Designer la propria nuntă: Și-a cusut o rochie din 100 m de stofă!
- 2016-10-24
- 5538
Designerul vestimentar Diana Voevuţki a spus „Da!” în faţa altarului. După ce a îmbrăcat multe mirese și personalităţi publice, rochiile sale fiind apreciate și peste hotarele țării, acum a venit şi rândul Dianei să îmbrace propria creaţie.
Cuplul Diana Voevuţki şi Mihai Şova şi-au unit destinele, oficial şi în faţa altarului. Evenimentul a avut loc în duminica zilei de 23 octombrie. Deşi au copii împreună şi sunt cunoscuţi publicului ca o familie, cuplul a decis să-şi oficializeze relaţia abia acum. Emoţiile şi pregătirile pentru marele eveniment au fost mari, deoarece Diana a lucrat personal asupra tuturor detaliilor.
Mireasa a fost inedită pentru că a ales un model de rochie cu trenă imensă de nuanţă azurie. Pentru confecţionarea rochiei au fost folosiţi peste 100 metri de stofă. Accesoriul pentru păr a fost creat şi el special pentru eveniment. Se pare că în atelierul său s-a muncit până în ultimele zile, asta pentru ca totul să fie perfect. Din spusele Dianei aşa şi a fost: „Seara a fost una deosebită, fără de tradiţii, dar foarte sufletistă. S-au adunat oameni dragi, care la anumite momente din viaţa noastră, au fost alături. Eu am venit ultima şi se pare că multa lume era în lacrimi, inclusiv mirele…”
Dorim multă fericire cuplului şi pasiune în tot ce fac!
Foto: facebook.com/Diana Voevutki; brilliance.md