5 lucruri pe care trebuie să le știi despre anestezie
- 2021-02-26
- 4332
Multe intervenții chirurgicale necesită anestezie, adică utilizarea de medicamente pentru a preveni sau pentru a reduce durerea. Indiferent că este administrată printr-o injecție sau prin inhalarea sub formă de gaz ilariant sau vapori, anestezia afectează sistemul nervos prin blocarea impulsurilor nervoase și, prin urmare, prin blocarea durerii.
Anestezia îți poate amorți o parte a corpului sau te poate adormi complet. Depinde de tipul procedurii medicale. Scopul anesteziei este de a te ajuta să te simți cât mai confortabil posibil în timpul unei intervenții, care, uneori, poate fi greu de tolerat din punct de vedere fizic sau emoțional.
„Folosim anestezia din patru motive principale: să reducem sau să eliminăm durerea, să ne asigurăm că pacientul este într-o stare de somn sau inconștient în timpul intervenției, că stă nemișcat pe masa de operație în timp ce medicul chirurg operează și pentru a elimina posibilele amintiri neplăcute din timpul procedurii", susține dr. Kristin Schreiber, medic anestezist la Brigham and Women’s Hospital din Boston, Massachusetts, Statele Unite ale Americii.
Anestezia are puține riscuri
Pentru unele persoane, anestezia este una dintre cele mai înfricoșătoare părți ale unei operații. În realitate, riscurile anesteziei sunt destul de scăzute. Nu numai că numărul erorilor a scăzut de-a lungul timpului, ci experții americani consideră că anestezia este una dintre cele mai sigure proceduri medicale.
În opinia medicului anestezist Christopher Troianos de la Cleveland Clinic orice persoană trebuie să știe cinci lucruri extrem de importante despre anestezie.
1. Anestezia nu te adoarme întotdeauna
Există 4 tipuri diferite de anestezie, însă unul singur te adoarme și te lasă inconștient în timpul intervenției chirurgicale. Tipul de anestezie folosit depinde de procedura pe care urmează să o faci, starea de sănătate și, de multe ori, de preferințele personale.
Anestezia generală
Este cel mai cunoscut tip de anestezie și constă în administrarea intravenoasă a unei combinații de medicamente pentru a te adormi și pentru a reduce la minimum durerea. De multe ori este oferit și un medicament pentru relaxarea mușchilor, astfel încât să nu te miști în timpul intervenției chirurgicale. Deoarece anestezia generală afectează multe organe ale corpului, este asociată cu mai multe efecte secundare, inclusiv greață sau delir. Discută cu medicul anestezist despre riscurile anesteziei generale și despre cum pot fi acestea reduse la minimum!
Anestezia generală este folosită de obicei pentru intervenții chirurgicale majore la nivelul abdomenului, toracelui sau creierului. De asemenea, medicii pot recomanda anestezia generală în cazul unei intervenții chirurgicale lungi (de peste 2 ore) sau complexe.
Anestezia locală
Acest tip de anestezie implică amorțirea unei părți a corpului pentru a preveni durerea în timpul intervenției chirurgicale sau a unei alte proceduri. Este adesea folosită înainte de realizarea intervențiilor stomatologice, prin injectarea soluției anestezice (de ex. xilina) în apropierea zonei care trebuie tratată, efectul fiind limitat la această zonă. Deși nu vei simți durere în zona tratată, s-ar putea să simți o presiune, iar dacă dorești, ți se poate administra un sedativ pentru a te relaxa.
Anestezia locală este administrată, de obicei, de un cadru medical - asistenta medicală sau medic.
Anestezia regională
Blochează durerea pe o suprafață mai extinsă a corpului, cum ar fi un braț, un picior sau jumătatea inferioară a corpului. În anestezia regională, sunt injectate anestezice locale în apropierea grupelor de nervi, pentru a amorți o porțiune mai extinsă a corpului. Un exemplu clasic în care se folosește anestezia regională este o intervenție chirurgicală la nivelul mâinii sau brațului.
Anestezia neuraxială
Include anestezia epidurală și anestezia realizată la nivelul canalului rahidian în coloana vertebrală (rahianestezia). În rahianestezie, medicamentul este injectat în apropierea rădăcinilor nervoase de la nivelul coloanei vertebrale, amorțind o porțiune și mai mare decât în cazul anesteziei regionale.
2. Anestezia este o procedură sigură
Deși în trecut anestezia era asociată cu numeroase riscuri, în prezent este considerată o procedură medicală sigură. Și asta datorită progreselor realizate în domeniul tehnologiei și în procesul de dezvoltare a medicamentelor.
„Dacă în anii 1960-1970 avea loc un deces legat de anestezie la fiecare 10.000 sau 20.000 de pacienți, acum se înregistrează unul la fiecare 200.000 de pacienți, ceea ce înseamnă că se întâmplă foarte rar", explică dr. Christopher Troianos.
Pentru siguranța ta, medicii anesteziști folosesc un pulsoximetru cu ajutorul căruia se asigură că primești suficient oxigen în timpul intervenției chirurgicale. Dispozitivul ajută medicii să se asigure că tubul de respirație folosit în anestezia generală intră în trahee și nu în esofag, fapt care în trecut era dificil de stabilit. În plus, medicii anesteziști au grijă constant să nu apară hipertermia malignă - o reacție rară la medicamentele anestezice, care provoacă febră mare și care poate duce la complicații serioase, inclusiv deces.
3. Efectele secundare ale anesteziei sunt relativ minore
Adesea, când te trezești din anestezie poți simți:
- Senzație de greață
- Durere în gât, din cauza tubului de intubat folosit pentru anestezia generală
- Durere minoră în zona în care ți-a fost injectat anestezicul (pentru anestezie locală sau regională
Deși substanța anestezică este eliminată din organism destul de repede, s-ar putea să te simți încă amețit sau confuz în primele 24 de ore după realizarea intervenției chirurgicale. Prin urmare, în acest interval de timp, medicii recomandă să nu conduci, să nu folosești anumite utilaje și să nu iei decizii majore.
4. Riscul de paralizie este foarte mic în cazul anesteziei epidurale
În trecut, persoanele care doreau o anestezie epidurală sau o anestezie la nivelul canalului rahidian aveau risc de paralizie. „În acele vremuri, anestezicul era pus în recipiente de sticlă, pe care personalul medical le dezinfecta folosind o soluție pe baza de alcool. Alcoolul scurs din sticle poate provoca leziuni la nivelul nervilor, crescând riscul de paralizie", explică dr. Troianos.
În prezent, recipientele de sticlă nu mai sunt sterilizate în acest fel și, prin urmare, riscul de paralizie în cazul anesteziei neuraxiale este foarte mic.
5. Nu trebuie să te temi că te vei trezi în timpul operației
Unele persoane se tem că se vor trezi în timpul anesteziei generale și că vor paraliza. Acest lucru este, însă, extrem de rar, iar medicii anesteziști folosesc numeroase strategii pentru ca pacienții să nu se trezească.
Dacă o persoană este extrem de bolnavă sau a fost implicată într-un accident grav, semnele vitale sunt mai puțin fiabile. În plus, persoanele care abuzează de consumul de droguri ți de alcool sunt, uneori, mai puțin afectate de anestezie. În aceste cazuri, medicii anesteziști monitorizează cu atenție undele cerebrale pentru a se asigura că pacientul rămâne adormit pe parcursul operației.
Sursa: reginamaria.ro