Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Adela Popescu vrea să nască natural și a treia oară: Nu vreau să mă doară nimic când îmi iau copilul în brațe

Adela Popescu vrea să nască natural și a treia oară: Nu vreau să mă doară nimic când îmi iau copilul în brațe

Adela Popescu este însărcinată cu cel de-al treilea fiu. Prezentatoarea TV și soțul ei, actorul și prezentatorul TV Radu Vâlcan, mai au împreună doi fii, Alexandru (4 ani) și Andrei (2 ani). Actrița va naște în trei luni.

Intrată virtual în direct în emisiunea La Măruță, Adela a dezvăluit că și de această dată își dorește să nască natural, deși nașterea celui de-al doilea fiu, Andrei, nu a fost deloc ușoară.

 „La Alexandru au fost 10 ore de travaliu. La Andrei 5, dar a fost mult mai dureros pentru că nu au avut timp să-mi facă epiduralul și practic am născut pe viu, pe viu, la rece, la rece, adică durerile alea pe care le simțeau mamele noastre și bunicile noastre le-am simțit și eu.

Chiar sunt crunte. Cu toate astea, îmi doresc și a treia oară aceeași experiență pentru că, de fapt, ce simte o femeie care naște natural în travaliu simte o femeie care naște prin cezariană după naștere. E doar momentul diferit. Practic, durerile sunt aceleași. Doar că tu, ca femeie, dacă alegi să naști prin cezariană sau ți se recomandă, zici: «Mă, nu vreau să mă doară nimic când îmi iau copilul în brațe și să mă bucur de moment pur și simplu, dar știu că urmează o perioadă de chin». Ori la noi e invers, adică e travaliul dureros, iar după ce ai născut e blup și gata, te apuci de următorul (râde)”, a declarat Adela.

În ultima perioadă, prezentatoarea TV nu s-a simțit foarte bine. „Azi e prima zi în care mă simt «însărcinată». Respir greu, mă mișc greu și am o stare accentuată de somnolență”, a scris Adela de curând în mediul online.

Sursa: unica.ro
 

Share:

Articole recomandate