Odoraș.

Odoraș.

Zincimun

Iată ce trebuie să faci ca să scapi de ridurile din jurul gurii

Iată ce trebuie să faci ca să scapi de ridurile din jurul gurii

Odată cu înaintarea în vârstă, pe chip apar semne ale pielii mature, așa cum sunt ridurile din jurul gurii. Din fericire, atenuarea lor poate fi posibilă cu ajutorul unor soluții.

Se mai numesc și „riduri marionetă” și apar în zona gurii, deoarece pielea din acest loc este mai subțire, în comparație cu restul feței. Aceste riduri tind să se dezvolte în jurul vârstei de 40 de ani, însă unele încep să apară chiar și de la 20 sau de la 30 de ani. Cauzele care favorizează apariția lor sunt: pierderea naturală de colagen (o proteină importantă care menține pielea fermă), pierderea naturală de elastină (o proteină care conferă elasticitate pielii), moştenirea genetică, deshidratarea, fumatul, stresul, alimentația săracă în substanţe nutritive și expunerea îndelungată la soare, fără protecţia adecvată. Fumătorii sunt cei mai expuși la apariția ridurilor din jurul gurii, dar și la o piele lipsită de elasticitate. 

Pentru a le estompa, ai la dispoziție următoarele remedii naturiste!

Masaj cu ulei de cocos

Un consum optim de apă menține pielea hidratată, ceea ce ajută la estomparea ridurilor. Proprietăți de hidratare are și uleiul de cocos, pe care îl folosești astfel: pune 2/3 picături de ulei de cocos pe vârful degetelor și aplică-l pe ridurile din jurul gurii. Masează ușor și lasă uleiul să acționeze pe piele. Pentru efecte vizibile, este important să faci acest lucru în fiecare seară, înainte să mergi la culcare. Reține că somnul insuficient contribuie la apariția și dezvoltarea liniilor faciale, așa că, asigură-te că te odihnești cel puțin 7 ore pe noapte.

Gel de aloe vera

Câteva studii au arătat că substanțele nutritive din aloe vera ajută la creșterea producției de colagen în piele, ceea ce previne dezvoltarea liniilor faciale. De asemenea, aloe vera are efect hidratant și poate reduce ridurile. Pentru a extrage gelul din aloe vera, planta trebuie să fie matură (cel puțin 3 ani) și să aibă frunzele groase. Taie în jumătate, 1-2 frunze de aloe vera, din exteriorul plantei, apoi taie bucățile pe lungime în 3 fâșii și extrage gelul pur cu o lingură. Aplică gelul pe toată fața, lasă să acționeze 30-45 de minute, apoi clătește cu apă curată. Repetă procedura în fiecare zi.

Albușurile, benefice pentru ten

Un alt remediu pentru estomparea ridurilor sunt albușurile de ou. Sparge un ou și aplică albușul pe pielea din jurul gurii. Lasă să acționeze 30 de minute, până când se usucă, iar la final, spală-te pe față cu apă călduță. Este bine să apelezi la acest truc de 2-3 ori pe săptămână. În plus, adăugate în alimentație, albușurile susțin creșterea producției de colagen, ceea ce face pielea mai fină și mai întinsă.

Mască de față cu turmeric

Curcumina, o substanță prezentă în turmeric, protejează straturile pielii de îmbătrânirea prematură. De asemenea, turmericul oferă protecţie faţă de radicalii liberi și previne reducerea elastricității pielii. Pentru a-l folosi, ai nevoie de 1 lingură de pudră de turmeric și de 3 linguri de miere. Amestecă ingredientele, aplică masca pe toată fața și pe gât, lasă să acționeze 30 de minute, apoi clătește cu apă călduță. Pentru efecte vizibile, repetă procedura de 2-3 ori pe săptămână.

INFO

Pentru estomparea ridurilor, este recomandată folosirea serumurilor cu efect antiîmbătrânire. Cele mai eficiente sunt produsele care conțin vitaminele A, B3 și E;

Sursa: clicksanatate.ro 

Share:

Articole recomandate