetița ei dulce și frumoasă, care sigur a plâns după ea și a căutat-o zile la rând cât au fost plecați. Să se apropie de ea fără judecată, să îi dea timp și răbdare, să o cunoască iar, să îi arate că are iar încredere în ea, să petreacă timp ele două, cred că relația mamă-fiică e un far bun în adolescență, dacă ținem conectarea vie. I-am recomandat și cartea „Cum să fii o mamă/fiică bună”, care e scrisă de o mamă psihoterapeut și de fiica ei adolescentă împreună, pentru fete și mamele lor, le ajută să se vadă altfel, să se înțeleagă mai bine. Plimbări împreună, citit împreună, filme despre adolescenți, Anne with an E, 13 Reasons Why, vorbit mult, timp, răbdare…

Am citit sutele de comentarii de aici și de pe pagina de Facebook. Vreau să-mi spun și eu părerea despre situația aceasta complicată. Eu cred că fata a reacționat la lipsa părinților, îndeosebi la cea a mamei, de care încă avea mare nevoie la 12 ani, când părinții ei au plecat la muncă departe. E o vârstă complicată, și eu am rămas fără tata tot de la 12 ani și nu m-am vindecat niciodată de lipsa lui. Îmi aduc aminte îndoielile, frustrarea, sentimentul că nu contez, că nimeni nu mă întreabă ce vreau, că pentru adulți contează mai mult bani decât contez eu. Stima mea de sine, puțină oricum, a dispărut cu totul. Dacă aș mai fi fost și pedepsită pentru asta… cred că aș fi fugit de-acasă.

Cred că ea s-a transformat așa pentru că asta a fost felul ei de a gestiona lipsa părinților. A făcut ce a putut. La 12 ani nu ai prea multe instrumente, modelele ei lipseau de lângă ea….

Știți că eu nu sunt adepta pedepselor, în niciun context. Cred că ele nu fac decât să adâncească ruptura.

Eu mi-aș cere iertare de la fată. Împreună am dona lucrurile ei scumpe, cu acordul ei. I-aș da mult timp, mult. Nu aș mai pleca de lângă ea niciodată și i-as spune asta. Aș merge cu ea la terapie. M-aș asigura că știe cât de mult o iubesc și că înțeleg ce am greșit. Aș încerca să o cunosc, de la zero.

Nu e vina ei….

Felicit mama pentru asumare și pentru că nu a lăsat lucrurile așa. E greu să recunoști că ți-ai rătăcit copilul, dar ce bine e când îl regăsești…

Sper că vor fi bine această mamă, fiica și soțul ei.

Sursa: printesaurbana.ro, foto simbol: girlz.nl