Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

(FOTO) Andreea Esca și fiica ei, Alexia, vacanță de neuitat în Dubai

(FOTO) Andreea Esca și fiica ei, Alexia, vacanță de neuitat în Dubai

Andreea Esca și fiica ei, Alexia, au petrecut prima vacanță împreună, doar ele două, după aproape șase ani. Vedeta de televiziune a primit cadou un mini sejur în Dubai, destinație în care s-au bucurat de vremea caldă și însorită, de plajă, shopping, și unde au trăit unele din cele mai inedite experiențe.

 „Am primit cadou o scurtă vacanță în Dubai care a inclus experiențe inedite. Ne-am dorit să petrecem o vacanță doar noi două, special pentru luna femeii, să avem câteva zile de relaxare după o perioadă încărcată și înaintea examenelor pe care Alexia trebuie să le dea în lunile următoare pentru absolvirea facultății. Nu am mai fost în Dubai cu Alexia de mult timp, de când era mică, așa că a fost ocazia bună să descopere orașul altfel acum. După patru ore și jumătate de zbor, am schimbat și peisajul și clima. Am plecat de la 5 grade și am ajuns la 35”, declară Andreea Esca. 

Cazare în palatul Versace

Au ales să se cazeze la vestitul Palazzo Versace, hotelul de designer placat cu marmură albă și înțesat cu detalii iconice ale vestitei case de modă, hotel care a devenit, în ultimii ani, unul din cele mai vizitate de turiști și vedete din întreaga lume, precum Naomi Campbell, Jason Derulo, Snoop Dogg, Irina Shayk sau Gerard Piquet.

 

Și-au creat propriile parfumuri

A doua zi după sosirea în Dubai, Andreea Esca și Alexia și-au creat propriile parfumuri. Sub supravegherea unui specialist, au ales și îmbinat esențele favorite, în doze perfecte, astfel încât la final să obțină câte un parfum, după propriul plac, care a primit și numele dorit de acestea.

 

Zbor cu balonul deasupra deșertului

În a treia zi de vacanță, cele două vedete s-au trezit dis-de-dimineață pentru a ajunge în deșert de unde au urcat într-un balon cu aer cald. De la o înălțime de 1000 de metri au zburat deasupra dunelor de nisip, admirând răsăritul de soare, oazele spectaculoase, cămilele și gazelele care trăiesc în pustietate.

 

Au descoperit istoria vechiului Dubai

A patra zi de vacanță a fost rezervată unui tur cultural al vechiului Dubai. Un ghid le-a prezentat modul de viață al localnicilor de dinaintea dezvoltării metropolei, arhitectura locuințelor acestora, de la corturile din deșert, la cabanele din frunze de palmier sau casele din lemn și coral, tradițiile acestora și modul în care funcționa societatea după reguli clare ce au la bază respectul reciproc și credința.

 

Dubai admirat de pe yacht

A cincea zi de vacanță a fost rezervată unei plimbări de neuitat cu yachtul în largul mării. Croaziera a pornit din portul Dubai Marina și a oferit o priveliște uimitoare asupra Dubai Palm, insula artificială în formă de frunză de palmier, pe care sunt construite cele mai luxoase hoteluri, precum și posibilitatea de a admira, de pe apă, șirul de zgârie nori construiți pe plajă.

 

Spa și shopping în mallurile imense

Vacanța din Dubai nu se poate termina, de regulă, fără o sesiune de shopping în mall-urile din Dubai, renumite pentru dimensiunile lor impresionante.

„Dubai-ul este mereu fascinant pentru că se dezvoltă într-un ritm alert și, de fiecare dată când revii, găsești ceva nou de văzut și de făcut. Ne-a dat sentimentul de siguranță maximă, pentru că au reușit să implementeze soluții eficiente pe timp de pandemie. Oamenii poartă masca de protecție în spațiile prevăzute de lege, altfel plătesc amendă de 700 de euro, iar campania de vaccinare merge cu pași repezi. Viața pare că revine la normal cu viteză în Dubai, ceea ce îmi dă un sentiment de speranță că se va întâmpla astfel cât de curând și în restul lumii”, încheie vedeta.

Sursa: agentiadepresamondena.com

 

Share:

Articole recomandate