Cum și-a vindecat Victoria Lungu traumele după moartea clinică
- 2022-02-08
- 2517
Celebra artistă din Republica Moldova, Victoria Lungu, are o adevărată poveste de viață. Mama influenceriței de top Valeria Lungu a dezvăluit că ar fi fost ținta unui asasinat la comandă, în urma căruia a văzut moartea cu ochii, stând imobilizată timp de 7 luni la pat, scrie click.ro
Se pare că accidentul rutier grav nu a fost unul întâmplător, însă a suferit foarte mult în urma lui. De atunci viața artistei Victoria Lungu s-a schimbat aproape radical. S-a apropiat mult de Dumnezeu și și-a format un adevărat ritual cu care își începe fiecare zi din viața ei. În plus, Victoria Lungu s-a mutat de câteva luni de la Chișinău în București, aici unde începe o nouă viață, pe toate planurile, profesional și personal.
Invitată într-o emisiune, Victoria Lungu a povestit prin ce calvar a trecut. „Am fost și în moarte clinică, după aceea trebuiau să mă scoată din comă ca să mă opereze și băiatului care era lângă mine nu i s-a întâmplat absolut nimic, eu asta mă gândeam, de ce? A durat foarte mult reabilitarea mea, a fost un moment groaznic, am rămas fără muncă, cu un copil mic lângă mine…
Nu puteam să mă ridic, aveam 40 de kilograme, 39. Fetița era clasa a V-a, norocul meu cel mare a fost că s-a maturizat, eu plângeam când venea la mine la spital și mi-a spus să nu plâng, că i-am spus că o să plâng doar atunci când o să mor și asta mi-a dat putere, să fiu puternică pentru ea.
Mi-am schimbat radical stilul de viață. După ce am avut accidentul, după 15 ani, simt că sunt mai aproape de Dumnezeu. În fiecare zi îmi încep ziua, dimineață, cu o oră de rugăciune. Mă trezesc pe la 6.30, îmi beau agheasmă, dacă nu am apă sfințită, beau apă călduță cu lămâie și cu miere, pe stomacul gol, apoi, la ora 7 îmi pun cartea de rugăciune, îmi aprind lumânarea și mă rog.
Asta îmi dă putere! După rugăciune mă simt altfel, apoi evident că merg și beau 600 de ml de apă. Săptămâna trecută am ținut post negru 5 zile, doar cu apă. Am băut câte 2 litri, 2 litri jumate de apă plată pe zi. După asta nu mănânc, beau doar cocktailuri, nu mănânc mâncare deloc. Am o companie din Moldova care îmi trimite cocktailuri pentru energie”, a povestit Victoria Lungu.