Adela Popescu și Laura Cosoi, vacanță cu soții și copiii. Din Dubai au ajuns în Maldive
- 2021-01-19
- 29161
Cum s-a instalat iarna mai serios în țara noastră, mai multe vedete au decis că nu le priește prea bine frigul și au dat zăpada autohtonă pe plaje însorite și peisaje exotice.
Este vorba despre Adela Popescu și Laura Cosoi, care au plecat împreună cu soții și micuții în căutare de soare, în două locații la mare căutare în această perioadă, Dubai și Maldive.
Pentru ambele mămici vacanța a venit ca un fel de încununare a unor reușite din viața personală, Laura Cosoi și partenerul ei, Cosmin Curticăpean împlinind anul acesta 6 ani de la luna lor de miere.
Iar Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, așteptând cel de-al treilea copil, după ce vedeta de la „Vorbește lumea” a confirmat că este din nou însărcinată.
„Vom mai avea un nepoțel. Adică sunt însărcinată. (…) Eram chiar la emisiune și producătoarea mi-a zis: «Ade, ești gravidă. Ai ceva aparte». Am mai primit trei mesaje de la prietene bune care mi-au zis că m-au visat însărcinată. Am zis să fac un test. Noi ne doream acest copil. N-am programat, dar ne-am dorit acest copil. E ceva ce nu pot să explic. Ne împlinește viața de familie”, a declarat Adela la momentul marelui anunț.
Viitorii părinți profită acum din plin de timpul pe care îl au „liber”, căci după venirea celui de-al treilea bebe cu siguranță programul lor va fi din ce în ce mai aglomerat.
Astfel, cele două actrițe au ales drept destinație un loc perfect pentru relaxare și bronz, Dubai, după care au schimbat peisajele de deșert cu superbele plaje din Baros, Maldive. Familiile și-au făcut și testul pentru COVID pentru a putea călători, acestea ieșind în regulă.
Sursa: click.ro