Adrian Ursu cu familia a trecut printr-un coșmar în vacanță: Am văzut ce înseamnă flăcări de zeci de metri înălțime!

Interpretul Adrian Ursu se află la odihnă cu soția și fiica și recent și-a informat admiratorii că a trecut printr-un coșmar fiind martorii unui incendiu de proporții în apropiere de locația în care se aflau. Adrian a povestit cu lux de amănunte prin ce a trecut.

Ieri am văzut ce înseamnă Panică, Frică Enormă în jur, ce înseamnă Foc Mare și Flăcări de zeci de metri înălțime! Pe video sunt secvențe mici de la începutul incendiului și după, pentru că nu era timp de filmat. Vă povestesc ce a fost!

Sunt cu Irina și fata noastră, Maria-Andreea în vacanță la mare! Stăteam aseară în hotel și ascultam muzică. Fumul de la “un grătar din restaurant” ( așa cum credeam noi ), a început să deranjeze. Făcând câțiva pași spre Recepție, am înțeles că lucrurile nu stau bine deloc!

Muntele de la maxim 200 de metri de noi, arde!  O stâncă imensă cu multă vegetație emana atâta lumină și căldură, că îți era frică să-ți închipui ce se poate întâmpla în viitorul apropiat! De aici a început panica firească a turiștilor din hotelul nostru, a administratorilor și a întregului staff.

Toți alergau, chemau pompieri, scoteau automobilele ce se aflau mai aproape de stâncă, duceau cu ei zeci de stingătoare, dar în comparație cu flăcările enorme și vântul extrem de puternic ce bătea spre noi, toate erau nimic!

Turiștii alergau în toate părțile, care cu bagaje, care cu copii și cărucioarele lor...

Eu am descoperit o stare nou pentru mine: am intrat într-un regim căruia încă nu i-am găsit nume și explicație. Auzeam tot, vedeam perfect ce se petrece, dar nu lăsam să intre în mine frica și analizam.
Înăuntru era liniște, doar creierul s-a activizat la cote maxime pentru a alege corect.

Am lăsat soția și fata noastră de 5 ani în siguranță (siguranță relativă în realitatea de Force major în care eram). Am alergat spre camera de hotel, care era în alt capăt de hotel unde focul părea a fi departe.
(Mai târziu am aflat că de fapt focul se răspândea cu o viteză de 1,5 km pe oră. Foarte repede! În 10 min - 250m, exact la hotel putea ajunge).

Deși am întâlnit oameni care mi-au spus că au reușit să-și strângă bagajele, îmi era clar: iau doar actele și știu un drum direct spre mare, acolo unde scumpele mele deja mă așteptau.

Fără mine, fetele au trecut prin alt val de panică și mai mare în jur: bărbați ce strigau, se certau, adolescenți și maturi care unii plângeau, alții alergau, un bărbat își striga disperat soția...

Când am venit pe plajă, mi-a văzut fetele speriate și pe Andreea plângând: „tati, tati... nu-mi place ziua asta! Vreau în Moldova, vreau la bunica...”

În jur era exact ca pe TITANIC: la mal câteva bărci mici și sute de oameni așteptând și uitându-se la focul care deja era alături de primele blocuri de hotel din vârful stâncii!

Straniu îmi era, dar tot în aceeași stare eram, calm, aparent prea calm mă uitam în jur ca la un film, dar cât se poate de real. (Am ieșit doar azi din starea aceea și am tras “un bocet” de 10 secunde scriind acest text)

Ieri pe plajă am adăugat chiar și un zâmbet larg și i-am spus Andreei că are o vestă de salvare tare faină și de unde a luat-o... Am îmbrăcat-o și pe mami și toți am plecat pe terasa de pe plajă unde s-au refugiat mulți oameni.

Am analizat că dacă vântul bate foarte puternic spre noi, atunci focul e de neoprit și hotelul fiind 70% din lemn, lozie și copaci, nu avem ieșire decât pe mare. Terasa tot din lemn și lozie este, așa că am căutat cu ochii și găsit o stâncă mare doar de piatră, chiar în apă, fără vegetație.

Ne-am mutat și adăpostit acolo.
Când flăcările pe care le vedeți din secvența a 3-a se vedeau deasupra hotelului, multă lume a venit pe acea stâncă: în special familii cu copii!

Niște salvatori aveau doar două cercuri pentru maxim 8 persoane. Nici nu am încercat să urcăm, pentru că era așa panică la ele, că mai bine ne băgăm în apă direct și înotăm până la malul altui hotel.
Cineva spunea că focul nu va ajunge la noi, dar de la fum s-ar putea să nu putem respira și...

Mulțumesc Lui Dumnezeu că nu a fost nevoie să sărim în apă, că din toți înot doar eu, iar fetele cu veste (chiar și cu ajutorul meu) ar fi înotat tare greu, iar de frică, nici nu mai zic.

S-au mobilizat Staff-ul și Salvatorii din hotel și ne-au evacuat de acolo în siguranță până la drumul principal din aproprierea hotelului, unde focul deja a fost stins.

Cu autobuzele care abia își făceau loc printre pompieri, ambulante, salvatori... am fost duși în alte hotele care ne-au primit superb. Mulțumim hotel Sunis, din numele tuturor turiștilor și din numele hotelului Club Marvy!

...................

P.S. În microbuzul nostru, o familie mare, cu bunici, copii și bebeluși se bucurau că s-au salvat... iar peste câteva secunde, fiica de vreo 30 de ani îi spunea cu pretenții și cu mândrie mamei sale de vreo 50 de ani:
Eu măcar doua bagaje am salvat!!!

Nu vă spun ce naționalitate erau, că nu vreau să vă trezesc stări, supărări...
Aici nu e vorba de naționalitate (cred, sper ) e vorba de noi oamenii și de starea de afect, frică enormă și panică în care intră mulți și fac lucruri de neexplicat!

Mi-am amintit de accidentul aviatic de nu demult, unde după aterizare forțată, în timp ce jumătate de avion ardea, unii pasageri înainte de evacuare și-au luat bagajele și alergau cu ele în mâini.

Aveți grijă de voi, de familiile voastre!
Credeți sincer în ceva, măcar în ceva, în Univers sau în Dumnezeu, dar credeți și haideți să avem grijă ce spunem, ce gândim și ce facem și să ne corectăm prioritățile în viață!

P.S.2 Textul Nu l-am scris pentru compasiune, atenție, încurajări sau like-uri...
Sper doar că poate mai multă lume se va gândi la adevăratele valori și vom învăța mai des să spunem Mulțumesc pentru tot ce ni se dă și avem!