Mascarpone de casă, din două ingrediente ieftine
- 2021-06-10
- 3100
Ce bune sunt prăjiturile fără coacere pe timp de vară, cremoase și răcoritoare! Iar cu mascarpone de casă sunt și mai savuroase. Află cum să pregătești această brânză cremoasă și fină din două ingrediente pe care le ai deja în bucătărie.
Mascarpone de casă se face foarte ușor, dar trebuie să ai un strop de răbdare să lași brânza să se închege timp de 12 ore.
Mascarpone este foarte des folosită vara la înghețatele de casă, la tiramisu, la prăjiturile fără coacere cu creme de vanilie sau de lămâie. Știm că este o brânză delicată și fină, dar destul de scumpă. Există însă o soluție simplă să o pregătești în casă, iar rezultatul va fi foarte apropiat de clasica mascarpone italiană.
Cum să faci mascarpone de casă
Cumpără o lămâie și o cutie de smântână grasă de cel puțin 25% sau 30% grăsime.
Stoarce zeama de la jumătate de lămâie. Pune smântâna pe foc și după ce clocotește de câteva ori, adaugă zeama de lămâie și mai las-o pe foc 2 minute.
Așa cum vezi în clipul nostru, trebuie să amesteci în continuu în smântână să nu se lipească de pereții oalei. Totul durează aproximativ 5 minute.
După ce oprești focul, pregătește o strecurătoare și tifon steril. Toarnă smântâna în tifon și las-o la temperatura camerei să se răcească treptat. După ce s-a răcit, se pune la frigider până a doua zi dimineața.
Rezultatul final: o brânză cremoasă bună pentru prăjituri
A doua zi vei descoperi în tifon o brânză fină și cremoasă, cu o textură densă, numai bună de amestecat cu frișcă sau cu o cremă de vanilie/ciocolată pentru diverse prăjituri.
Spre deosebire de mascarpone din comerț, mascarpone de casă va fi mai acrișoară și va trebui să folosești mai mult zahăr pudră la cremă. Dar este delicioasă și vei avea o cremă perfectă pentru prăjiturile fără coacere pe care le vei pregăti vara.
Sursa: libertateapentrufemei.ro