Terapia cu aerosoli marini: bolile care pot fi tratate la mare
- 2018-06-08
- 8872
Aerosolii marini se află în zona digurilor, în locul unde se sparg valurile. Aceștia constituie principalul motiv pentru care părinții își duc copiii la mare. Explicația constă în aceea ca se dorește întărirea imunității copilului și reducerea numărului de episoade de răceală, gripă și bronșite pe care cel mic le face anual la grădiniță sau la școală.
Aerosolii marini conțin clorură de sodiu, iod, brom, magneziu, inclusiv calciu. O sesiune care sa cuprindă 10-20 de zile de aerosoli, pe malul mării, reușește să întărească sistemul imunitar, să stimuleze organismul și să elibereze cortizol, adică hormonul responsabil să stopeze inflamațiile de la nivelul bronhiilor.
Exista și aerosoli artificiali realizați cu ajutorul dispozitivelor medicale (nebulizator). Însă utilizarea aerosolilor artificiali are loc numai la recomandarea medicilor deoarece acest tip de terapie se realizează în combinație cu anumite substanțe medicamentoase care ajung în căile respiratorii.
Care este rolul aerosolilor marini
Aerosolii au rolul de a trata afecțiuni din sfera ORL, mai exact curăță și însănătoșesc căile respiratorii. În plus, sunt o metodă utilă în cazul existenței astmului bronșic sau a rinitei alergice. Mai exact, în situația unui astm bronșic, aerosolii diminuează tendința de bronhospasm, desfundă bronhiile și fluidifică secrețiile, reduc inflamația, diminuează tusea și o vindecă. Organismul este mult mai bine oxigenat cu ajutorul aerosolilor.
Aerosolii pot fi folosiți și profilactic, pentru persoanele care lucrează într-un mediu cu pulberi și cu gaze toxice, ei având un puternic efect antiinflamator și antialergic.
Aerosolii marini au și un puternic efect imunosupresor, de aceea sunt benefici și în boli autoimune. Iar împreună cu soarele, fac bine în cazul unor boli precum: psoriazisul, astenia, depresia, hipotiroidia.
Terapia cu aerosoli marini, tot timpul anului
Indiferent de vremea de afară, terapia cu aerosoli marini este posibilă. Însă, este recomandat să se respecte programul orar, și anume dimineața devreme și seara, după apusul soarelui.
Practic, sunt recomandate plimbări pe faleză, lângă apa mării, plimbări de cel puțin 30 de minute. Ideal este ca o cură să dureze între 10 și 20 de zile.
Atenție! Bolnavii de cancer sau cei care au afecțiuni cardiovasculare sau tuberculoză nu au voie sa facă acest gen de terapie.
Informații: sfatulmedicului.ro
Foto simbol: facty.ua