Dana Rogoz despre cea de-a doua naștere: Am plâns foarte mult, dar m-am ambiționat să depășesc durerile după cezariană

Actrița din România, Dana Rogoz a mărturisit că a plâns foarte mult la această naștere din cauza restricțiilor legate de coronavirus. De asemenea, actrița mărturisește că recuperarea după cezariană a fost la fel de ușoară ca la prima naștere.

„Am intrat în spital pe 20 mai, la ora 5:30 dimineața, cu geanta de maternitate într-o mână, cu punga cu celule stem în cealaltă mână, cu masca pe față, plângând.

Nu cred că dormisem mai mult de o oră. Și nu cred că mai trăisem vreodată până atunci așa emoții. Îmi făcusem testul covid cu o zi înainte, ieșise negativ, totul mergea conform planului. Dar emoțiile… oh Doamne… copleșitoare! Pe de o parte eram fericită și nerăbdătoare să îmi întâlnesc fetița, pe de altă parte mă rugam întruna că ea să fie sănătoasă și să nu apară nicio problemă în timpul nașterii. Și mai era și gândul că în acest moment important al familiei noastre voi fi singură…

Așa că la 5:30 eram în fața spitalului Sanador. Vlad a făcut eforturi să rămână treaz pe drum, ca să își poată lua la revedere de la mine. Ne-am îmbrățișat toți 3, am plâns, ne-am spus cât de mult ne iubim și ne-am despărțit cu greu. Am intrat în cortul de triaj și i-am spus cadrului medical de la intrare, cu o voce tremurândă, că: “Am venit să nasc.”

Am intrat apoi în salon, am început să îmi desfac bagajul și să mă pregătesc pentru marele moment. Când a venit o asistentă să mă ia la sala de nașteri, am început iar să plâng. Am rugat-o să mă mai aștepte câteva secunde până îmi sun soțul să îl anunț: “Gata, Radu, plec spre sala de nașteri”.

Pe drumul până la sală aveam contracții neregulate, dar care îmi tăiau genunchii. Din când în când câte o asistentă se minuna fie de burta mică, fie de faptul că în punga mea cu celule stem aveam 2 cutii și nu una, căci optasem pentru recoltarea de celule stem și din țesutul placentar. Cea mai amuzantă reacție legată de pachetul meu de celule stem a venit de la o asistentă care, uitându-se la burta mea mică, dar și la cele 2 cutii, m-a întrebat oarecum îngrijorată: “Aveți gemeni?”. “Nu, doar o fetiță minunată, dar am o cutie în plus, pentru că recoltez și din țesutul placentar”.

Cred că pe la 8 m-au condus în sală. Tremuram din toate încheieturile, încă de dinainte de anestezie. Iar Dorina Codreanu – doctorul care mi-a urmărit toata sarcina și cu care l-am născut și pe Vlad – era ca întotdeauna calmă și zâmbitoare. Sigur, avea o mască ce îi acoperea aproape toată fața, dar eu știam că zâmbește și că mă încurajează că totul va fi bine, așa cum a făcut-o mereu de când o cunosc. E minunată Dorina, minunată.

A început intervenția, eu tremuram în continuare, la un moment dat mi-a spus că urmează să iasă, am început să plâng și să mă rog întruna să fie sănătoasă, să fie sănătoasă, să fie sănătoasă, și când i-am auzit strigătul…. aaaaaaaaaa…. ce moment de fericire! Extaz! Hohote de plâns de fericire că micuța mea s-a născut și e sănătoasă, că e un bebeluș de nota 10!

Abia pe la ora 10 am ajuns înapoi în salon și le-am rugat pe asistente să îmi întindă telefonul să îl sun pe Radu. Nu îi dăduse nimeni nicio veste până la acea oră, deși Lia Elena se născuse la 8:36, așa că atunci când mi-a răspuns era deja panicat: “Ce s-a întâmplat?!?!” mi-a strigat în ureche, fiindu-i teamă că dacă până la ora aia nu primise niciun semn, ar fi putut să fie ceva în neregulă cu fetița noastră sau cu mine. I-am dat veștile bune, l-am liniștit și am plâns – IAR – amândoi, de fericire. Da, am plâns foarte mult la această naștere. Mult mai mult decât la Vlad. Dat fiind tot contextul, emoțiile au fost mult mai mari.

Și apoi cele 3 zile până la externare au fost minunate. Doar eu cu ea în salon, fericită și liniștită, având timp berechet să o privesc, să o miros, să o descopăr, să o iubesc. Am trimis zeci de poze și videouri familiei și prietenilor apropiați, celor care mă vizitaseră în urmă cu 6 ani, la nașterea lui Vlad, și care nu o mai puteau face acum. Am făcut foarte multe video call uri cu Radu și cu Vlad, de la micul dejun și până seară, înainte de culcare, când ne spuneam “Noapte bună” unul altuia și le-o mai arătam o dată pe Lia.

Cât privește recuperarea după cezariană, pot spune că a fost la fel de ușoară ca la Vlad. Sigur că mai aveam dureri, dar m-am ambiționat să le depășesc și să mă concentrez pe minunea din brațele mele. M-am dat jos din pat a doua zi dimineața, când mi s-a recomandat, fiind ajutată la început de cadrele medicale ale spitalului. Dar deja în a doua parte a zilei mă puteam mișca singură prin salon, puteam să mă spăl, să mă schimb, dar și să am grijă de bebelina, care dormea lângă patul meu.

Un moment emoționant pe parcursul șederii noastre în maternitate a fost vizita băieților, în dreptul geamului salonului nostru. De la distanța celor 4 etaje ne-am trimis pupicuri și ne-am spus cât de mult ne iubim. Vlad a urlat atât de tare “Te iubesc, mama!”, încât sigur l-a auzit toată strada.

Iar pe 23 mai, exact când Radu și cu mine împlineam 16 ani de relație, am ieșit din spital.”

Sursa: danarogoz.com